• Despre noi
  • Carieră
  • Publicitate
  • Contact
LIVE
TV6
  • TOATE ȘTIRILE
  • REPORTAJE
  • POLITICĂ
  • SOCIAL
  • ECONOMIE
  • EXTERNE
  • ANALITICE
  • EMISIUNI
    • Sinteza Săptamînii
    • PULS
    • CONTEXT
    • Попали в сеть
    • ЗА СКОБКАМИ
    • Вечерний Буймистру
    • Наши соседи
    • Sfaturi Duhovnicești
  • RU
No Result
Toate rezultatele
  • TOATE ȘTIRILE
  • REPORTAJE
  • POLITICĂ
  • SOCIAL
  • ECONOMIE
  • EXTERNE
  • ANALITICE
  • EMISIUNI
    • Sinteza Săptamînii
    • PULS
    • CONTEXT
    • Попали в сеть
    • ЗА СКОБКАМИ
    • Вечерний Буймистру
    • Наши соседи
    • Sfaturi Duhovnicești
No Result
Toate rezultatele
TV6
LIVE

Caracatița regimului Sandu: Cum s-a transformat PAS într-un partid al milionarilor |VIDEO

19.09.2025 - 22:05
Caracatița regimului Sandu: Cum s-a transformat PAS într-un partid al milionarilor |VIDEO

Au promis meritocrație, luptă împotriva oligarhilor, onestitate și transparență în procesul de numire în funcții de conducere, au promis că vor aduce la putere profesioniști care vor lucra aproape pentru simpla idee, din altruism, că vor gestiona țara și vor avea grijă de oameni cu salarii modeste.

Internauții condamnă ignoranța PAS și felicită jurnalista CANAL 5 |VIDEO

Internauții condamnă ignoranța PAS și felicită jurnalista CANAL 5 |VIDEO

19.09.2025 - 21:40
Coincidență? Înainte de alegeri, Moldova a început reparația tuturor podurilor spre malul stâng |VIDEO

Coincidență? Înainte de alegeri, Moldova a început reparația tuturor podurilor spre malul stâng |VIDEO

19.09.2025 - 21:34

Au promis reducerea drastică a aparatului de stat, eradicarea nepotismului și a cumătrismului. Vă amintiți cum, în 2020, Maia Sandu critica vehement fostele autorități pentru acest lucru?

MAIA SANDU, șef al statului, 2020

Unde este meritocrația, unde sunt concursurile, unde este transparența prin care oamenii trebuie să fie numiți, să participe la concursuri și să dovedească că cei mai buni au ajuns într-o funcție sau alta? Am ajuns în situația în care nanașii, finii, cumetrii sunt singurele criterii pe baza cărora guvernarea numește oameni în funcții publice, în cele mai înalte funcții publice.

Și ce vedem acum? După patru ani de guvernare, sub îndrumarea atentă a președinteluui Sandu, PAS s-a transformat într-un partid al milionarilor care profită la maximum de statutul lor. Nu pentru oameni simpli, nu pentru țară. Exclusiv pentru ei.

Aparatul de stat a crescut, salariile funcționarilor au fost majorate la cote record: zeci de mii pentru miniștri, sute de mii pentru reprezentanții Băncii Naționale și ai agențiilor de profil. La ANRE salariile directorilor sunt pur și simplu enorme. Toți aceștia, fiind la putere, nu au sărăcit ca majoritatea cetățenilor Moldovei, ci doar s-au îmbogățit. Rudele lor, la fel, sunt numite în funcții călduțe și bine plătite. Pentru ei, într-adevăr, au venit vremuri bune.

Astăzi nu există nicio funcție în structurile de stat unde să fie numit cineva care nu de-al lor. Calitățile profesionale nu contează. Important este ca finul, cumnatul, fratele să fie din PAS sau din cercul apropiat al PAS. În ciuda crizelor și dificultăților prin care trece țara, afacerile lor personale prosperă, milioanele se înmulțesc an de an, licitațiile sunt câștigate de ai lor. Așadar, pasiștii nu sunt cu nimic mai buni decât cei împotriva cărora, acum patru ani, pretindeau că luptă.

În PAS nu găsești un om care să trăiască din salariul modest al unui profesor sau dintr-o pensie de 2 mii de lei. Toți sunt sătui, îngrijiți, le merge bine. Există însă printre membrii PAS exemple remarcabile, a căror creștere a averii și veniturilor este deosebit de impresionantă.

