Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, vine cu o replică la adresa deputatului Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, care, luni, a făcut publică o scrisoare anonimă – unde se spunea că Cernăuțeanu și părinții săi ar fi fost implicați în mușamalizarea unei crime petrecute acum șapte ani.
Într-o reacție pentru UNIMEDIA, Cernăuțeanu a repsins aceste acuzații, menționând că nu a mușamalizat crima de la Frumușica, raionul Florești. Potrivit lui, mama sa, care este asistentă medicală, nu a eliberat niciun certificat de deces, iar tatăl său avea, în acea perioadă, semne de dizabilitate și un picior fracturat. „Confirm că Frumușica este satul meu de baștină. Declarațiile sunt absurde, o calomnie. Toată lumea știe că nu activam atunci la direcție, eram în conflict cu Cavcaliuc. Costiuc este mizerabil că atentează la familia mea. Mama și tata suferă acum. Nu am mușamalizat nimic.
Mai mult decât atât, nu am comunicat niciodată cu Nechiforciuc”, a declarant șeful IGP pentru UNIMEDIA. Cernăuțeanu a mai spus că, deși era perioada de campanie electorală, acest lucru nu a influențat ancheta. Potrivit lui Viorel Cernăuțeanu, toți suspecții implicați în crima de la Frumușica au fost reținuți, conform procedurilor legale și probelor acumulate. Pe 15 august curent, primarul, tatăl edilului și medicul morfopatolog din satul Frumușica, raionul Florești, suspectați de uciderea unui bărbat acum 7 ani, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile la Penitenciarul nr. 13.
Amintim că luni, într-o postare pe rețelele de socializare, Vasile Costiuc a făcut publică o scrisoare primită anonim în care era menționat că șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, ar fi mușamalizat o crima comisă acum șapte ani în satul Frumușica, raionul Florești. Potrivit lui Costiuc, în acest caz ar fi implicați și părinții lui Cernăuțeanu, mai multe instituții, dar și politicieni. Acesta a solicitat Procuraturii Generale și presei de investigație să verifice autenticitatea informațiilor.






