Deja de o lună susținătorii Bașcanului Găgăuziei Evghenia Guțul și ai activiștilor Svetlana Popan, Irina și Ilia Volciuc protestează zilnic în fața penitenciarului nr. 13. Astăzi ei s-au adunat din nou pentru a cere eliberarea celor patru întemnițați, pe care îi consideră deținuți politici, și pentru a-și exprima sprijinul față de ei.
Participanții la acțiune cer dreptate pentru camarazii lor și subliniază că PAS a transformat Moldova într-o închisoare a democrației.
Activistul din Găgăuzia, Mihail Vlah a ținut să transmită un mesaj public noului ambasador al Uniunii Europeane la Chișinău, Iwona Piórko, în care i-a cerut să se autosesizeze despre condițiile în care este ținută bașcana Găgăuziei.
MIHAIL VLAH, activist din Găgăuzia
Locuitorii Autonomiei Găgăuze și ai Republicii Moldova cer în primul rând de la diplomatul european să viziteze pușcăria de la Chișinău, unde deja de 29 de zile, ilegal este reținută bașcanul Găgăuziei și colegii noștri, deținuți politici. Sperăm că ambasadorul Uniunii Europene în Moldova nu va trece peste această grea și principială întrebare.
Adjunctul șefului Direcției relații externe a Executivului Găgăuziei, Iurii Cuznețov a declarat că poporul găgăuz o susține necondiționat pe Evghenia Guțul și o va face mereu.
IURII CUZNEȚOV , adjunctul șefului Direcției relații externe a Executivului Găgăuziei
Cei care se află acum la guvernare se zbat zilnic, comit numeroase greșeli, își presează propriul popor doar ca să se agațe cu dinții și cu unghiile de funcțiile lor, de scaunele lor. Dar știți bine că istoria arată un lucru: împotriva voinței poporului nu se poate merge.
PAVEL VEREJANU, fost primar de Orhei, activist al Blocului ”Victorie”
Au frică de Blocul ”Victorie”, au frică de oameni, de simpli cetățeni, care astăzi ”au ajuns la sapă de lemn”, cum spune moldoveanul, fiindcă această guvernare ne-a dus de risipă.
OLESEA VITNEANSCHI, activistă a Blocului ”Victorie”
Pentru noi ei, astăzi, sunt eroi, eroi care s-au confruntat cu fărădelegea și nedreptatea. Astăzi, noi suntem aici pentru a apăra dreptatea, pentru a obține o justiție corectă, pentru ca cei nevinovați să fie la libertate.
JANNA BOGACEVA, activistă a Blocului ”Victorie”
Ceea ce fac cei de la PAS, ceea ce face Maia Sandu, nu mai încape în nicio limită. Toți știm câte a reușit să facă Evghenia în doar un an și jumătate, din 2023, în Găgăuzia. În timp ce „galbenii”, în patru ani de guvernare la Chișinău și în toată țara, nu au realizat nimic.
ELENA CROITOR, activistă a Blocului ”Victorie”
Cum spun ei că noi suntem ”grupul criminal”, iată ei sunt acel grup criminal, chiar președintele Americii a spus că Soros și USAID este grup criminal, păi înseamnă că PAS este acel grup, pentru că sunt finanțați de ei. Să le fie rușine! Rușine! Rușine!
Participanții la acțiune au ținut și azi un minut de reculegere pentru Evghenia Guțul și Svetlana Popan, condamnate la 7 și 6 ani de închisoare într-un dosar considerat politic de avocații lor, care semnalează lipsa de dovezi și posibile falsificări.
Blocul „Victorie” anunță proteste zilnice până la eliberarea lor. Soții Irina și Ilia Volciuc sunt arestați 30 de zile într-un dosar de corupție electorală, pledând nevinovați. Autoritățile și PAS nu comentează acuzațiile, iar situația economică o explică prin războiul din Ucraina. Judecătorii, la rândul lor, susțin că au acționat legal.