Premierul Recean, președintele PAS și totodată președintele parlamentului Grosu, adjuncta sa German, fostul ministru al infrastructurii Spînu, fostul ministru de externe Popescu, actualul ministru de externe Popșoi, deputatul PAS Marcoci, primarul de Costești Ionaș – care s-a dovedit a fi cel mai bogat candidat PAS la viitoarele alegeri parlamentare… Chiar și veniturile din afacerea de familie a deputatei PAS Davidovici – DaNat Prim – au crescut în patru ani de aproape 17 ori. Cum a fost posibil, într-o țară unde economia abia respiră?

Lista celor „bine aranjați” la putere ar putea continua la nesfârșit. Niciunul dintre ei, nici rudele, cumetrii sau nașii lor nu duc lipsă de nimic. Niciunul nu și-a anulat suplimentele pentru transport sau pentru tratament, ba chiar au primit compensații, diurne și alte beneficii pe cheltuiala contribuabililor moldoveni.

Nu este surprinzător să observăm astăzi isteria lor cauzată de teama de a pierde puterea, și implicit, viața bogată și luxoasă pe care și-au construit-o pe spatele poporului moldovean. Se agață cu dinții de putere. Pentru că vor să mănânce mereu, și nu să mănânce pur și simplu, ci să fie și gustos, să nu-și refuze nimic. Și nu vorbim aici doar despre mâncare.

DORIN RECEAN A CÂȘTIGAT 7 MILIOANE DE LEI ÎNTR-UN AN

Vom prezenta doar câteva exemple. Familia premierului Dorin Recean, potrivit declarației lui de avere, a câștigat anul trecut cu un milion de lei mai mult decât în anul precedent – aproape 7 milioane de lei.
Asta înseamnă aproximativ 19 mii de lei pe zi sau o jumătate de milion de lei pe lună! Așa câștigă conducerea guvernului PAS în cea mai săracă țară din Europa.

Din ce s-a format acest venit: Salariul a constituit aproximativ 243,5 mii de lei, diurne – peste 162 de mii de lei. Un milion 100 de mii de lei Recean a câștigat din afaceri, sub formă de dividende de la compania americană Food Network, al cărei cofondator este. Această companie deține rețeaua de restaurante de tip fast-food KFC în Moldova. Alte peste 950 de mii de lei familia premierului a primit în calitate de dividende de la compania Performa SRL, care oferă servicii de business-consulting și management.

VENITURILE FAMILIEI PRIM-MINISTRULUI DORIN RECEAN ÎN 2024

SALARIUL DE PRIM-MINISTRU – 243.349,04 LEI
DIVIDENDE KFC – 1,1 MILIOANE LEI
DIVIDENDE PERFORMA SRL – 951.000
LEI DIURNE – 162.106,48 LEI

Soția lui Recean activează într-o funcție de conducere la o bancă comercială din Moldova. Salariul ei lunar este de peste 435.000 de lei. Adică aproximativ 15.500 de lei pe zi. Alte 100.000 de lei familia Recean a primit anul trecut sub formă de dobânzi din depozite bancare. Adăugați la aceasta – trei terenuri, o casă în suburbia Codru de 271 metri pătrați, o vilă în România, un automobil BMW deloc ieftin, 20 de conturi bancare în Moldova, Lituania și România.

Doar într-o singură bancă, condusă de soția lui Recean, această familie are în cont peste 1,1 milioane de lei, aproape 101.000 de euro, plus alte sume mai mici în dolari și lire sterline.

Și asta fără a lua în calcul chiria unei locuințe în Olanda în valoare de 21.275 euro și cadouri de la rude în valoare de aproape 56.000 de euro, 16.000 de lire sterline și 432.000 de lei. Asta în timp ce pensionarii moldoveni se plâng constant că nu pot supraviețui din pensii mizere și nu își pot plăti facturile. Nu-l lasă pe premier să se bucure pe deplin de viața luxoasă – îi strică dispoziția.

Un alt personaj de seamă din PAS este președintele formal al partidului și, printr-o ironie a sorții, președintele parlamentului Igor Grosu.

