Viața pensionarilor nu este grea doar la sate, ci și pentru cei din oraș. În centrul Chișinăului, în timp ce autoritățile vorbesc despre modernizare și integrare europeană, zeci de bătrâni își vând hăinuțele nepoților, borcanele cu conserve sau plantele din grădină, doar ca să mai câștige câțiva lei pentru pâine, căldură și utilități.
Printre ei se numără doamnele Elena și Ludmila, care, cu pensii modeste, își duc zilele cu greu, neputând să facă față prețurilor tot mai mari și lipsei sprijinului din partea statului.
MARIA STOIAN, reporter Canal5
– Iată așa arată fața sărăciei din Capitala unei țări pe care partidul de guvernare promite să o ducă în doar câțiva ani în Uniunea Europeană.
Trotuarele și aleea din fața Gării feroviare rămân a fi locul în care oamenii își scot sărăcia de vânzare. Atât comercianții, care de fapt de nevoie au devenit negustori, cât și cumpărătorii sunt oameni simpli, cu venituri modeste care abia de le ajung să supraviețuiască.
– Din casă au scos cine și ce mai are, de la haine și încălțăminte purtate, la veselă de bucătorie, suveniruri, cărți și chiar monede vechi. Toate amintirile și averea agonisită de-o viață, acum este monedă de schimb pentru bănuții pe care îi obțin în plus, ca să mai poată exista încă o zi.
Pentru a mai câștiga câțiva bani, doamna Elena, în vârstă de 65 de ani, vinde hăinuțele nepoților, care le-au crescut deja. Pensia ei de 1.800 de lei abia îi ajunge pentru strictul necesar, așa că mai caută mici surse de venit oriunde poate.
ELENA, pensionară
– Hainele sunt pentru copilași. Sunt ale nepoțeilor.
– La ce preț le vindeți?
– La 10 lei. Nepoțeii Dvs au crescut..
– Da, da și au plecat la școală.
– Și acum aceste haine șe-ați scos și le vindeți?
– Da.
– Vă ajută dacă vedeți niște hăinuțe? Vă ajută cumva să vă discurcați?
– Nu prea. Dar vă faceți măcar de pâine?
– Facem.
Deși locuiește în oraș și viața ar trebui să fie mai ușoară, totuși îi este greu să se descurce cu pensia mică și cu prețurile mari, fără ajutor din partea statului.
ELENA, pensionară
– Dar cum e viața de pensionar?
– Cum vă discurcați dumneavoastră ca pensionar Republica Moldova?
– Câte un pic. Trăim.
– Are grijă statul de pensionari?
– Nu. Nu are grijă el. De ce? Pentru că avem pensia mică și acum tot s-a scumpit, și pâinea și tot.
– După cum înțeleg, nu doar viața de la sat e grea, dar și viața de la Chișinau e grea. Și acolo grea e și aici tot. La Chișinău și la țară. Tot grea.
Iar dacă la Gara Feroviară oamenii ca să-și mai procure o pâine își scot ce mai au prin garderobe și dulapuri, la Piața Centrală din capitală pensionarii, cu soartă grea, sunt nevoiți să scoată la vânzare ce mai găsesc prin beci. Pe doamna Ludmila am găsit-o cu mâinile înghețate, vânzând ce mai avea prin gospodărie: de la plante de ceai și nuci, până la borcane cu ghiveci.
Nu cere mult pe ele, dar chiar și așa reușește să mai strângă câțiva bănuți, pentru că pensia ei sărăcăcioasă de 2000 de lei nu îi ajunge nici pentru strictul necesar. Vine tocmai din raionul Cimișlia, face un drum lung, dar nu are încotro.
LUDMILA, pensionară
– Vândem măceșe, arțar, ceapă, nuci, conserve, tot ce avem. – La ce preț le vindeți?
– Treizeci de lei pe kilogram de măceșe și arțar.
– Nucile?
– Cincizeci.
– Și florile din grădina dumneavoastră cât costă?
– Douăzeci și cinci de lei buchetul.
– Și ceapa
– Zece lei.
– Ce va făcut să veniți aici la Chișinău și să vindeți ce mai aveți prin casă? – Dar dumneavoastră ce credeți, care este motivul?
– Lipsa banilor?
– Da, pentru că totul este foarte scump. Și produsele, și hainele, și încălțămintea. Absolut totul. Nu ajunge. Curentul, apa, gazul. De aceea oamenii sunt nevoiți. Guvernul nostru nu se gândește la popor.
Femeia ne-a mărturisit că nu și-a imaginat niciodată că va ajunge să aibă o astfel de bătrânețe, trăind în lipsuri și uitată de stat.
LUDMILA, pensionară
– Este foarte trist. Că țara noastră a ajuns în așa stare. Că oamenii sunt nevoiți să iasă așa și să scoată din casă tot ce au, ca să poată supraviețui. Pentru că vine iarna, încălzirea, este nevoie de lemne. Ele, bineînțeles, sunt și ele foarte scumpe. De aceea oamenii, cât vremea e încă cât de cât bună, vin la piață și cumva câștigă niște bani, ca să pună deoparte și să cumpere lemne.Ca să fie la căldură iarna.
Pe lângă aceste două pensionare care abia mai reușesc să supraviețuiască de pe o zi pe alta, mai sunt și zeci de alți bătrâni aflați în aceeași situație. Mulți dintre ei trăiesc cu pensii foarte mici, care nu le ajung nici pentru cele mai elementare necesități — mâncare, medicamente sau plata utilităților.
– Noi de la țară chiar suntem săraci. Pensia e mică, în primul rând.
– Ce pensie aveți? – 3.000.
– Cum vă descurcați?
– Așa, mai vin pe stradă și mai vând flori și mai descurc așa câte un pic.
E greu, e greu. Acei din Parlament, au câte 100.000 de lei, sunt la pensii, au câte 80.000. Dar noi cu 3.000 de lei trăiești care nu ne ajunge pe nimic.
– Eu de 14 ani sunt la pensie Și am numai 4700 de lei, abia recent am început să primesc. Dar cum să trăiești, amuș când se începe căldura? Nu, nu.
– Mă descurc că soțul meu săracu se duce la lucru. Vai de capul lui numai, el știe cum se duce. Eu îi spun să stea acasă, că-l văd că-i bătrân și nu poate. Dar el îmi zice, dar cum să trăim cu pensia asta, iarna mai ales? Și am mamă din 92 de ani, care trebuie să o ajut. Eu am ținut-o trei ierni la mine, dar nu pot, n-am putere.
Menționăm că în Republica Moldova, sărăcia rămâne o problemă majoră, mai ales în rândul pensionarilor. În 2024, 33,6% din populație trăia în sărăcie absolută, iar 15,4% în sărăcie extremă. Diferențele între mediul rural și urban sunt mari: în sate, aproape 43% dintre oameni sunt săraci, comparativ cu 22% în orașe. În 2024, pensia medie era de aproximativ 3.983 lei.
