Poliția a venit cu o reacție în cazul scandalului de la biserica din Dereneu. Într-un comunicat de presă, Inspectoratul General al Poliției a calificat acțiunile ”drep forme de provocare, menite să creeze disensiuni în societate, prin folosirea unui instrument sensibil- religia.”
Tot în comunicat, IGP a atașat un filmuleț video, în care a arătat că aceleași persoane, care în prezent își arată nemulțumirea, ”în anul 2018 au pătruns
forțat în aceeași biserică și au preluat ilegal acest bun, fiind scos forțat din lăcaș preotul de la acea vreme, reprezentant al Mitropoliei Basarabiei.” Totuși, anul 2018 doar confirmă că oamenii și atunci, și acum au fost și sunt împotriva trecerii bisericii la Mitropolia Basarabiei. În cele din urmă, poliția spune că litigiul, care a durat ani la rând, s-a încheiat cu hotărârea Curții Supreme de Justiție, ce a stabilit că biserica aparține Ministerului Culturii și este dată în folosința Mitropoliei Basarabiei.
Mai mult, poliția a precizat că biserica nu a fost încuiată de către poliție, așa cum se vehiculează, dar ușa a fost blocată din interior de către preotul care reprezinta Mitropolia Moldovei, împreună cu soția și cei trei copii minori.
Misiunea poliției fiind doar de a asigura ordinea publică și siguranța cetățenilor.
Chiar dacă stau zi și noapte la ușa bisericii, enoriașii spun că poliția, în continuare nu le permite să intre în lăcaș.
– Dar nu vă permite să intrați în biserică?
– Nu, nu, nu. De aceea și stăm afară.
– Poliția nu vă permite?
– Da, da, da. Nu pe permite. Cum ne văd că ne apropiem, se pune unul în ușă și gata.
– Și nu vă spun motivul?
– Nu, nu spun motivul. Au zis că administratorul e Marinel Florin. Toată poliția zice așa.
Stăm aici să vedem rezultatul până la sfârșit. Biserica e a oamenilor din sat, care au făcut biserica asta și noi stăm pentru biserica Domnului. Venim aici, poate ne va auzi de sus, pentru că stăm noaptea în frig, aici sunt 20 de grade de frig, 15, oamenii îngheață.
– Și așa stați pe frig?
– E rece, e rece, ziua mai este cum mai este, dar noaptea…
De cealaltă parte, poliția spune că nu împiedică credincioșii să intre în biserică, pentru că chipurile, preotul din partea Mitropoliei Moldovei s-ar fi închis în biserică și nu permite accesul nimănui. La fața locului am găsit câțiva carabinieri, care potrivit lor asigură ordinea publică, dar în biserică nu permit intrarea, menționând că accesul în interior va fi permis doar prin hotărâre judecătorească.
IURIE TATARU, angajat al Inspectoratului General de Carabinieri
Eu nu cunosc ce a fost în zilele precedente, știu acum ce este și cunosc faptul că noi suntem la menținerea și asigurarea ordinii publice, aici și cunoaștem faptul că accesul este restricționat printr-o decizie judecătorească.
– Putem vedea această decizie?
– Asta la serviciul de presă al IGC, noi am fost instructați pe fapt și avem încredere în conducerea noastră, când ne spune sarcina.
– Oamenii nu au voie să intre? – Este restricționat accesul în interiorul lăcașului până nu se clarifică situația definitiv.
Pe de altă parte, avocatul Mitropoliei Moldovei insistă că poliția își depășește atribuțiile și încalcă legislația în vigoare, întrucât decizia Curții Supreme de Justiție vizează doar informațiile din cadastru privind înregistrarea contractului de arendă. Mitropolia Moldovei nu a primit nicio dispoziție judecătorească privind eliberarea clădirii bisericii.
MARIN SARDARI, avocat
Poliția nu are hotărâre de judecată, hotărârile judecătorești civile se execută cu cu executori judecătorești prin prisma art.21 din Codul de executare, fiindcă prin prisma art. 21 din Codul de executare doar executorii judecăorești sunt învestiți cu dreptul de a executa silit toate hotărârile judecătorești pe teritoriul RM.
Din 31 ianuarie, până în prezent poliția abuzează, încalcă cel puțin art. 313 din Codul Contravențional, ”abuz în depășirea atribuțiilor e serviciu, exces de putere” sau 327, 328 Codul Penal, ”depășirea atribuțiilor de serviciu și abuz” or e penal, ori e contravențional, poliția fără o careva hotărâre de judecată nu are dreptul să stea aici.
Potrivit avocatului, a fost depusă o plângere la procuratură pentru abuzurile comise de poliție, care, în opinia sa, s-ar fi poziționat de partea Mitropoliei Basarabiei.
În pofida restricțiilor din partea poliției, enoriașii au spus că nu vor ceda biserica Mitropoliei Basarabiei, ci vor continua să o vegheze atât cât va nevoie.





