Un camion ucrainean încărcat cu aproximativ 30 de tone de ulei și combustibil, răsturnat pe podul de la Otaci, ar putea fi sursa reală a poluării râului Nistru. Afirmația a fost făcută de fostul consilier municipal din Chișinău, Ruslan Verbițchi, într-o postare pe rețelele de socializare. Potrivit acestuia, informația ar fi cunoscută de mai multe persoane din nordul țării.
În mesajul său, Verbițchi critică modul în care a fost tratat subiectul în spațiul public, sugerând că acesta a fost politizat inutil, în loc să fie prezentat transparent încă de la început. El susține că astfel de incidente, chiar dacă au consecințe grave, pot avea loc fără intenție, iar lipsa de claritate nu face decât să alimenteze speculațiile.
„Acum devine clar de ce subiectul nu a fost discutat în primele zile după producerea catastrofei ecologice. Răsturnarea unui camion cu combustibil nu părea, la prima vedere, un motiv major de alarmă publică”, a menționat acesta.
De asemenea, Verbițchi afirmă că această versiune ar explica și lipsa unui anunț oficial din partea autorităților ucrainene. În opinia sa, dacă poluarea ar fi fost provocată de un atac asupra hidrocentralei de la Novodnestrovsk, informația ar fi devenit publică imediat, inclusiv prin emiterea unor alerte oficiale.
Totodată, el nu exclude posibilitatea ca atacuri cu drone asupra infrastructurii energetice să fi avut loc, însă consideră că principala cauză a poluării râului Nistru ar fi incidentul de la Otaci.
Deocamdată nici o instituție nu a reacționat la declarațiile lui Verbițchi. Am încercat să obținem comentarii de la Ministerul Mediului și Guvern însă nici un reprezentant nu ne-a răspuns, nici la apeluri, nici la solicitări.
Menționăm că, în seara zilei de 10 martie, mai multe pete de ulei au fost observate pe fluviul Nistru, în zona localităților Naslavcea și Otaci, din raionul Ocnița. Ulterior, autoritățile au anunțat că poluarea ar fi fost provocată de un atac cu rachete asupra centralei hidroelectrice de pe Nistru, din Ucraina, în urma căruia substanțe toxice din stațiile de transformare ar fi ajuns în albia râului.
Din cauza deplasării petelor de ulei, autoritățile din Republica Moldova au decis oprirea temporară a apeductului Soroca–Bălți, pentru a preveni contaminarea sistemului de alimentare cu apă. Măsura a generat un deficit de apă în nordul țării, afectând în special municipiile Bălți și Soroca.
În acest context, pe fondul agravării situației, la data de 15 martie, Guvernul a aprobat instituirea stării de alertă de mediu pentru o perioadă de 15 zile.






