Un anestezist francez acuzat că a otrăvit intenționat 30 de pacienți copii și adulți cu vârste cuprinse între 4 și 89 de ani, dintre care 12 au decedat, este judecat în orașul în care lucra scrie newsweek.ro
Frédéric Péchier, în vârstă de 53 de ani, lucra la două clinici din orașul Besançon, din estul țării, când pacienții au suferit stop cardiac în circumstanțe suspecte între 2008 și 2017. Doisprezece dintre ei nu au putut fi resuscitați.
Péchier, care anterior era considerat de unii colegi drept un „anestezist vedetă”, este acuzat că a provocat atacuri de cord pacienților pentru a-și demonstra abilitățile de resuscitare și a-și discredita colegii.
Cea mai tânără victimă presupusă a lui Péchier, un copil de patru ani identificat ca Teddy, a supraviețuit la două stopuri cardiace în timpul unei operații de amigdalectomie de rutină în 2016. Cea mai în vârstă victimă presupusă a medicului avea 89 de ani, arată theguardian.com.
Procesul, care a început luni, urmează unei anchete de opt ani care a șocat comunitatea medicală. Péchier a negat acuzațiile.
Anterior, Péchier declarase postului de radio RTL că are „argumente solide” în apărarea sa. „Este necesar să punem toate cărțile pe masă”, a spus el.
Întrebat despre suferința familiilor care vor participa la proces, care va dura până în decembrie, Péchier a răspuns: „Înțeleg perfect, dar, pe de altă parte, nu sunt responsabil pentru suferința lor”.
Péchier riscă închisoarea pe viață dacă va fi condamnat. În prezent, el nu se află în arest, ci sub supraveghere judiciară, o alternativă la arestul preventiv.
Nu mai practică medicina din 2017, deși în 2023 a fost autorizat să lucreze, cu condiția să nu intre în contact cu pacienții.
„Aștept acest moment de 17 ani”, a declarat Amandine Iehlen, al cărei tată, în vârstă de 53 de ani, a murit în urma unui stop cardiac în timpul unei operații la rinichi în 2008. Autopsia a revelat o supradoză de lidocaină, un anestezic local.
Procurorul Étienne Manteaux a declarat că acest caz este „fără precedent în istoria juridică franceză”.
O anchetă a fost deschisă în 2017 după ce au avut loc stopuri cardiace suspecte în timpul operațiilor efectuate pe pacienți considerați cu risc scăzut.
Péchier este suspectat că a umblat la pungile cu paracetamol sau la pungile cu anestezic ale colegilor săi pentru a crea situații de urgență în sala de operații, în care să poată interveni pentru a-și demonstra talentul de resuscitare.
„El este acuzat că a otrăvit pacienți sănătoși pentru a le face rău colegilor cu care era în conflict”, a declarat Manteaux.
„Frédéric Péchier era primul care intervenea în caz de stop cardiac”, a adăugat el. „Avea întotdeauna o soluție.”
Péchier a dat vina pe „erori medicale” ale colegilor săi pentru majoritatea otrăvirilor.
Pe parcursul anchetei, anchetatorii au examinat peste 70 de rapoarte privind „evenimente adverse grave”, jargon medical pentru complicații neașteptate sau decese în rândul pacienților.
Cazurile a 30 de pacienți care au suferit stop cardiac în timpul operațiilor la clinica Saint-Vincent și la policlinica Franche-Comté au ajuns în instanță.
Echipa de apărare a lui Péchier va pleda pentru achitare. „Este foarte ușor să acuzi oamenii, este mai greu să dovedești lucrurile”, a declarat unul dintre avocații săi, Randall Schwerdorffer, reporterilor.
Peste 150 de părți civile vor fi reprezentate la proces.