Sistemul medical din Republica Moldova se clatină sub greutatea unei crize de personal fără precedent. Spitalele, centrele de sănătate și farmaciile funcționează pe muchie de cuțit, în timp ce peste 1 200 de specialiști lipsesc din sistem, potrivit datelor ANSP. De la secțiile de terapie intensivă până la cele de radiologie, lipsurile pun în pericol calitatea actului medical și suprasolicită personalul existent. În discuțiile purtate cu directorii mai multor spitale raionale, CANAL 5 a confirmat că situația este destul de gravă.Totuși, foarte mulți dintre ei se tem să vorbească despre asta în interviuri.
Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, cea mai gravă criză se resimte în rândul asistenților medicali, unde sunt vacante 847 de posturi. Urmează medicii de familie, cu 259 de poziții neacoperite. Deficitul este sever și în secțiile de anestezie și terapie intensivă, unde lipsesc 107 specialiști, precum și în radiologie și imagistică medicală, care au 77 de posturi libere.
La 1 octombrie, instituțiile medicale raportau un necesar de 483 de specialiști cu studii superioare în spitalele raionale, 464 în instituțiile municipale și republicane și 289 în centrele de sănătate. Totodată, sistemul duce lipsă de 149 de asistenți în diagnostic de laborator, 81 de tehnicieni radiologi, 41 de asistenți farmaciști și 26 de moașe.
CANAL 5 a discutat cu mai mulți directori de spitale raionale, care au confirmat amploarea crizei de personal medical. De exemplu, potrivit administrației Spitalului Raional Ungheni, instituția se confruntă cu un deficit major de 54 de medici, iar unii dintre specialiștii cei mai solicitați lipsesc complet, ceea ce, potrivit vicedirectorului, face munca celorlalți angajați extrem de dificilă.
LILIA TATARCIUC, vicedirectorul Spitalului Raional Ungheni: – Din 121 care trebuie să fie, avem prezenți 67 de medici. Și pe parcursul ultimilor doi ani s-au angajat 11 tineri specialiști care au finisat rezidențiatul și au fost redirecționați de către Ministerul Sănătății la noi în teritoriu și 12 recutați de la alte spitale.
– Se simte această criză în instituție?
– Pe unele specialități se simte. De exemplu, avem foarte mari necesitate de medici-chirurgi. Avem unele tipuri de specialități care în general nu se află la noi în Ungheni. De exemplu, medic neuropediatru, care de mulți, de mulți ani noi nu-l aveam. Încă se preconizează să se mai apropie în următorul an câțiva specialiști: neurologi, pediatri să vină, medici terapie intensivă, dar o să vedeam când o să fie angajarea cum o să deruleze”.
Lilia Tatarciuc susține că cea mai mare problemă care împiedică specialiștii să vină să profeseze în raioane este salariul mic, dar și distanța față de locuință sau dificultățile de a se stabili într-un oraș mai mic.
LILIA TATARCIUC, vicedirectorul Spitalului Raional Ungheni: „- În primul rând, cred că mă gândesc faptul că ei studiază 10 ani la facultate. În timp de 10 de ani își fac familie acolo își fac un loc de trai. 1:47(MUSCA) 1:56 Mulți dintre cei care vin și lucrează la noi fac naveta. Și distanța Chișinău – Ungheni este destul de mare.
-Dar salariile sunt motivante pentru începători, pentru medicii?
-Nu, salariile sunt mici. Brut, dacă nu mă greșesc, un salariu este de 14-15 mii de lei. Se mai impozitează, ei vin, trebuie gazdă”.
Situație critică este și în Spitalul Raional Florești. Potrivit directorului, instituția se confruntă de aproximativ 10 ani cu un deficit constant de medici.
LUDMILA CAPCELEA, directorul Spitalului Raional Florești: – Deci, în instituție la ora actuală activează 435 de angajați. Asta e numărul total de angajați. Dintre ei, noi avem 55 de doctori. Vom avea nevoie, elementar, încât de vreo 20. Așa să zicem, da? Proporțional.
