Oamenii continuă să se plângă pe rețelele de socializare de starea precară a curților europene din Chișinău, proiect inițiat de guvernul PAS prin programul „Curtea Europeană”. De această dată este vorba despre curtea de pe strada Vasile Dokuceaev 3, unde lucrările de renovare au început, dar nu au fost finalizate.
Potrivit unui internaut care a postat un video pe rețelele de socializare, obiectivul trebuia să fie gata încă în luna decembrie, însă lucrările au stagnat, iar drumul a rămas un adevărat șantier, cu gropi și pietriș împrăștiat. Mai mult, acesta susține că din cauza denivelărilor și a pietrișului, autospecialele de deszăpezire nu pot interveni, ceea ce pune în pericol siguranța locuitorilor.
Mă aflu acum la adresa Vasile Dokuceaev 3, așa numita curte europeană ca și toate restul curților care au fost începute și nefinisate. Suntem în toiu iernii, avem eșa condiții climatice și nici tehnica nu poate intra în aceste curți, deoarece nu este asfaltat.
Este lăsată în pietriș, este un șantier deschis, un șantier care trebuia terminat până la 31 decembrie 2025, dar avem situația când iată așa e toată curtea. Putem vedea aici condițiile, putem vedea calitatea lucrărilor. Nimeni pe aici nu merge și nu măsoară bordurile pe jos și nici pe domnul ministru Bolea nu-l vedem Dar în schimb au pus terenul de joacă. Un teren de joacă în mijloc cu unul șantier. Cred că cu asta trebuia de început lucrările. E tot aici pietriș, avem așa condiții.
Contactat pentru o reacție, ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea nu ne-a răspuns la apeluri.
Nu doar curtea de pe Vasile Dokuceaev 3 se confruntă cu probleme. Echipa CANAL 5 a inspectat, săptămâna trecută, mai multe curți de pe bulevardul Dacia, bulevardul Moscovei și strada Alexandru Marinescu, iar la mai bine de patru luni de la lansarea proiectului, acestea arată deplorabil. În loc de spații renovate, locatarii se confruntă cu săpături abandonate, gropi, pietriș împrăștiat, materiale de construcție și utilaje lăsate la întâmplare.
Locuitorii curților incluse în programul „Curtea Europeană” spun că li s-au promis spații moderne, sigure și confortabile, însă realitatea este un adevărat coșmar.
De cealaltă parte, directorul Agenției de Dezvoltare Regională Chișinău, Sergiu Brînza, ne-a declarant că lucrările au fost oprite din cauza condițiilor meteo și vor fi reluate când vremea va permite. Până în prezent, nici o curte nu a fost finalizată. Din partea sa, Vladimir Bolea a explicat pentru alte mass-media întârzierea lucrărilor prin lipsa contractorilor. Probabil, despre acest lucru autoritățile nu știau atunci când făceau promisiuni în timpul alegerilor.
Programul guvernamental „Curtea Europeană” vizează reabilitarea a 472 de curți de bloc din capitală și suburbii, cu lucrări finanțate din primele 100 de milioane de lei alocate de Guvern, cu sprijinul Uniunii Europene.





