Eroina ediției de astăzi, Aliona, are 21 de ani, este studentă în anul trei și, totodată, lucrează în domeniul consultanței financiare. Este pasionată de muzică, poezie și sport. Aliona este pentru a doua oară la emisiune, dar, de această dată, ea va fi cea care va alege unul dintre cei trei pretendenți. Cerințele față de viitorul partener nu sunt deloc mari. Nu este obligatoriu ca acesta să fie bogat, pentru că, spune Aliona, bani mulți știe și ea să facă. Este mult mai important ca băiatul să fie sincer, gingaș și bun la suflet. Nu și-ar dori alături un partener mai scund decât este ea. Vom vedea dacă îi cade tronc la inimă vreunul dintre cavalerii noștri, în noua ediție a proiectului „Hai să ne căsătorim”.