– Dar spuneți-ne, de cât timp aveți acest edificiu?
– De cât timp? Nu, în ultimii 10 ani, orientativ așa.
-Dar, care ar fi motivul? Comparativ cu alte instituții, noi am avut studenți rezidenți, da. Absolvenți deja și care au activat la noi. Dar, după perioada obligatorie de activitate, ei pleacă la Chișinău.
– Ar fi salariile o problemă?
– Poate fi și salariile o problemă și, respectiv, eventual au nevoie de loc de trai. Evident, trebuie să investească o sumă de bani pentru a-și procura un domiciliu”.
Directoarea ne-a explicat că, în ceea ce privește personalul cu studii medii, rata de ocupare este de 100%, astfel încât asistenții medicali nu reprezintă o problemă în cadrul instituției. În schimb, există o nevoie reală de angajați cu studii superioare. Potrivit acesteia, 19 doctori rezidenți sunt înscriși la programul de rezidențiat și urmează să vină în scurt timp să activeze în spital, însă nu se știe dacă toți vor ajunge efectiv să profeseze aici.
LUDMILA CAPCELEA, director Spitalul raional Florești: „Mai dificil este cu situația cu persoane cu studii superioare, adică cu medici. Deci la ora actuală evident că se nevoie de chirurgi, de URL-iști, de anesteziologi-renematologi. Absolut de toți specialiștii dați sunt încadrați la rezidențiat pe post. Adică ei când au intrat la rezidențiat, ei au specificat că se încadrează pe post la rezidențiat ca să vină să activeze la finalul studiilor în instituția noastră. Adică sperăm că operativ finalizăm studiile. Spre exemplu, orientativ în 26 deja trebuie să vină primii absolvenți de rezidențiat care s-au înmatriculat pe post și sunt obligați să lucreze la noi”.
Conform informațiilor oficiale, diferențele teritoriale în accesul la medici sunt foarte mari. În multe sate din nordul și centrul țării activează mai puțin de 23 de medici la 10 000 de locuitori, mult sub media națională de 52,2 medici la 10 000 de locuitori. Cele mai afectate raioane sunt Călărași, Dondușeni, Căușeni și Ștefan-Vodă. În Chișinău sunt înregistrați 2 087 de medici, adică 31,5 medici la 10 000 de locuitori, iar în Bălți – 42,9 medici la 10 000 de locuitori. În schimb, majoritatea raioanelor rămân sub 20–22 de medici la aceeași populație.
ANSP avertizează că, fără măsuri eficiente de atragere și menținere a personalului medical, criza riscă să se agraveze.
CANAL 5 a încercat să obțină un comentariu de la Ministerul Sănătății la acest subiect, însă reprezentanții instituției nu ne-au răspuns la apeluri.
Precizăm că, salariile medicilor au fost majorate cu 15% începând cu 1 ianuarie 2025. Mărimea majorării variază în funcție de specialitate, vechime și nivelul studiilor. Un medic de familie cu o vechime de 10-20 de ani are un salariu de circa 18.000 de lei. Un medic de pe ambulanță cu peste 10 ani experiență câștigă aproape 15.000 de lei.
Un medic specialist – chirurgie, anestezie, terapie intensive, primește în jur la 18.000 de lei.
Amintim că, pentru a atrage și a menține tinerii specialiști în sistemul medical, în special în zonele rurale și orașele mici afectate de lipsa cadrelor, Guvernul oferă o indemnizație unică de până la 250 de mii de lei. Aceasta se acordă în două tranșe: 120 de mii de lei după primele șase luni de activitate și 130 de mii de lei după al treilea an. În plus, tinerii specialiști beneficiază de compensarea cheltuielilor pentru închirierea locuinței și pentru consumul de energie termică și electrică în primii cinci ani. Cu toate acestea, măsurile nu par suficiente pentru a-i determina să rămână în raioane, mulți alegând să profeseze în orașe mari sau chiar peste hotare, inclusiv în România.





