Fostul șef al Delegației Uniunii Europene, Janis Mazeiks, a părăsit Moldova pe 30 august, după ce și-a încheiat mandatul. El i-a urat succes succesoarei sale, Iwona Piórko, și a scris un mesaj de rămas-bun. „Astăzi, Janis Mazeiks a părăsit definitiv Chișinăul pe fundalul melodiei ”Dorojnaia”.
”Fiecare nou ambasador al Uniunii Europene s-a dovedit a fi mai slab decât precedentul. E chiar greu de imaginat cum va fi următorul”, a comentat plecarea diplomatului leton jurnalistul Dmitri Ciubașenco. Cu ce a rămas în memoria publicului fostul șef al misiunii UE în Moldova, Janis Mazeiks – aflați în reportajul nostru.
Janis Mazeiks și-a încheiat mandatul de patru ani în funcția de șef al Delegației UE în Moldova. Pe 30 august, el a plecat înapoi în țara sa natală, declarând că „o parte din el va rămâne pentru totdeauna aici”. Iar pe 31 august, felicitând Moldova cu ocazia Zilei Limbii Române, Mazeiks a înregistrat un poem scris împreună cu una dintre poetele moldovene, care, după cum a menționat el, este „inspirat de tot ceea ce l-a impresionat în acești patru ani”.
JANIS MAZEIKS, fost ambasador al Delegației UE în Moldova
Mandatul său în calitate de ambasador al Uniunii Europene a fost început de politicianul leton Janis Mazeiks în vara anului 2021. Adică exact atunci când PAS a ajuns la putere în Moldova.
Practic, pe tot parcursul acestui timp, el a fost unul dintre susținătorii actualei puteri moldovenești, lăudând în mod regulat câte o „poveste de succes” și închizând ochii la acțiunile evident nedemocratice și neconforme cu standardele europene ale guvernării PAS.
El a justificat, practic, închiderea inițială a șase, iar apoi a altor canale de televiziune, inclusiv Canal 5. Motivul invocat de el a fost că aceste măsuri sunt luate „din considerente de securitate națională”.
JANIS MAZEIKS, fost ambasador al Delegației UE în Moldova
Ceea ce știm acum este că decizia a fost luată din considerente de securitate națională, și nu din cauza politicii editoriale a postului de televiziune, și cred că aceasta este o diferență importantă, pentru că are relevanță și din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului. Libertatea de exprimare poate fi restrânsă din mai multe motive, iar unul dintre ele este securitatea națională.
În schimb, când la începutul acestui an administrația președintelui american Donald Trump a închis USAID, oprind orice finanțare prin intermediul acestei Agenții și lăsând astfel multe ONG- uri moldovenești și mass-media pro-guvernamentale fără granturi, Janis Mazeiks s-a ridicat imediat în apărarea așa-numitei „presă independente” și a „societății civile”, amintindu-și brusc de democrație și libertăți.
„Condamn cu fermitate atacurile răuvoitoare și campania recentă de calomnie pe internet împotriva mass-mediei independente și organizațiilor societății civile, inclusiv tendința alarmantă de a folosi problema finanțării externe pentru a stigmatiza jurnaliștii și activiștii, subminând încrederea în ei și în rolul lor esențial în societate. (…) Libertatea de exprimare și activitatea jurnalistică fără restricții sunt elemente fundamentale ale unei democrații sănătoase,” a declarat ambasadorul UE, fiind acuzat ulterior de dublu standard.
JANIS MAZEIKS, fost ambasador al Delegației UE în Moldova
„Condamn cu fermitate atacurile răuvoitoare și campania recentă de calomnie pe internet împotriva mass-mediei independente și organizațiilor societății civile, inclusiv tendința alarmantă de a folosi problema finanțării externe pentru a stigmatiza jurnaliștii și activiștii, subminând încrederea în ei și în rolul lor esențial în societate. (…) Libertatea de exprimare și activitatea jurnalistică fără restricții sunt elemente fundamentale ale unei democrații sănătoase”.
„Domnule ambasador Mazeiks, nu ați spus niciun cuvânt atunci când redacții întregi, care adoptau o poziție incomodă pentru guvern, au fost închise ilegal. Iar acum susțineți discursuri pompoase în apărarea presei voastre de casă. Aceste standarde duble, această indignare selectivă nu vor păcăli pe nimeni”, a scris atunci pe rețelele sociale deputata BCS Adela Răileanu.
