Noile facturi pentru consumul de gaze naturale, primite de la Energocom pentru luna ianuarie au venit ca un șoc pentru pentru cetățeni. Pe rețelele sociale oamenii au postat poze cu sumele care ajung chiar și la peste 8 mii de lei. Moldovenii s-au revoltat din cauza sumelor exorbitante, menționând că, în pofida măsurilor de economisire, au de achitat mii și mii de lei.
Pe rețele au fost publicate mai multe facturi ale cetățenilor, în care se văd sume de până la 5 – 7 mii de lei. În comentarii, oamenii au scris că au de achitat sume de aproape 8 și chiar 9 mii de lei. Victoria Frunză a indicat suma de 7.868 de lei și 82 de bani, în timp ce internauta Anișoara Ana – 8.900 de lei.
Oamenii spun că au redus consumul la minimum, menținând temperatura în locuințe la doar 17–18 grade Celsius, însă acest lucru nu s-a reflectat semnificativ în valoarea plăților.
Tighineanu Adriana a scris că i-a venit factura pentru încălzire cu suma de 4.777 de lei. ”17–18 grade în apartament, seara mai scădeam temperatura ca să economisim. Este mult prea scump”, a relatat aceasta în comentarii.
Gonța Natalia a scris, citez: ”Eu am 7.000. M-a durut capul când am văzut factura.
Între timp, o altă utilizatoare, Anna Ceban a postat pe pagina sa de Facebook factura pentru gazele naturale consumate cu suma de 8.622 de lei și 21 de bani. În postare femeia i-a salutat ironic pe ce de la Energocom și a scris, citez: ”Vă mulțumesc pentru factura recentă. Inițial am crezut că am cumpărat din greșeală acțiuni la compania dumneavoastră sau un zăcământ întreg de gaz, dar apoi am realizat că este doar consumul meu pentru o lună.” În comentarii oamenii s-au întrebat cum e posibil așa ceva și au scris că ”acum trăim cele mai bune vremuri” cu actuala guvernare.
O altă utilizatoare, Stela Coșeliuc, a publicat pe rețelele sociale facturile cu sume considerabile și a ironizat valul de nemulțumiri apărut online. (SCREEN3) Aceasta a sugerat că situația actuală ar fi rezultatul votului exprimat la alegeri și a criticat dur alegătorii, acuzându-i că acceptă fără rezerve deciziile guvernării. Postarea a stârnit reacții aprinse în comentarii pe fundalul nemulțumirilor legate de costurile ridicate la utilități.
”Ce-ați ales dragi Moldoveni aceea culegeți. Trimiteți facturile în Diaspora să vi le achite, doar în jur de un milion din diaspora au votat PAS.”, a scris Belenchi Iurie.
” Ați votat, îmi pare bine. Acum achitați, dacă puteți. Dar cel mai trist este, că achităm toți, chiar dacă am votat diferit.”, a scris în comentarii o altă internaută, Galina Zavorot. Iar Daniel Pomirlean a adăugat că, citez: ”Cumetrei, care locuiește în apartament cu două camere, i-a venit 9.000 de lei pe gaz. Se pare că la Energocom cineva stă rău cu matematica.”
Am telefonat la Energocom pentru a afla care ar fi cauza că sumele în facturi sunt atât de mari, însă nimeni nu ne-a răspuns la apeluri.
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, însă a venit cu un comunicat în care a explicat fenomenul imeginilor și mesajelor apărute în spațiul public legate de facturile la gazele naturale, încălzire și lumină.
Într-un comunicat, instituția a precizat că suma totală afișată pe factură este influențată de mai mulți factori, nu doar de prețul reglementat. Astfel, unele facturi pot include datorii acumulate din perioadele anterioare, indicate clar în factură; un consum mai mare de resurse energetice, determinat de temperaturile scăzute din luna ianuarie și specificul consumului unui tip anumit de consumator, cum ar fi suprafața și performanța energetică a locuinței.
Totodată, Ministerul Muncii a anunțat că, începând cu data de 9 februarie, vor fi efectuate plățile pentru compensații la căldură pentru luna ianuarie. Din 10 februarie, acestea pot fi ridicate de la oficiile poștale, în baza buletinelor de identitate sau pot fi primite pe cardul bancar. Astfel, doar peste 600 de mii de gospodării vor beneficia de compensații. Suma variază între 500 și 1000 de lei, în funcție de încălzire și criteriile de eligibilitate.
Anterior, fostul prim-ministru Vladimir Filat a calculat că doar în 2025 Moldova ar fi plătit în plus pentru gaz 104 milioane de dolari SUA. Filat a precizat că, în ultimii trei ani, locuitorii Moldovei au plătit suplimentar pentru gazele naturale aproximativ 544 de milioane de dolari, comparativ cu prețurile medii din Uniunea Europeană. Reprezentanții PAS dau asigurări că sumele plătite în plus au fost luate în calcul în noul tarif, care a intrat în vigoare la 4 februarie și constituie 14,42 lei pentru un metru cub de gaz, cu TVA inclus.





