Polițiștii sectorului Ciocana au reușit să identifice și să rețină un bărbat de 33 de ani, originar din raionul Telenești, bănuit de comiterea a două furturi repetate dintr-un magazin din Chișinău. Metoda utilizată a fost identică în ambele cazuri: suspectul spărgea geamul unității comerciale pentru a pătrunde în interior.
În primul episod, acesta a sustras telefoane mobile cauzând un prejudiciu de 43.000 de lei. La doar câteva zile distanță, bănuitul a revenit la același agent economic, de unde a mai furat bunuri în valoare de 22.000 de lei.
În urma acțiunilor poliției, suspectul a fost încătușat, iar o parte din telefoanele furate au fost recuperate și returnate proprietarului. Pe numele bărbatului a fost emis un mandat de arest pentru 30 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 4 ani.