În funcția de președinte al parlamentului, în 2024 Grosu a câștigat 377 de mii de lei. Familia lui deține o mașină, un apartament și două case. Grosu este și proprietar de terenuri – are 8 loturi agricole. Spune că majoritatea le-a moștenit. Igor Neivanovici nu a refuzat nici diurnele. A mai primit de la stat compensații de 31 de mii de lei. Pensionarilor sau mamelor singure care îngrijesc copii bolnavi regimul Sandu nu le oferă însă asemenea compensații.

VENITURILE FAMILIEI PREȘEDINTELUI PAS IGOR GROSU ÎN 2024

SALARIUL LUI GROSU – 377.000 LEI
DIURNE – 101.390 LEI
COMPENSAȚII – 31.000 LEI
TERENURI AGRICOLE – 8
IMOBILE – 2 CASE și 1 APARTAMENT

Există un detaliu interesant în cazul lui Grosu: soția lui, Inga, are venituri mai mari decât soțul și, în general, aproape toată averea este înregistrată pe numele ei.

POPȘOI – BAZĂ DE ODIHNĂ „PE BANI DE NIMIC”

Printre cei mai bine plătiți în Moldova devastate de sărăcie se numără și ministrul de externe al Moldovei Mihai Popșoi.

Vă mai amintiți cum, acum trei ani, Mihai Popșoi se plângea că a fost nevoit să-și vândă mașina ca să poată plăti facturile la utilități? Ei bine, Popșoi și-a vândut automobilul, dar, în același an 2022, și-a cumpărat altul – un Renault Kadjar din 2019, cu 326 de mii de lei. Se pare că a rezolvat repede problema plății tarifelor mari la gaz și energie electrică.

În general, lui Popșoi îi merge bine. Și-a achiziționat chiar și o bază de odihnă la Vadul lui Vodă. Apropo, când Popșoi a cumpărat această bază, în 2022, a indicat în acte un preț de 60 de mii de euro. Însă, în declarația de avere și venituri pentru 2024, figurează deja o valoare de piață de 159 de mii de euro.

Anul trecut, salariul lui Mihai Popșoi la Ministerul de Externe a fost de aproximativ 520 de mii de lei, iar în calitate de deputat a mai primit peste 100 de mii de lei. Soția sa, care lucrează la Ambasada Olandei în Republica Moldova, a câștigat anul trecut circa 798 de mii de lei. Pe lângă baza de odihnă, familia Popșoi deține o casă, un apartament, spații comerciale și terenuri agricole. De asemenea, Popșoi are 10 conturi bancare.

VENITURILE ȘI PROPRIETĂȚILE MINISTRULUI DE EXTERNE AL REPUBLICII MOLDOVA MIHAI POPȘOI ÎN 2024

SALARIU DE LA MINISTERUL DE EXTERNE – 521.678,66 MDL
SALARIU ÎN PARLAMENT – 101.557,71 MDL
SALARIU SOȚIEI LA CONSULATUL OLANDEI – 797.398,85 MDL
IMOBILE – CASĂ, APARTAMENT, SPAȚIU COMERCIAL, BAZĂ DE ODIHNĂ
10 CONTURI BANCARE

DEPUTATUL PAS MARCOCI – PESTE 10 MILIOANE ÎN 4 ANI

Averea deputatului PAS Boris Marcoci a crescut de 4 ori din 2020, de la 3,4 milioane de lei la 14 milioane de lei în 2024. După cum a explicat Marcoci într-un comentariu pentru presă, totul se datorează faptului că, în trecut, compania Marsharcon, pe care o deține împreună cu soția sa, nu plătea dividende. În ultimii patru ani însă afacerea de familie a cunoscut o creștere miraculoasă, aducând profituri sub formă de dividende în valoare de aproape 9 milioane de lei.

În 2021, Marcoci a achiziționat și un automobil Mercedes cu peste 700.000 de lei. În 2023, deputatul PAS a schimbat acest automobil cu un alt Mercedes, de data aceasta plătind deja peste 1 milion de lei. În cei patru ani de guvernare PAS, familia Marcoci a mai făcut rost de un apartament, o vilă și de alte beneficii ale unei vieți bogate și îndestulate.

Venitul total al familiei în 2024 a depășit 3,5 milioane de lei. Pe lângă salariul din parlament, Marcoci a primit suplimente, indemnizații pentru protocol și transport, precum și compensații. Doar anul trecut, familia deputatului PAS a obținut venituri din dividende de peste 2 milioane de lei de la compania de construcții deținută de familie.

