Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova informează că anumite aeronave din familia Airbus A320 vor fi supuse unor inspecții tehnice preventive, după emiterea unei Directive de Navigabilitate de Urgență de către Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației. Măsura este strict preventivă și vine în urma unei notificări transmise de producătorul Airbus, care semnalează un risc potențial ca radiațiile solare intense să afecteze sistemele de control al zborului.
În Republica Moldova, mai mulți operatori aerieni utilizează aeronave Airbus A320, iar Autoritatea Aeronautică Civilă anunță că aceștia au implementat deja cerințele tehnice necesare fără a modifica programul zborurilor. Pasagerii nu vor întâmpina schimbări semnificative, iar activitatea companiilor aeriene va continua în condiții de siguranță.
La nivel european, toate cele aproximativ 6.000 de aeronave vizate au fost inspectate, iar la nivel global procentul depășește 98%, potrivit datelor furnizate de Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației.
Presa internațională notează că problema a fost semnalată după incidentul din 30 octombrie în care un zbor JetBlue pe ruta Cancún – Newark a pierdut brusc altitudine, provocând rănirea a 15 pasageri și devierea aeronavei spre Tampa, Florida. Airbus a explicat ulterior că radiațiile solare intense pot corupe date critice ale sistemului de control al zborului — situație evidențiată în urma acestui incident.






