Consiliul Național al Tineretului din Moldova cere Ministerului Educației majorarea burselor studențești, astfel încât acestea să ajungă cel puțin la nivelul minimului de existență. Organizația avertizează că în marile orașe coșul minim este de aproximativ 3.357 de lei, în timp ce bursele actuale acoperă doar 40% din această sumă.
CNTM propune totodată și alte măsuri alternative de sprijin pentru studenți. Reprezentanții tinerilor consideră situația actuală o formă de inechitate structurală, care împinge studenții spre condiții de trai tot mai dificile.
Până în prezent petiția a fost semnată de peste 300 de persoane. La 27 octombrie, CNTM a transmis un demers către Ministerul Educației și Cercetării, în care a solicitat egalarea burselor cu valoarea coșului minim de existență sau identificarea unor mecanisme alternative de sprijin, însă până astăzi nu au primit un răspuns oficial. Am telefonat și noi la Ministerul Educației pentru a afla dacă au recepționat demersul și ce măsuri vor întreprinde.
Reprezentanta Serviciului informare și comunicare cu mass-media, Tatiana Gangan ne-a spus că Ministerul cunoaște problema și în curând ne va expedia un răspuns la solicitarea noastră. Până în momentul difuzării materialului nu am primit un răspuns. Ținem să amintim că, Guvernul a majorat suportul pentru elevi și studenți, în martie 2024, bursele de merit au fost dublate pentru anumite categorii.
Potrivit datelor, cea mai mare, este bursa Republicii de aproximativ 4 mii de lei, iar cele de studii pentru licență între 970 și 1.235 de lei, pentru master aproximativ 1.325 lei lunar, iar pentru doctoranzi 4.400, începând cu 2025.
TUDOR ARNĂUT, secretar general al Consiliului Național al Tineretului
Nu toți au luxul sau posibilitatea de a fi susținuți de părinți, de aceea, această petiție a fost înaintată pentru a permite tinerilor să se dedice în totalitate mediului academic, dar să facă pe alocuri și voluntariat, activități extracuriculare, care i-ar ajuta să dezvolte diferite abilități.
Mai mult, unele cămine studențești… bine, cel mai ieftin de exemplu, la USM este de 500 de lei, dar prețurile variază între 900, 1100, 1500 de lei pe lună, ceea ce mai mult pe alocuri, decât statul oferă acest sprijin.
Petiția nu este doar despre egalarea burselor cu coșul minim de existență, fiindcă noi cunoaștem că bugetul public nu este un sac fără fund, am cerut, poate identificarea altor mecanisme care ar putea sprijini studenții, cum ar fi subvenționarea căminelor, oferirea căminelor pentru bursieri cu titlu gratuit, credite 0% pentru tinerii studenți, iar apoi când se angajează în câmpul muncii din salariu, această sumă este reținută, dar și alte mecanisme care ar putea fi implementate de către Minister.





