Un bărbat de 49 de ani din Taraclia a fost reținut astăzi de oamenii legii, fiind bănuit de acțiuni perverse față de fiica sa vitregă și două episoade de ademenire sexuală a fiicei sale și nepoatei soției,transmite deschide.md
Potrivit unui comunicat al Procuraturii, bărbatul vizat este acuzat că, pe parcursul lunii decembrie 2019 a întreprins acțiuni perverse cu caracter sexual, manifestate prin atingeri indecente, discuţii cu caracter obscen referitor la raporturi sexuale, dar și săruturi, în privința fiicei sale vitrege care nu avea 16 ani.
Totodată, acesta este învinuit că în perioada anilor 2021-2022, prin intermediul SMS și telefonie mobilă i-a propus fiicei sale minore, precum și nepoatei soției sale, despre care știa că sunt minore, să se întâlnească cu el pentru a întreține raporturi sexuale. În acest sens, le-a promis că le va oferi cadouri sub formă de notebook sau tabletă.
Pe parcursul zilei de azi, procurorii i-au înaintat acuzarea, urmând să solicite instanței de judecată aplicarea măsurii preventive sub formă de arest preventiv pe un termen de 30 zile.
În cadrul audierilor bărbatul a pledat nevinovat.
Minorelor urmează să le fie acordată consilierea psihologică necesară aferentă unor asemenea cazuri.