Polițiștii de frontieră ai Direcției regionale Vest, cu suportul colegilor din cadrul Direcției acțiuni speciale la frontieră, sub coordonarea Procuraturii Ungheni, au destructurat un grup infracțional specializat în circulația ilegală a drogurilor de tip PVP cu scop de înstrăinare. Rețeaua era formată din cetățeni ai Republicii Moldova, fiecare având roluri bine determinate în activitatea ilegală.
În urma investigațiilor operative, au fost identificați și reținuți doi membri ai grupării, cu vârste de 18 și 19 ani, care acționau în calitate de curieri și distribuitori către alți intermediari. Aceștia își desfășurau activitatea pe raza raioanelor Edineț, Glodeni, Ungheni și în municipiul Bălți, coordonându-și acțiunile prin intermediul aplicației Telegram.
În timpul perchezițiilor efectuate la domiciliile suspecților, polițiștii de frontieră au depistat și ridicat peste 210 grame de PVP, în valoare de aproximativ 170 000 lei, pachete de tip ZipLock, cântare electronice, dispozitive speciale pentru ambalare, telefoane mobile și mijloace financiare.
Tânărul de 19 ani a fost plasat în arest pentru 20 de zile, iar cel de 18 ani este cercetat în stare de libertate, având interdicția de a părăsi teritoriul Republicii Moldova.
Suspecții sunt cercetați penal în baza articolului 217¹, alineatul 4, literele b) și d) din Codul Penal al Republicii Moldova, infracțiune care prevede o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 ani, precum și interdicția de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o activitate pe o perioadă de 2 la 5 ani.
Până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, persoanele beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Poliția de Frontieră reiterează angajamentul ferm de a combate traficul ilicit de droguri și de a asigura securitatea frontierei de stat, în colaborare cu instituțiile naționale de aplicare a legii.





