Ucraina nu va putea adera la Uniunea Europeană în următorii trei ani, din cauza procedurii actuale și a condițiilor impuse țărilor candidate. Declarația a fost făcută într-un interviu pentru agenția Bloomberg de către comisarul european pentru extindere Marta Kos. Potrivit ei, aceste termene depind de reformele pe care trebuie să le realizeze Kievul.
MARTA KOS, comisar european pentru extindere
Procedura pe care o aplicăm nu este adaptată vremurilor dificile în care trăim. Când este vorba despre statul de drept, lupta împotriva corupției, presa liberă și funcționarea instituțiilor democratice, nu există loc pentru indulgență.
Kos a subliniat că, pentru aceste reforme, Comisia Europeană impune cele mai stricte cerințe. Aceleași standarde sunt aplicate și celorlalte țări candidate.
Potrivit Bloomberg, Comisia Europeană intenționează să discute posibilitatea aplicării unei proceduri excepționale, și anume acordarea treptată a drepturilor de membru pentru Ucraina. În același timp, inițial țara ar urma să aibă drepturi foarte limitate. Cu această variantă însă Volodimir Zelenski în mod categoric nu este de acord.
Această problemă a devenit actuală după ce președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timpul vizitei efectuate recent la Kiev, a refuzat să garanteze aderarea Ucrainei la UE până în 2027. Potrivit agenției, care citează surse proprii, liderii UE ar urma să discute această situație la summitul din 19 martie. Totuși, în privința acceptării accelerate a Ucrainei printr-o procedură simplificată, un număr de state ale Uniunii Europene și-au exprimat deja dezacordul.
În primul rând, motoare ale UE precum Germania și Franța, care consideră, potrivit Reuters, că relaxarea cerințelor de aderare este inacceptabilă. Ele își argumentează poziția prin faptul că Kievul ar putea încetini ritmul reformelor, în special în lupta împotriva corupției.
Mass-media europeană se întreabă dacă, în cazul aplicării unor noi reguli, acestea vor viza doar Ucraina sau toți candidații la aderare. În plus, orice modificare trebuie votată de toate cele 27 de state membre ale UE.
Drept exemplu este dat Muntenegru, care speră să adere la UE până în 2028 și este lider în negocieri, însă nici această țară, potrivit Comisiei Europene, nu a atins nivelul necesar în ceea ce privește câteva condiții esențiale de aderare.
Este remarcabil faptul că, în toate aceste discuții, Moldova nu este menționată deloc. Țara noastră, așa cum se știe, merge în același pachet de integrare europeană cu Ucraina – la care a fost legată de partidul de guvernământ PAS încă de la început. Acum însă comisarii europeni responsabili de Moldova nu ascund deloc faptul că toate promisiunile autorităților moldovenești privind aderarea la UE în 2028 au fost complet desprinse de realitate.
Anterior, șefa Delegației UE în Moldova Iwona Piorko a declarat în emisie la filiala moldovenească a „Europei Libere” că Moldova nu este pregătită pentru aderare și și-a exprimat îndoiala că acest lucru se va întâmpla până în 2029, tocmai atunci când îi expiră mandatul de ambasador al UE în țara noastră.
IWONA PIORKO, șefa Delegației UE în Moldova
Moldova nu a făcut încă totul. Vă aflați la începutul drumului.
Potrivit evaluărilor autorităților dumneavoastră, aderarea la UE nu va avea loc până în 2029. Nu cred că voi prinde acest moment în calitate de ambasador al UE.
Ea a menționat că, în pofida evaluărilor pozitive ale Comisiei Europene, țara nu este cea mai avansată dintre candidați și trebuie să continue munca asupra legislației și a implementării acesteia. Menționăm că, zilele trecute, în emisie la postul de televiziune proguvernamental Jurnal TV, președintele Maia Sandu a declarat că abia în 2030 Moldova va finaliza pregătirile, iar aderarea la UE nu garantează deloc securitatea și dezvoltarea economică și nu trebuie idealizată.
Prin aceste declarații, Sandu a infirmat practic asigurările partidului de guvernământ PAS și propriile afirmații din timpul campaniei electorale privind pregătirea și aderarea Moldovei la Uniunea Europeană deja în 2028. Ulterior, reprezentanții PAS au declarat că declarațiile lor au fost înțelese greșit.