DEPUTATUL PAS BORIS MARCOCI ȘI VENITURILE SALE DECLARATE

VENITUL TOTAL AL FAMILIEI MARCOCI – 3.763.493 LEI

SALARIU ÎN PARLAMENT – 226.844,43 LEI

SUPLIMENTE CNAS – 138.576,87 MDL
SUPLIMENTE PENTRU ÎNDEPLINIREA ATRIBUȚIILOR OFICIALE – 144.000 MDL
CHELTUIELI DE PROTOCOL – 12.000 MDL
INDEMNIZAȚIE PENTRU TRANSPORT – 105.714,29 MDL

SALARIUL SOȚIEI – 124.892,41 MDL

DIVIDENDE DE LA „Marsharcon SRL”:
BORIS MARCOCI – 2.068.000,00 MDL
SOȚIA – 886.285,71 MDL

În plus, Marcoci deține trei terenuri, un apartament, două case și o vilă.

ȘEFA BĂNCII NAȚIONALE DRAGU – VENITURI DE MILIOANE ȘI PESTE ZECE PROPRIETĂȚI

Nici șefa Băncii Naționale a Moldovei, adusă în această funcție din România, nu o duce rău. În 2024, veniturile Ancăi Dragu au depășit 2,5 milioane de lei. Adică, ar fi un salariu lunar de peste 212.000 de lei. Poți trăi o viață confortabilă cu astfel de bani.

Aproape 145.000 de lei Dragu a primit sub formă de diurne, indemnizații și onorarii din activitatea academică desfășurată la două instituții de învățământ din București. Familia a obținut venituri suplimentare din darea în chirie a patru proprietăți – aproape 175.500 de lei românești, precum și din titluri de stat – aproximativ 30.000 de euro.

VENITURILE FAMILIEI ȘEFEI BĂNCII NAȚIONALE A MOLDOVEI ANCA DRAGU ÎN 2024

Salariu la BNM – 2.544.253,90 MDL
Diurne de la BNM – 144.711,03 MDL
Indemnizații de la BNM – 6.774,90 MDL
Activitate academică – 2.250,00 RON

Salariul soțului – 233.042 RON

Venituri din închiriere – 175.480 RON
Indemnizație pentru copii – 3.504 RON
Titluri de stat – 29.830 EUR

Analizând proprietățile deținute de șefa Băncii Naționale a Moldovei, românca Dragu, veți ajunge la concluzia că nu știți ce înseamnă să trăiești cu adevărat pe picior larg. Două terenuri pentru construcții, o casă de locuit și 10 apartamente! Două dintre ele, conform declarației, au fost cumpărate în 2024: unul cu 165.000 de euro, altul cu 94.000 de euro. Două automobile, cu o valoare totală de peste 30.000 de euro. 25 de conturi bancare în diferite valute.

IONAȘ – „MODESTUL” PRIMAR DE COSTEȘTI, CEL MAI BOGAT CANDIDAT PAS

Credeam cu toții că unii dintre cei mai bogați din PAS sunt premierul Recean și fostul ministru al infrastructurii Spînu. Dar se pare că primarul de Costești, Ilie Ionaș, care candidează acum pe lista PAS la parlamentare, îi întrece. Deține proprietăți în diferite țări și are venituri de milioane de euro.

Venitul total al familiei în 2024 a fost de 7,5 milioane de lei. Pe lângă salariul de primar al Costeștiului, Ionaș a primit dividende, dobânzi din depozite bancare, venituri din închirierea și vânzarea proprietăților. Este de remarcat faptul că 7 terenuri agricole sunt declarate ca primite cadou. Probabil de la rude? De la oameni la fel de „buni”, care nu-și refuză nimic? În continuare, Ionaș deține 2 case în Marea Britanie, 3 apartamente în Emiratele Arabe Unite, un apartament în România.

Ilie Ionaș este proprietar sau coproprietar la cinci companii din Moldova și din străinătate. Mai are și un SUV Land Rover din 2022, în valoare de aproximativ 1,6 milioane de lei.

VENITURILE ȘI PROPRIETĂȚILE CANDIDATULUI PAS, PRIMARUL DE COSTEȘTI ILIE IONAȘ ÎN 2024

Venituri obținute: Total – 7,5 mln lei
În calitate de primar – 270.000 de lei
– 80.000 de lei de la SRL Service Tulis
– peste 12.000 de lire sterline de la MD Developments London (Marea Britanie) și încă 200.000 lei de la filiala sa din Costești
– 66.000 de lire sterline dividende de la MD Shield Holdings Limited și
– 32.500 lire sterline de la MD Developments London Limited.

