Schimbările din Guvernul condus de Alexandru Munteanu continuă să stârnească controverse, în special cele legate de plecarea fostei ministre a Sănătății, Ala Nemerenco, care a declarat anterior că nu ar fi avut o discuție directă cu premierul înainte de remaniere. „Îmi pare rău că dna s-a retras și a intrat într-un mod de critici”, a declarat prim-ministrul. Replica ex-ministrei nu a întârziat. „Dacă printr-o întâmplare mi-ar fi venit oferta dvs., vă asigur că o refuzam. Nu suntem pe aceeași undă”, a scris Nemerenco. Ulterior, postarea acesteia a fost redactată. Inițial, aliniatul de „susținere” pentru premier nu apărea în mesajul public, însă acesta a fost adăugat peste noapte, fără explicații suplimentare. În varianta actuală, Nemerenco afirmă că îl susține „fiindcă ține enorm de mult la țara sa”, dar insistă că așteptările oamenilor sunt mari și că este nevoie de acțiuni concrete.
Întrebat dacă a discutat cu toți miniștrii înainte de modificările din Cabinet, premierul a respins zvonurile potrivit cărora nu ar fi comunicat cu membrii Guvernului. Totuși, în cazul Nemerenco, acesta a admis că nu a existat o discuție directă.
„Am vorbit cu succesorul ei. Cu Emil Ceban ne-am cunoscut, cunoșteam diferite opinii și am simțit că este nevoie de o schimbare”, a declarat Munteanu.
Premierul a insistat că deciziile privind echipa guvernamentală i-au aparținut în totalitate.
„A fost decizia mea. N-a fost o insistență a cuiva. Am avut carte blanche și posibilitatea să-mi aleg oamenii, și știu că s-a insinuat, s-au vehiculat zvonuri precum că nu m-am întâlnit cu toți miniștrii. Nu-i adevărat”, a spus acesta.
„Îmi pare rău că doamna, după aceea, cumva s-a retras și a intrat într-un mod de critici, dar e o altă situație”, a adăugat premierul.
La rândul său, într-o postare pe rețelele sociale, Nemerenco a criticat afirmațiile șefului Executivului și a respins ideea că ar fi intrat „într-un mod de critici” fără temei.
„În epoca minciunii care se instaurează cu obrăznicie și rapiditate, privesc cu o rușine spaniolă declarații departe de adevăr, și las aici pentru voi să judecați:
Despre schimbare – dacă dl Prim ministru și-ar fi dorit o schimbare, aș vrea să îl întreb de ce discursurile sale includ atât de multe laude și exemple din sistemul de sănătate, toate anterioare mandatului său? Așteptăm acțiuni, nu vizite prin spitale și citit de scrisori de mulțumire în ședințe de Guvern ca pe timpurile URSS.
Despre critici – puteți să vă interesați de la un fost premier din perioada pandemiei cum arată criticile mele, căci am văzut că sunteți bine cu opoziția, inclusiv dumnealui v-a lăudat mult. Dar dacă stagnarea și derapajul deja vizibile vor afecta sectorul sănătății, nu veți putea să vă ascundeți de ele.
Cât ține de funcția de ministru, dacă printr-o întâmplare mi-ar fi venit oferta dvs, vă asigur că o refuzam. Suntem foarte diferiți ca energie, viteză de acțiune, implementare, curaj, modalitate de gândire și exprimare. Nu suntem pe aceeași undă, dle Prim Ministru. Sau cum ați spus dvs – nu avem nici pe departe aceeași chimie.
Și să știți ca eu vă susțin încă, fiindcă țin enorm de mult la țara mea, la oamenii ei, mi-o doresc prosperă, modernă și europeană, și am contribuit personal pentru a o transforma. Astfel, vă doresc succese din toată inima și apucați-vă de treabă, că nimic încă nu se întrevede în marea de cuvinte încâlcite, iar așteptările oamenilor sunt mari ca niciodată”, a scris Nemerenco pe rețele.
Președinta Maia Sandu declară că i-a propus fostei ministre a Sănătății, Ala Nemerenco, să se regăsească în altă funcție, în sectorul de stat, după ce a rămas în afara noului Guvern. „Am avut o discuție, dumneaei a decis că instituțiile statului nu îi mai sunt interesante, pentru moment cel puțin”, a dezvăluit șefa statului.
Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a activat sub conducerea premierului Dorin Recean, iar odată ce acesta și-a dat demisia, ultima a anunțat că nu figurează în lista noului Guvern.
La 10 octombrie, președinta Maia Sandu a semnat un decret privind conferirea distincțiilor de stat unor cetățeni care „s-au remarcat prin activitatea de excepție în diverse domenii precum cultură, sport, educație, administrație publică, medicină, economie și știință”. Pe lista persoanelor distinse cu „Ordinul Republicii” s-a regăsit și Ala Nemerenco.
În noiembrie, fostul ministru al Infrastructurii, Andrei Spînu, s-a întâlnit la o cafea cu Ala Nemerenco, fosta ministră a Sănătății. Fotografia momentului, însoțită de un mesaj, a fost postată online.
Ulterior, fosta ministră a Sănătății a izbucnit într-un mesaj pe rețele, în care a dat de înțeles că guvernarea ar practica „nănășismul, cumătrismul, verișorismul, nemurismul, amicismul, protecționismul, lipsa totală a meritocrației în ascensiunea profesională”. „Lupta cu corupția și interesele continuă să rămână mai mult o lozincă decât acțiuni serioase”, a scris Ala Nemerenco.
În decembrie, Ala Nemerenco, cea care a deținut aproape cinci ani funcția de ministru în trei guverne, a declarat că nu este supărată de plecarea din Guvern. „Nimeni nu trebuie să stea într-o funcție până mucezește. Nu mi s-a propus, asta e”, a spus fosta ministră a Sănătății.
Anterior, fosta ministră a Sănătății, Ala Nemerenco, a declarat că decizia premierului Alexandru Munteanu privind numirea miniștrilor ar fi fost luată „în altă parte”. „El tot spunea la televiziuni că, în 90%, 99%, 95% din cazuri, s-a întâlnit cu ei. Și eu m-am mirat, pentru că mai știam de la niște colegi că tot nu s-au întâlnit și nu prea îmi ieșea matematica”, a declarat aceasta.






