Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu și părinții acestuia ar fi mușamalizat un caz de omor comis în urmă cu șapte ani, în satul lor de baștină, Frumușica, raionul Florești. Despre acest fapt se scrie într-un mesaj anonim primit de deputatul Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, pe care l-a făcut public păe pagina sa de Facebook.
Potrivit scrisorii, în mușamalizarea cazului ar fi implicate mai multe instituții ale statului, dar și persoane cu funcții înalte din poliție și din mediul politic. În acest context, Costiuc a cerut Procuraturii Generale și presei de investigație să verifice autenticitatea informațiilor, avertizând că, dacă acuzațiile se confirmă, cazul ar putea avea consecințe grave la nivel politic și instituțional. Până la finalizarea aceastui material, doar o persoană a respins acuzațiile menționate în scrisoare.
Deputatul Partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, a făcut publică o scrisoare anonimă primită pe e-mail, care conține acuzații grave împotriva șefului Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu.
Potrivit documentului, Cernăuțeanu și părinții săi ar fi fost implicați în mușamalizarea unui omor comis acum șapte ani în satul Frumușica, raionul Florești. Victima, Cujba Iurie, ar fi fost ucisă în bătaie pe teritoriul unei ferme, iar tatăl lui Cernăuțeanu, Iurie, ar fi fost martor. Crima ar fi fost comisă de primarul localității de atunci, Victor Boico, membru PAS, împreună cu alți trei complici.
Conform scrisorii, tatăl lui Cernăuțeanu, bun prieten cu primarul, ar fi asistat la bătaie. Victima a fost lăsată să moară fără ajutor medical, iar ulterior Iurie Cernăuțeanu ar fi pus cadavrul în mașina proprie și l-ar fi plimbat prin sat, încercând să convingă sătenii că era beat și că îl duce acasă. De fapt, decedatul a fost dus la punctul medical din sat, unde mama lui Cernăuțeanu, medic de familie, a constatat decesul, considerând că victima a căzut singură și a murit din cauza traumelor. La indicația șefului IGP, medicul legist nu s-a deplasat la fața locului și s-a bazat pe concluziile mamei lui Viorel Cernăuțeanu.
În scrisoare se precizează că acest caz aproape că ar fi rămas nedezvăluit. Totuși, Nichiforciuc Eugeniu, președintele partidului „Respect Moldova”, ar fi aflat despre omor și l-ar fi condiționat pe Viorel Cernăuțeanu să dispună arestarea primarului, chiar dacă era membru PAS. În schimb, la alegerile din 28 septembrie, voturile din Frumușica, unde „Respect Moldova” avea influență, urmau să fie direcționate în favoarea partidului, iar reprezentanții acestuia nu ar fi făcut scandal și nu ar fi evidențiat implicarea părinților lui Cernăuțeanu, se scrie în mesajul primit de Costiuc.
Persoanele implicate în condiționare au fost Nicolae Cicariov, fost comisar al Poliției Botanica, și Marin Garaz, șeful Poliției Chișinău, susținut anterior de Cicariov. Prima întâlnire a avut loc în biroul lui Garaz, iar a doua în biroul lui Cernăuțeanu de la IGP, la care a participat și Lilian Carabet, adjunct responsabil de activitatea specială de investigații – nepotul lui Recean.
Potrivit sursei, Viorel Cernăuțeanu l-a informat despre caz și pe Prim-ministrul Dorin Recean. Ulterior, s-a decis acceptarea condiției impuse de Nichiforciuc. Cernăuțeanu a transmis informația către INI pentru deschiderea unui dosar penal, iar Recean l-a contactat personal pe șeful PCCOCS, solicitând ca dosarul să fie preluat în gestiunea instituției pentru a preveni scurgerile de informații legate de părinții lui Cernăuțeanu. Aceasta, deși, potrivit normelor și codului de procedură penală, omorul trebuie investigat de procuratura raională, iar PCCOCS intervine doar în cazuri de omor la comandă.
De asemenea, scrisoarea menționează că angajații INI care au lucrat pe dosar au stabilit complicitatea părinților lui Cernăuțeanu și au prezentat procurorului probele obținute. Cu toate acestea, în scurt timp, aceștia au fost detașați fără acordul lor la Inspectoratul de Poliție Ialoveni, pe un termen nedeterminat, fiind eliminați din grupul de urmărire penală.
În acest context, Vasile Costiuc a publicat pe Facebook un apel către Procuratura Generală, solicitând răspunsuri clare la întrebările sale și transparență în desfășurarea anchetei. De asemenea, el a făcut un apel către presa de investigație să se implice în documentarea cazului.
VASILE COSTIUC, deputat al Partidului ’’Democrația Acasă’’
Eu nu aduc învinuieri în spațiu public. Eu vin cu o serie de întrebări către Procuratura Generală și am să vin cu această notă.
O să fac solicitare către Procuratura Generală să ne spună și să ne răspundă la toate aceste întrebări pe care le pun astăzi eu aici. Pentru că dacă acest caz se confirmă că un omor într-o localitate a fost acoperit de un șef a poliției și timp de șapte ani a fost tăinuit, lucrul ăsta trebuie să fie o explozie social-politică în care să fie nu cât destituit șeful care a fost implicat, dar să fie tras la răspundere penală pentru această crimă deosebit de odioasă.
El a declarat că va transmite oficial scrisoarea anonimă instituțiilor competente și a subliniat că face aceste demersuri „în calitate de parlamentar, în interesul public”.
CANAL 5 a încercat să obțină reacții de la cei vizați. Contactat de noi, președintele partidului „Respect Moldova”, Eugeniu Nichiforciuc ne-a comunicat că a auzit despre acest caz doar din presă și că personal nu a discutat niciodată cu Viorel Cernăuțeanu.
EUGENIU NICHIFORCIUC, președintele Partidului „Respect Moldova”
Despre acest caz am auzit din presă, în ziua când a apărut. Două luni urmă s-au când. Atât vă pot spune, mai mult nu cunosc nimic despre acest caz.
-Dar l-ați fi condiționat pe domnul Viorel Cernuțeanu să dispună arestarea primarului?
– Cu domnul Cernăuțeanu nu mă cunosc și niciodată nu l-am văzut, pe timpul când eram eu diputat.
– Nu ați cerut ca la alegerile…
– Nu am comunicat niciodată cu domnul Cernuțeanu.
– Nu ați cerut ca la alegrile din 28 septembrie voturile să fie….
– Dacă vă spun că niciodată nu am comunicat cu domnul… Cum să vă mai spun? Nu mă cunosc și nu am comunicat.
Am contactat și am expediat solicitări purtătorului de cuvânt al PCCOCS, Emil Gaitur, ofițerului de presă al IGP, Mariana Bețivu, precum și reprezentanților INI și ai Inspectoratului de Poliție Ialoveni, pentru a obține o reacție la acuzațiile menționate. Totuși, până la momentul publicării, aceștia nu au răspuns la apeluri și nici la solicitările trimise. La fel, l-am contactat personal pe Viorel Cernăuțeanu, dar și pe Dorin Recean, însă, nici unul nu ne-a răspuns apelurilor.





