Deținuților de la Penitenciarul nr. 17 li s-ar fi spus pentru cine să voteze la parlamentare, iar acest lucru l-ar fi făcut nu oricine, ci reprezentanți ai statului, condus acum de PAS. Candidata independentă Olesea Stamate susține că oficiali din Președinție, Guvern și Ministerul Justiției ar fi vizitat închisoarea, făcând promisiuni și influențând angajații pentru a direcționa votul deținuților.
Ea face trimitere la o scrisoare pe care ar fi primit-o din închisoare și pe care a publicat-o. În replică, Ministerul Justiției și Președinția resping acuzațiile, catalogându-le drept manipulări cu scop electoral.
Într-un mesaj pe care Olesea Stamate susține că l-a primit și pe care l-a făcut public pe Facebook, sunt formulate acuzații grave privind posibile intervenții politice în sistemul penitenciar.
Potrivit conținutului mesajului, un grup format din reprezentanți ai aparatului Președintelui, ai Guvernului și ai Ministerului Justiției ar fi vizitat Penitenciarul nr. 17, unde ar fi avut mai multe întâlniri cu deținuții.
În cadrul acestor întrevederi, oficialii le-ar fi promis deținuților că vor „restabili totul așa cum era înainte de alegeri” — cu referire la modificările recente ale articolelor 91 și 92 din Codul Penal privind amnistia. Mai exact, s-ar fi oferit asigurări că aceste articole vor fi din nou schimbate, astfel încât termenul de amnistie să revină la 25 de ani, așa cum era anterior.
Mesajul conține și acuzații directe la adresa Olesei Stamate, care ar fi fost învinuită că a manipulat amendamentele legislative în interesul lui Radulov, un infractor periculos, ieșit din închisoare odată cu aplicarea legii amnistiei votată de altfel de toți deputații PAS și avizată de Maia Sandu.
Totodată, se afirmă că angajaților penitenciarului li s-ar fi transmis indicații clare cu privire la alegeri: li s-ar fi spus pentru cine să voteze și li s-ar fi cerut să influențeze votul deținuților și al rudelor acestora, „pentru ca totul să fie bine”.
În reacție la mesajul făcut public, Olesea Stamate a declarat că această situație este „încă o dovadă cât de ipocriți pot fi unii oameni și cât de tare s-a distanțat PAS de ceea ce pretindea că va fi la începuturi”. „Tot ceea ce am criticat și condamnat la guvernările precedente — abuzuri, presiuni, batjocorirea statului de drept — exact asta face astăzi PAS”, a spus Stamate. Ea a lansat un apel către misiunile diplomatice ale statelor membre ale Uniunii
Europene, către Ambasada SUA la Chișinău, dar și către acei „puțini oameni din societatea civilă care mai înțeleg gravitatea situației”, cerând sprijin pentru a apăra valorile democratice. „Vă rog să facem tot ce este posibil pentru a salva ce a mai rămas din statul de drept și din democrația pe care cetățenii Republicii Moldova o așteaptă cu speranță în Uniunea Europeană. Cred că încă putem opri acest tăvălug al abuzurilor și încălcărilor, dacă acționăm acum”, a transmis Stamate.
Solicitată pentru un comentariu, purtătoarea de cuvânt a Ministerului Justiției, Loreta Lisnic, a transmis că instituția respinge acuzațiile false lansate de un candidat, calificând declarațiile drept manipulatoare și motivate electoral. Purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, nu a răspuns solicitărilor noastre.
În schimb, pentru presă, Președinția a negat că vreun reprezentant ar fi vizitat penitenciarele cu promisiuni sau presiuni asupra deținuților, așa cum a afirmat deputata Olesea Stamate, calificând acuzațiile drept minciuni menite să manipuleze opinia publică în plină campanie electorală. CANAL 5 a telefonat și reprezentanții Penitenciarului 17 pentru a afla dacă întradevăr au avut loc asemenea întâlniri, însă nimeni nu ne-a răspuns apelurilor.
Amintim că, Promo- LEX a prezentat PAS-ul drept lider la abuzul de resurse administrative, în ultimul său raport al misiunii de observare a alegerilor parlamentare din 28 septembrie.