Astăzi, 29 martie, în capitală a avut loc o acțiune apolitică dedicată memoriei fostei educatoare din Hîncești, Ludmila Vartic. Cetățenii s-au adunat pentru a-i aduce un omagiu și pentru a sprijini femeile care se confruntă cu probleme similare.
„Acesta este un marș de solidaritate cu Ludmila Vartic și în sprijinul femeilor care se confruntă cu aceleași dificultăți. Deși este un marș tăcut, de fapt el este împotriva tăcerii. Dacă oamenii și-ar împărtăși problemele cu specialiști sau măcar cu cei apropiați, ar înțelege că nu sunt singuri”, a declarat activistul civic Serghei Badan.
Marșul a început la ora 12:00 de la Arcul Triumfal și s-a încheiat la Ministerul Justiției.
Amintim că tragedia a avut loc pe 3 martie 2026, în Chișinău: Ludmila Vartic, în vârstă de 39 de ani, a decedat după ce a căzut de la înălțime. În prezent, se desfășoară o anchetă penală, fiind luată în considerare și varianta violenței domestice. Sunt efectuate expertize medico-legale și psihologice, precum și alte proceduri pentru a stabili toate circumstanțele incidentului. Ministrul Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nikitina, a anunțat că urmează să fie efectuată exhumarea corpului Ludmilei Vartic.






