Noi informații apar în cazul Ludmilei Vartic. Într-un filmuleț public, Violeta Gașițoi, una dintre avocatele care au preluat dosarul, a declarat că, după ce a analizat împreună cu colega sa aproximativ 1.000 de pagini din materialele cauzei, concluziile sunt alarmante.
Potrivit acesteia, în dosar au fost identificate numeroase ilegalități și încălcări care ar putea afecta grav desfășurarea anchetei.
De asemenea, avocata susține că, ar putea exista chiar doi învinuiți. Pe lângă soțul victimei, Dumitru Vartic, ar fi vorba despre un polițist.
VIOLETA GAȘIȚOI, avocat
Concluzia noastră este una gravă. Deci, în acest dosar nu vorbim doar despre omisiuni, ci despre un șir întreg de ilegalități, neglijențe și încălcări procedurale care pot compromite definitiv aflarea adevărului.
Din materialele dosarului rezultă că bănuitul ar fi trebuit cel puțin să aibă deschis încă un dosar penal pentru un abuz de putere, falsificarea unei semnături, iar poliția și Procuratura au toate probele în acest sens. Despre aceste fapte, cu siguranță, va fi anunțat Procuratura Generală. Să vedem acțiunile lor. Mai mult, există și un polițist care ar fi trebuit să răspundă disciplinar, dacă nu chiar să fie concediat, pentru că a admis o ilegalitate foarte gravă.
Violeta Gașițoi mai declară că urmează să sesizeze responsabilii cu privire la toate încălcările identificate, iar apoi să revină cu detalii. Totodată, ea a declarat că nici organele de drept nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile conform prevederilor legale. Potrivit avocatei, în timpul cercetării locului unde a fost descoperit corpul neînsuflețit al Ludmilei Vartic au fost admise numeroase abateri procedurale.
VIOLETA GAȘIȚOI, avocat
Poliția a încălcat practic tot ce putea încălca, deci nu s-au respectat protocoalele elementare de conservare și colectare a probelor. Obiectele despre care autoritățile spun că ar fi fost găsite asupra victimei, deci nu au fost sigelate, ceea ce înseamnă că astăzi nu mai putem ști cu certitudine dacă acele probe au fost într-adevăr găsite asupra Ludmilei, dacă au apărut ulterior sau dacă au fost scoase și modificate, deci schimbate.
În dosar există și cererea de exhumare, însă va trebui să fie un pic modificată pentru că ea este la moment condiționată și noi nu avem timp să condiționăm, noi avem nevoie de exhumare imediată.
Avocata mai susține că la fața locului nu au fost efectuate măsurări și nici verificări tehnice care să permită stabilirea exactă a modului în care s-a produs căderea. De asemenea, potrivit ei, nu au fost ridicate probe biologice de pe hainele victimei, iar îmbrăcămintea pe care Ludmila Vartic o purta în momentul tragediei nu s-ar mai regăsi la dosar, astfel, nu se va putea afla niciodată dacă pe aceste haine exista adeneul altor persoane.
În același timp, avocata a comentat și imaginile apărute în spațiul public, în care Dumitru Vartic se află în apropierea trupului soției, după ce aceasta a căzut de la înălțime, iar oamenii legii erau prezenți la fața locului.
VIOLETA GAȘIȚOI, avocat
Este interzis ca la locul unde este descoperit un cadavru, cu toții cunoaștem persoane civile să se apropie de corp și totuși în registrările video arată altceva, că dacă ești din grupul potrivit, protocolul poate fi încălcat fără probleme. Exact la fel cum a fost posibil și abuzul de putere comis de bănuit, despre care acesta a vorbit fără să-și dea seama, chiar a prezentat și proba abuzului.
Un alt aspect semnalat de apărare vizează situația copiilor, despre care avocata spune că ar trebui considerați, la rîndul lor, victime ale violenței domestice, cele două fiice fiind martorele conflictelor dintre părinți, atunci când mama a fost alungată din casă, când mamei nu i se permitea să vină acasă și când ușa se deschidea doar la dorința tatălui. Totodată, ea a precizat că, deși pe dosar lucrează 5 procurori și 5 ofițeri de urmărire penală, în realitate cauza bate pasul pe loc.
Nimeni, deocamdată, dintre autorități nu a reacționat la acuzațiile avocatei. CANAL 5 a încercat să obțină comentarii de la Procuratura Generală, Inspectoratul General al Poliției însă nimeni nu a răspuns la solicitări și apeluri. L-am telefonat pe Dumitru Vartic pentru o reacție, dar nici acesta nu a răspuns. Anterior, responsabili de la Poliție au declarat că unele informații apărute în public nu sunt veridice și că reprezentanții forțelor de drept au acționat în conformitate cu legea.
Ludmila Vartic a fost găsită fără suflare lângă un bloc de locuit din Capitală, în data de 3 martie. Mai multe ONG-uri au calificat cazul drept femicid, susținând că soțul victimei ar fi exercitat abuzuri asupra acesteia. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru violență în familie soldată cu determinare la suicid, în care Dumitru Vartic, fost vicepreședinte al raionului Hîncești din partea PAS, are statut de bănuit. Acesta a respins acuzațiile care i se aduc.





