A venit să ceară înțelegere din partea deputaților. Cu bastonul în mână și durere în priviri, Ludmila Lașcenova, deputată a primului Legislativ și una dintre semnatarele Declarației de Independență a țării, și-a făcut apariția la Parlament. Femeia a venit să roage majoritatea PAS să nu adopte proiectul prin care ar urma să fie închis Centrul Cultural Rus din Chișinău. Cu emoție în glas, Lașcenova a vorbit despre valorile conviețuirii pașnice și despre importanța respectului între comunități. Ea a reamintit că Republica Moldova este un stat multinațional, în care fiecare om, indiferent de etnie, are dreptul la cultură, la identitate și la un loc pe care să-l poată numi „acasă”. Fosta deputată a fost însoțită de către președintele Comitetului de Coordonare „Victorie”, Alexei Petrivici care a declarat că demersul lor este, probabil, ultima încercare de a convinge deputații să nu adopte o decizie „distructivă”.
LUDMILA LAȘCENOVA, fost deputat, președinta Comunității Ruse din Moldova: Consider că Republica Moldova este un stat multinațional, iar reprezentanții fiecărei națiuni care locuiesc aici, în frumoasa noastră Moldovă, au dreptul la propria lor viață. Casa Rusă este pentru noi — nu doar pentru ruși, ci pentru toți reprezentanții țării noastre multinaționale — o casă dragă. Tot ce se face acolo, se face pentru binele oamenilor. Sunt deputat al Parlamentului din anii ’90. Noi am adoptat hotărârea și Declarația de Independență a țării noastre. Întotdeauna, când stau la monumentul lui Ștefan cel Mare, de ziua lui, mereu îi cer iertare pentru faptul că nu ne-am păstrat bine țara. Nu i-am asigurat independența. Depindem, nu știu de cine. Dar, oricum, pe cei care încearcă să ne creeze probleme nu-i respect”.
ALEXEI PETROVICI, președintele Comitetului de Coordonare „Victorie”: „Astăzi mergem în clădirea Parlamentului Republicii Moldova pentru a încerca, probabil pentru ultima dată, să ajungem la deputații organului nostru legislativ și să-i rugăm să nu adopte o decizie distructivă privind închiderea Casei Ruse din Chișinău. Această decizie nu va aduce nimic bun poporului moldovenesc, ci doar va agrava și mai mult relațiile deja dificile dintre țările noastre și va dăuna, în primul rând, locuitorilor țării noastre — copiilor care își desfășoară activitățile la Casa Rusă, persoanelor în vârstă care au găsit acolo un loc pentru întâlnirile lor, oamenilor de știință, tinerilor, tuturor celor care, timp de 16 ani, au transformat Casa Rusă din Chișinău într-un centru de atracție pentru elita intelectuală și creativă a țării noastre”.
Cei doi au fost lăsați să intre în clădirea Parlamentului, dar nu au avut acces direct în sala plenară. Reprezentanții instituției i-au condus într-un birou, precizând că se caută un loc disponibil în sală, unde au așteptat aproape o oră. Între timp însă, la ședință a fost permisă participarea unui grup de 15 studenți ai școlii de jurnalism. Pentru ei se pare că s-au găsit locuri libere. Ulterior, Ludmila Lașcenova a depus o cerere pentru a fi lăsată să participe la ședință, însă solicitarea nu a fost aprobată, parlamentarii motivând că cererile trebuie depuse cu cel puțin trei zile înainte.
Cu toate acestea, în cele din urmă, ea a fost lăsată să intre în sala de plen, în timp ce însoțitorul său a fost refuzat. Fosta deputată va lua cuvântul atunci când va fi examinată proiectul de lege privind denunțarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Federației Ruse referitor la înființarea și funcționarea centrelor culturale, semnat la Moscova pe 30 octombrie. Proiectul se află pe locul cinci pe ordinea de zi. La începutul ședinței, socialiștii au cerut excluderea proiectului de pe ordinea de zi, argumentând că nu au fost prezentate motive clare și că decizia are un caracter politic.
Propunerea a fost respinsă de majoritatea parlamentară. Ministerul Culturii susține că activitățile centrului ar submina suveranitatea Moldovei, fără a prezenta dovezi concrete. Deputatul PAS Radu Marian a acuzat instituția de „spionaj” și „acțiuni subversive”, acuzații respinse categoric de Centrul Cultural, care anunță că îl va da în judecată pe Marian pentru declarațiile calomnioase.