Proprietăți:
– 7 terenuri agricole în Moldova (primite cadou)
– 2 case în Marea Britanie, în valoare totală de 2,9 milioane de lire sterline
– 3 apartamente în EAU (aproximativ 1,16 milioane euro)
– un apartament în România
– o casă de locuit
– în conturile familiei sunt aproximativ 2,3 milioane de lei, 16.800 de euro, 1.900 de dolari și 200.000 de lire sterline cash.

Nu mai vorbim despre figuri din PAS precum vicepreședinta parlamentului Doina German, sau ex-premierul Natalia Gavrilița, care împreună cu fostul ministru al economiei Dumitru Alaiba lucrează la Banca Națională cu salarii lunare ce depășesc 100.000 de lei. Și ei o duc mai mult decât bine. Mașini, proprietăți, conturi bancare. Deosebit de bine merg treburile șefei Curții Constituționale Domnica Manole, salariul ei de sute de mii de lei i-a permis să-și cumpere anul trecut o mașină de lux nou-nouță.

RUDE ÎN FUNCȚII PUBLICE

Mai mult, în cei patru ani de guvernare, reprezentanții PAS și-au instalat rudele apropiate, mai îndepărtate și chiar rudele rudelor în posturi bine plătite. Un adevărat cerc al nașilor și cumetrilor. Exemplul cel mai vizibil l-a dat chiar Maia Sandu, deși în campania din 2020, în calitate de lider PAS, condamna asemenea practici.

Verișoara președintelui Sandu Anastasia Taburceanu a fost aranjată, între 2021 și ianuarie 2023, în funcția de purtător de cuvânt al prim-ministrului Natalia Gavrilița. Sandu a declarat că nu a avut nicio legătură cu această numire. Cică ar fi fost rugată să ocupe această funcție de către prim-ministrul personal. O altă verișoară a Maiei Sandu, Tatiana Batin, este șefa de cabinet a președintelui parlamentului Igor Grosu.

Nici ea nu o duce rău, deși, în declarația sa de venituri, a indicat că locuiește gratuit într-o casă pe care a vândut-o acum cinci ani. Bizar!

MAIA SANDU, președintele Moldovei

Am astăzi vreo 45 de veri și verișoare și, cum să zic, și copiii lor. De altfel, și restul surorilor și fraților Maiei Sandu o duc bine, inclusiv sora ei, Veronica Sandu, care locuiește cu mama sa în Trușeni, într-o casă evaluată la milioane de lei. Nu duc lipsă de nimic.

Soția lui Igor Grosu, Inga Grosu, a fost și ea numită într-o funcție bine plătită. La sfârșitul anului 2024, ea a fost declarată câștigătoare a unui concurs organizat de Ministerul Educației pentru ocuparea postului vacant de consultant principal în Direcția de Management al Învățământului General din cadrul Direcției Generale Politici în Domeniul Învățământului General. Fără niciun fel de conflict de interese, evident.

Fostul avocat al Maiei Sandu – Nicolae Roșca, care, datorită unei legi modificate special în acest scop, a fost reales recent în funcția de judecător al Curții Constituționale de majoritatea PAS, și-a aranjat fiica în administrația prezidențială. Olga Roșca lucrează în calitate de consilier al Maiei Sandu în domeniul afacerilor externe și comunicării strategice.

Iată un exemplu recent al modului în care cei din PAS își instalează oamenii lor în funcții publice importante este numirea Zinaidei Popa, lider al fracțiunii PAS în consiliul municipal al capitalei, psiholog de profesie, în funcția de director general al „Moldexpo”.

Soțul psihologului Popa este fostul bodyguard al Maiei Sandu și actualul șef al Serviciului de Protecție și Pază de Stat. Popa cică a „câștigat” concursul pentru funcția de director general al „Moldexpo”, însă a fost singurul candidat ajuns în finală. Concursul a fost organizat sub coordonarea șefului Agenției Proprietății Publice Roman Cojuhari, fost coleg cu Zinaida Popa în fracțiunea PAS din Consiliul Municipal Chișinău. O „pură coincidență”, fără urmă de nepotism sau influență.

