Ofițerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane al INI, în comun cu polițiștii și procurorii din sectorul Botanica, au documentat activitatea unui bărbat suspectat de exploatare sexuală comercială a mai multor tinere, inclusiv minore, în municipiul Chișinău.
Suspectul, în vârstă de 41 de ani, identifica clienți prin intermediul unui site de anunțuri și prin grupuri din aplicația Telegram, punând la dispoziție un apartament și o odaie special amenajată pentru prestarea serviciilor sexuale. Tinerele îi achitau acestuia câte 500 de lei pentru fiecare serviciu prestat.
Investigațiile au arătat că bărbatul recruta inclusiv minore din familii social vulnerabile, profitând de lipsa unui loc de trai permanent și de vulnerabilitatea acestora. Până în prezent, au fost audiate patru victime.
Percheziția la domiciliul suspectului a dus la ridicarea documentelor probatorii, a telefonului mobil și a altor obiecte relevante anchetei. Bărbatul a fost reținut și plasat în arest pentru 30 de zile. Faptele acestuia sunt investigate în baza art. 206 din Codul penal (Traficul de copii) și art. 220 din Codul penal (Proxenetism).
Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă între 15 și 20 de ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a desfășura o anumită activitate de la 3 la 5 ani, sau detențiune pe viață.






