Apar noi detalii în cazul crimei de la Cahul, unde doi soți au fost uciși cu cruzime de propriul fiu. Fratele agresorului a făcut dezvăluiri șocante, afirmând că tânărul își amintește tot ce a făcut. „El a omorât-o pe mama pentru că stătea în ușă, iar pe tata – ca să nu-l dea la poliție”, a spus el.
„Toți se învârteau și căutau ceva ce l-ar fi provocat la omor, poate vreun conflict. Nu a fost niciun conflict. El ne-a spus că el ține minte totul, dar Poliția știe că el a avut pierderi de memorie. El a ucis-o pe mama, căci ea stătea în ușă. El a vrut să treacă și de aceea a ucis-o. Tata nu a văzut-o pe mama și nici ea pe el. Din ceea ce noi știm, tata a venit acasă, și cum o făcea de obicei s-a dus în partea de sus a curții să fumeze, iar el l-a ucis ca el să nu spună nimic Poliției. Fratele a spus asta ambelor surori ale noastre”, a declarat Constantin Barladeanu pe rețele, relatează unimedia.info.
Tânărul care și-a ucis ambii părinți în satul Huluboaia, din raionul Cahul, ar putea scăpa de pedeapsa cu închisoarea. Prin sentința din 19 iunie 2025, instanța a stabilit că acesta a comis crima „în stare de iresponsabilitate” și a dispus internarea lui la Spitalul Clinic de Psihiatrie, sub supraveghere riguroasă. Decizia a fost contestată, iar cazul urmează să fie examinat de Curtea de Apel Sud.
Reamintim că femeia de 58 de ani și bărbatul de 63 de ani, au fost omorâți pe 3 februarie 2025 prin maltratare de către propriul fiu în vârstă de 23 de ani.
Fiul mai mare al celor doi soți din raionul Cahul, uciși cu bestialitate de către feciorul cel mai mic, a scris un mesaj plin de durere pe rețelele de socializare. Tânărul lucrează la moment în Suedia.