Un incident periculos a avut loc pe 27 martie, pe strada Alba Iulia din capitală.
Potrivit poliției, o șoferiță nu a acordat prioritate unor copii care traversau regulamentar strada pe trecerea de pietoni.
La volanul unui automobil Hyundai se afla o femeie de 43 de ani, locuitoare a capitalei. În scurt timp, aceasta a fost identificată de oamenii legii și sancționată conform legislației.
Conform informațiilor, un băiat și o fată traversau strada ținându-se de mână, când o mașină s-a apropiat cu viteză și nu a oprit. În ultima clipă, băiatul a reușit să o tragă pe fată înapoi, evitând astfel o posibilă tragedie.






