De mai bine de un an, familia Svetlanei Moisei, cunoscută și sub numele de „Lucia” sau „Luminița”, trăiește în incertitudine cu privire la soarta femeii. Născută în martie 1966, în Republica Moldova, Svetlana a dispărut în iulie 2024 din Ostia Antica, Roma, unde locuia într-o baracă improvizată lângă strada Gastone Maspero.
„Nu mai avem nicio veste de la ea. Am anunțat Poliția, Ambasada și centrele antiviolență, dar nimeni nu știe nimic. Cerem doar adevărul”, a declarat fiica sa, Olga, pentru rotalianul.com.
Svetlana a emigrat în Italia în 2006, iar în ultimii ani a ajuns să trăiască în condiții precare, după ce și-a pierdut locul de muncă și nu și-a mai putut permite chiria. Potrivit familiei, femeia a fost victima violenței domestice din partea partenerului, un bărbat pe nume Vasile, care a fost reținut de Poliție în mai 2024, după un episod brutal de agresiune.
În iulie 2024, Svetlana a dispărut fără urmă. Ultima convorbire cu familia a avut loc pe 7 iulie, iar câteva zile mai târziu baraca în care locuia a fost cuprinsă de flăcări. De atunci, nimeni nu a mai văzut-o.
Fiica sa, Olga, acuză lipsa de implicare a autorităților italiene: „Ni se pare că Poliția nu vrea să o caute. Ne e greu să credem că pur și simplu a plecat și nu mai vrea să ia legătura cu noi.”
Familia a contactat spitale, centre de asistență și chiar emisiunea „Chi l’ha visto?”, însă fără succes.
Svetlana are aproximativ 1,60 m, păr blond vopsit, ochi căprui, o cicatrice mare de arsură pe un braț și un tatuaj cu inscripția „Florin” într-o inimă. Cei care au informații sunt rugați să sune la 112 sau la numărul +39 324 847 4053.