Toate licitațiile publice sunt câștigate de oamenii regimului de guvernare, rudele deputaților PAS, miniștrilor și apropiații lor. PAS deține monopol și asupra evenimentelor culturale. Deputatul Radu Marian nu ne va contrazice. Familia sa câștigă constant concursuri pentru organizarea acestor evenimente, inclusiv pentru diaspora din străinătate.

Oamenii lor, din PAS, ocupă astăzi fotoliile de procurori, inclusiv pe cel de procuror general, locurile din Consiliul Superior al Procurorilor și al Magistraturii, precum și din instanțele de judecată. La aeroportul din Chișinău, după câteva încercări eșuate de a-l concesiona în mod fraudulos unei companii străine din Franța, ale cărei interese au fost promovate de fostul ministru al infrastructurii Spînu, acum întreaga sferă a serviciilor pentru pasageri, inclusiv vânzarea de mâncare și băuturi la prețuri exorbitante, a fost cedată companiilor afiliate conducerii aeroportului și funcționarilor PAS.

Aeroportul este o adevărată caracatiță a corupției PAS. Toți sunt legați între ei – conducerea aeroportului, serviciul vamal, serviciul de pază, Agenția Proprietății Publice, Autoritatea Aeronautică Civilă. Cumătru peste cumătru.

În mai 2025, s-a aflat că șeful Biroului Vamal Centru Iurie Gorea, prins cu mită, este cumătrul lui Spînu. A fost prins în flagrant în timp ce primea 40.000 de dolari pentru a permite trecerea liberă a mărfurilor prin vamă.

IURIE GOREA, șeful Biroului Vamal Centru

– Sunt banii mei personali, bani de acasă.

– Recunoașteți vina?

– Nu, de ce aș recunoaște?

Curios este că partidul de guvernare PAS nu a comentat clar această situație și nici nu și-a asumat responsabilitatea pentru creșterea corupției în țară din partea înalților funcționari ai PAS. Deși au promis că vor lupta până la ultimul corupt! Ce responsabilitate. Însuși cumătrul lui Spînu cere acum returnarea dolarilor confiscați, spunând că sunt economiile lui personale. Pur și simplu îi purta așa, agonisiți cu trudă, în torpedoul mașinii. Că doar toți facem așa, nu-i așa?!

După scandalul izbucnit anul trecut, șeful Agenției Proprietății Publice Roman Cojuhari a jurat că nu știa că soția sa a fost aleasă la conducerea mai multor întreprinderi aflate sub jurisdicția propriei agenții.

Viorica Cojuhari, lucrând la Ministerul Economiei, era simultan membră în Consiliul de Administrație al Institutului de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului, făcea parte din Consiliul de Administrație al Termoelectrica și era membră a Comisiei de Revizie a Întreprinderii de Stat „Administrația Drumurilor”. Respectiv, primea salarii bune pentru toate aceste funcții.

Un alt exemplu minunat este Victor Bodiu, fost secretar general al guvernului Filat și fost președinte al Consiliului Băncii de Economii. Mulți îl consideră unul dintre principalii vinovați pentru furtul miliardului.

Astăzi, Bodiu este persoana de contact și, practic, lobbyist al activității companiei românești de tranzit pe piața gazelor din Moldova „Vesttransgaz”, care nu produce nimic, dar câștigă sute de milioane din distribuția gazelor în țara noastră, prin tarife ridicate.

ANRE a majorat de cinci ori tarifele de transport al gazelor la cererea acestei companii. Conform unor informații din spațiul public, sora președintelui Maia Sandu locuiește în casa acestuia din Austria. Ei sunt cumetri.

Anterior, liderul PLDM a spus că din această schemă câștigă sume uriașe Sandu, Recean și Bodiu, astfel că furtul unui miliard pare doar „floare la ureche” comparativ cu aceste scheme.

Recent, canalul de Telegram „ Гений Карпат” a publicat o listă a deputaților PAS și a candidaților partidului de guvernare, ale căror familii, după cum scrie canalul, trăiesc bine din bugetul de stat. Peste o treime din candidații partidului Maiei Sandu au soți sau soții care sunt funcționari publici sau angajați ai întreprinderilor de stat. Cu alte cuvinte, stau bine, cu toată familia, pe spinarea bugetului de stat, conchide „Гений Карпат”.

