Pe 25 februarie avem parte de vreme predominant închisă pe teritoriul Republicii Moldova. Cerul este noros, iar izolat se semnalează precipitații slabe sub formă de ploaie sau lapoviță. Vântul va sufla din nord-vest, slab până la moderat.
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, temperaturile maxime vor urca astăzi până la +6 grade, iar minimele coboară până la 0 grade.
La Nord, maximele ajung până la +2 grade, iar minimele – în jur de 0 grade.
În Centru, termometrele indică până la +3 grade pe timp de zi, iar noaptea valorile coboară până la +2 grade.
În Sudul țării, maximele vor atinge +6 grade, iar minimele se vor situa în jur de +4 grade.
În Capitală se semnalează lapoviță slabă. Maximele ajung la +4 grade, iar minimele – la +2 grade.






