Două persoane de origine afro-asiatică au fost prinse încercând să traverseze ilegal râul Prut pentru a intra în România din Republica Moldova, în urma unei acțiuni desfășurate săptămâna trecută de polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Rădăuți Prut – ITPF Iași.
Cei doi s-au dovedit a fi cetățeni indieni, care le-au declarat polițiștilor că intenționau să ajungă într-o țară din vestul Europei, informează Poliția de Frontieră Iași.
„Cooperarea transfrontalieră dintre România și Republica Moldova se dovedește, din nou, un instrument esențial în prevenirea și combaterea migrației ilegale”, subliniază sursa.
Polițiștii continuă cercetările pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat, iar migranții au fost predați autorităților moldovene conform acordului de readmisie.