De exemplu, soția candidatului-deputat Lilian Carp lucrează la Fisc, soțul candidatei-deputat Marcela Adam este la Metalferos, soțul candidatei-deputat Maria Gonța – la RED Nord, iar alții au rude angajate la Agenția pentru Intervenții și Plăți în Agricultură, în serviciile teritoriale de asistență socială și așa mai departe.

Acum urmează întrebarea: ce motivație au cei din PAS, acești candidați ai Maiei Sandu, să schimbe ceva în țară? Niciuna. Situația lor financiară depinde direct de cât de bine vor cimenta actualul sistem – cu inegalitatea sa crescândă, sărăcia, declinul economic, reducerea industriei și suprimarea drepturilor și libertăților.

Nu le pasă ce se întâmplă dincolo de birourile lor de deputați și funcționari – bunăstarea lor nu este legată de bunăstarea poporului sau a statului. Mai ales când salariile funcționarilor sunt completate cu bonusuri pentru „integrare europeană” și alte „realizări”.

Pe acest fond, presa lor mainstream încearcă să creeze o imagine cât mai modestă pentru Sandu, care, în cei patru ani, a afișat atâtea ținute și a făcut atâtea călătorii în străinătate, încât cheltuielile administrației sale cresc de la an la an. În fața poporului apare în adidași și geacă, dar în străinătate poartă paltoane de cașmir. Sandu a primit peste 130.000 de euro sub formă de premii internaționale pentru „consolidarea democrației”, dar nu a considerat necesar să declare aceste sume sau să indice cum au fost cheltuite.

Concluzie: La putere în Moldova, acum patru ani, au venit ONG-iști, pentru mulți dintre ei parlamentul fiind primul loc de muncă oficial. Pentru a-și justifica viața deloc săracă, spun despre ei înșiși că sunt atât de talentați încât, la o vârstă atât de fragedă, au reușit să-și acumuleze capitalul.

Majoritatea și-au clădit averile pe baza granturilor. Pentru care nu trebuiau să facă nimic altceva decât să demonstreze loialitate și să mimeze activitatea. Granturile i-au făcut independenți financiar, dar Soros, care a hrănit decenii întregi această camarilă PAS, nu i-a transformat în profesioniști competenți.

Cei din PAS s-au dovedit a nu fi cu nimic mai buni decât cei pe care îi criticau înainte de a veni la putere. Dimpotrivă, s-au dovedit a fi cea mai proastă guvernare dintre toate cele anterioare. Acum patru ani, strigau că trebuie salvată Moldova de oligarhi. Au „salvat-o” o dată. Pentru ei înșiși. Țara nu ar mai supraviețui la o „a doua salvare”.

Internauții condamnă ignoranța PAS și felicită jurnalista CANAL 5 |VIDEO
POLITICĂ

Internauții condamnă ignoranța PAS și felicită jurnalista CANAL 5 |VIDEO

19.09.2025 - 21:40
Coincidență? Înainte de alegeri, Moldova a început reparația tuturor podurilor spre malul stâng |VIDEO
REPORTAJE

Coincidență? Înainte de alegeri, Moldova a început reparația tuturor podurilor spre malul stâng |VIDEO

19.09.2025 - 21:34
Deranjată de întrebările CANAL 5, Doina Gherman răspunde cu un video |VIDEO
POLITICĂ

Deranjată de întrebările CANAL 5, Doina Gherman răspunde cu un video |VIDEO

19.09.2025 - 21:24
Citește și
Restricții de circulație în weekend, în legătură cu Festivalul Etniilor

Restricții de circulație în weekend, în legătură cu Festivalul Etniilor

Știri

Reportaje

Puls

  • Despre noi
  • Carieră
  • Publicitate
  • Contact

© 2025 TV6.LIVE

No Result
Toate rezultatele
  • RU
  • TOATE STIRILE
  • REPORTAJE
  • ECONOMIE
  • EXTERNE
  • POLITICĂ
  • PROMO
  • SOCIAL
  • ANALITICE
  • EMISIUNI
    • Sinteza Săptamînii
    • PULS
    • CONTEXT
    • Sfaturi Duhovnicești
    • ЗА СКОБКАМИ
    • Наши соседи
    • Вечерний Буймистру
    • Попали в сеть
  • CONTACTE
  • LIVE

© 2025 TV6.LIVE