20 de persoane s-au aflat în contact cu cetățeanul străin, infectat cu variola maimuței şi internat la spitalul Toma Ciorbă din capitală. Despre acest lucru a declarat pentru TV6 șeful Direcției prevenirea și controlul bolilor transmisibile din cadrul ANSP, Nicolae Furtună. Potrivit lui, toți contacții direcți se află sub supravegherea medicilor de familie.
Nicolae Furtună susţine că cei care au contactat persoana infectată cu variola maimuței nu se află în izolare, dar vor fi monitorizați de medici timp de 21 de zile.
NICOLAE FURTUNĂ, șeful Direcție prevenirea și controlul bolilor transmisibile, ANSP: „Noi am identificat acest cerc de contact şi aceste persoane se află sub supravegherea medicilor de familie pentru ai monitoriza pe perioada maximă de incubaţie, asta este în jur de trei săptămâni ca să vedem evoluţia. Din categoria contacţilor a dezvoltat cineva forme de boală sau nu. Astăzi vreau să vă comunic că rămânem la unicul caz, unul singur de variola maimuţei, care este izolat, spitalizat şi primeşte tratament”.
Am încercat să aflăm de la Spitalul de Boli Infecțioase Toma Ciorbă, acolo unde este internat pacientul infectat cu variola maimuţei, care este starea acestuia şi cum decurge protocolul de tratament, însă responsabilii de acolo au refuzat să ne ofere careva detalii.
LUDMILA SIMONOV, vicedirectorul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorba: „Da ce vă interesează? El se simte bine. Starea este semi-gravă. Evaluează așa cum trebuie să evalueze. Altceva nu pot să vă spun nimic. Noi informații mai mult nu prezentăm”.
Potrivit specialiștilor, variola maimuței este o infecție care decurge relativ ușor, iar pentru ca tulpina să nu se răspândească, toate persoanele trebuie izolate.
ALA TOCARCIUC, expert internațional în sănătate publică: „Un val mare cum este la COVID, în cazul variolei maimuței nu poate avea loc pentru că el nu se răspândește prin aer. Acest virus se răspândește prin lichide biologice și contacte directe cu o persoană infectată. Variola maimuței este posibil de izolat și de controlat. Este mai ușor de controlat variola maimuței decât coronavirusul. Noi am văzut istoria în mai multe țări, când a apărut un focar de variola maimuței, dar el a fost foarte bine izolat și nu a mai dat ramuri sau răspândire mai departe”.
Simptomele variolei maimuței sunt, de obicei, febra, durerile de cap, ganglionii limfatici umflați, durerile musculare și erupțiile cutanate, iar perioada de incubare variază între 5 – 21 de zile. Medicii anunţă că infectarea cu variola maimuţei poate avea loc după contactul apropiat şi îndelungat cu o persoană bolnavă sau utilizarea acelorași obiecte personale. Primul caz de variola maimuţei, înregistrat în Republica Moldova a avut loc în data de 8 august, la un cetăţean străin, care s-a deplasat în ţara noastră din Statele Unite ale Americii, în interes de serviciu.
În ultima săptămână, numărul cazurilor de variola maimuței, la nivel mondial, a crescut de la 16.000 la 25.000. Primul caz a fost înregistrat în Italia, pe 20 mai. Deocamdată, nu există planuri privind vaccinarea în masă a populației.