După valurile de proteste din România și Franța, iată că și Italia se confruntă în această lună cu greve în sectorul transporturilor. Sindicatele au reluat acțiunile după pauza de vară, nemulțumite de salarii mici, condiții de muncă dificile și lipsa personalului. Turiștii care sosesc în Italia în septembrie trebuie să se aștepte la întârzieri și anulări, mai ales în transportul aerian și feroviar, unde sunt anunțate mai multe zile de protest.
Potrivit Euronews, primele greve din septembrie în Italia vor avea loc în acest weekend, vizând în special nordul și sudul țării. Sâmbătă, 14 septembrie, angajații aeroporturilor Linate și Malpensa din Milano vor protesta timp de 24 de ore, ceea ce poate provoca întârzieri și anulări de zboruri în două dintre cele mai aglomerate aeroporturi ale Italiei. Duminică, 15 septembrie, greva va afecta transportul feroviar în sudul țării: angajații Trenitalia Intercity din Calabria vor opri lucrul între orele 9:00 și 17:00. De asemenea, sunt anunțate greve locale în La Spezia, Pisa și Umbria, care pot duce la întârzieri în transportul regional.
Locațiile unde vor avea loc greve
Aeroportul Linate
Aeroportul Malpensa
Trenitalia Intercity și IC
La Spezia
Pisa
Umbria)
Portalul notează că cea mai mare grevă va avea loc vineri, 26 septembrie, când personalul de la sol și echipajele Volotea vor opri lucrul 24 de ore, provocând posibile perturbări în aeroporturile din toată Italia. Călătorii în septembrie sunt sfătuiți să verifice informațiile la companiile aeriene și feroviare și să consulte calendarul oficial al Ministerului Transporturilor. Având în vedere cele două weekenduri de greve la două săptămâni distanță, turiștii ar trebui să aibă un plan B.
În iunie, sindicatele din Italia au organizat o grevă generală în transporturi, protestând față de salariile mici, nesiguranța locurilor de muncă și implicarea Italiei în reînarmarea europeană. Greva națională a perturbat trenurile de mare viteză și regionale, transportul public local, traficul aerian și maritim. Sindicaliștii au cerut creșterea salariilor și pensiilor, garantarea locurilor de muncă și mai multe investiții în sănătate, educație și alte servicii publice. Amintim că Franța este cuprinsă de proteste și greve masive. Demonstranții cer renunțarea la măsurile de austeritate din proiectul de buget 2026, care prevăd reducerea cheltuielilor sociale și indexarea pensiilor sub inflație, în timp ce Ministerul Apărării primește fonduri suplimentare. Tot tăierile la buget constituie motivul pentru care și în România au început să apară proteste și nemulțumiri sociale. Sindicatele și organizațiile civice reclamă reducerea cheltuielilor pentru pensii, salarii și servicii publice, la solicitarea UE, ceea ce afectează puterea de cumpărare a populației și calitatea vieții.