Primele facturi calculate după noul tarif reglementat la gazele naturale, aprobat de ANRE și intrat în vigoare la 4 februarie 2026, vor fi emise la începutul lunii martie și vor reflecta consumul înregistrat în luna februarie.
Potrivit Energocom, pentru majoritatea gospodăriilor, prețul aplicat începând cu data de 4 februarie este de 14,42 lei pentru un metru cub (cu TVA inclus), însă primele trei zile ale lunii februarie vor fi calculate la tariful anterior, de 16,74 lei. Prin urmare, facturile vor include două volume distincte de consum, fiecare fiind calculat la tarife diferite, corespunzător perioadelor tarifare respective.
Pentru împărțirea corectă a consumului, operatorii sistemelor de distribuție au efectuat citirea indicilor contoarelor, iar în cazurile în care citirea directă nu a fost disponibilă, consumul va fi determinat în baza estimărilor sau a consumului mediu zilnic.
Furnizorul recomandă consumatorilor să verifice periodic indicii de pe contoare și să îi compare cu datele din factură, permițând totodată accesul distribuitorilor pentru citiri directe. Monitorizarea regulată a indicilor rămâne cea mai sigură metodă pentru a asigura o facturare corectă și transparentă în această perioadă de tranziție tarifară.






