Investigațiile jurnalistice nu consideră temei legal pentru excluderea candidaților din cursa electorală, susține fostul șef al Comisiei Electorale Centrale (CEC), Iurie Ciocan, Potrivit lui, însă, oamenii legii se pot autosesiza sau pot fi sesizați, urmare a informațiilor apărute în presă.
Ciocan a menționat în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RLIVE TV că, în opinia sa, orice decizie trebuie luată în conformitate cu legea. Așadar, inițial anchetatorii trebuie să invite jurnaliștii pentru declarații sau să identifice sursele de informare consultat
Amintim că, în ultimele săptămâni, cel puțin două materiale cu referire la corupția electorală au fost realizate de jurnaliștii de investigație. Măriuța Nistor de la Ziarul de Gardă a reușit să se infiltreze printre activiștii lui Șor și să afle cum sunt plătiți aceștia, iar echipa Cu Sens a aflat că la întrunirile electorale cu Vasile Tarlev participanții ar fi remunerați financiar.