Jurnalistul Valerii Demidețki l-a întrebat pe șeful Delegației Uniunii Europene unde a fost în momentul în care au fost închise 14 posturi de televiziune. Pe parcursul mandatului său în Moldova, Janis Mazeiks a pus deseori „diagnostice” și „sentințe” politice, înlocuind practic instanțele moldovenești. Astfel, la sfârșitul anului trecut, răspunzând la întrebarea de ce încă nu s-a întâlnit cu bașcanul ales al Găgăuziei, Evghenia Guțul, Mazeiks a răspuns următoarele:
JANIS MAZEIKS, fost ambasador al Delegației UE în Moldova
Nu voi ascunde acest lucru și am spus-o mereu: nu mă pot întâlni cu doamna Guțul până când nu va fi clar pe cine reprezintă – poporul găgăuz sau un infractor condamnat de instanța moldovenească.
Apropo, tot atunci, în decembrie 2024, Serviciul de Informații Externe al Rusiei l-a acuzat pe ambasadorul Uniunii Europene în Moldova că ar fi cerut autorităților moldovene să deschidă dosare penale împotriva opoziției, inclusiv împotriva bașcanului Găgăuziei și a apropiaților acesteia.
„Mazeiks a cerut autorităților Republicii să găsească orice pretext pentru a-i condamna penal pe reprezentanții opoziției moldovene – liderii blocului ”Victorie” și ai partidelor ”Renaștere” și ”Șansă” pentru a le reduce activitatea politică la zero.
În plus, conducerea de la Chișinău, la solicitarea ambasadorului UE, trebuia să o demită pe bașcanul Găgăuziei, Evghenia Guțul, și să aresteze membrii echipei sale”, – se spunea în declarația Serviciului de Informații Externe al Rusiei.
SERVICIUL DE INFORMAȚII EXTERNE AL RUSIEI
„Mazeiks a cerut autorităților Republicii să găsească orice pretext pentru a-i condamna penal pe reprezentanții opoziției moldovene – liderii blocului ”Victorie” și ai partidelor ”Renaștere” și ”Șansă” pentru a le reduce activitatea politică la zero. În plus, conducerea de la Chișinău, la solicitarea ambasadorului UE, trebuia să o demită pe bașcanul Găgăuziei, Evghenia Guțul, și să aresteze membrii echipei sale”.
Mazeiks a răspuns la aceste acuzații spunând: „Mulțumesc că m-ați făcut să râd.”
Cu Găgăuzia, fostul ambasador al Uniunii Europene nu a avut, în general, relații prea bune. În aprilie anul acesta, un grup de deputați ai Adunării Populare a autonomiei, împreună cu președintele acesteia Dmitri Konstantinov, au venit la Chișinău pentru a încerca să participe la o întâlnire cu Janis Mazeiks și să discute despre acțiunile Chișinăului față de Găgăuzia.
Însă au fost întâmpinați de ușile închise ale biroului Delegației UE – nimeni nu a ieșit să stea de vorbă cu ei. Reprezentantul Ambasadei SUA, căruia deputații găgăuzi s-au adresat de asemenea, cel puțin a cerut scuze, invocând programul de întâlniri stabilit anterior și a propus să aibă o întrevedere mai târziu.
„Mazeiks și cei ca el trebuie declarați imediat persona non grata. Ei abuzează de statutul lor pentru a influența politica noastră sub pretextul ”sprijinirii democrației”, când de fapt îi subminează fundamentele.
După alegeri, va trebui să înțelegem care ambasadori sunt cu adevărat interesați de cooperarea cu poporul Moldovei și care se ocupă de sabotaj fățiș, umilindu-ne cetățenii prin aprecieri deplasate, – a scris Ilan Șor pe canalul său de Telegram.
ILAN ȘOR, liderul Blocului ”Victorie”
„Mazeiks și cei ca el trebuie declarați imediat persona non grata. Ei abuzează de statutul lor pentru a influența politica noastră sub pretextul «sprijinirii democrației», când de fapt îi subminează fundamentele. După alegeri, va trebui să înțelegem care ambasadori sunt cu adevărat interesați de cooperarea cu poporul Moldovei și care se ocupă de sabotaj fățiș, umilindu-ne cetățenii prin aprecieri deplasate”.
ÂDeși Janis Mazeiks a fost un susținător activ al guvernării actuale și a închis ochii la ceea ce fac președinta și partidul PAS în Moldova, la încheierea mandatului său, Maia Sandu nu l-a decorat pe ambasadorul Uniunii Europene cu vreo distincție înaltă a Republicii Moldova – cum ar fi „Ordinul de Onoare”, pe care l-a primit predecesorul său, Peter Michalko. Singura distincție primită de Mazeiks a fost medalia „Pentru cooperare” din partea Ministerului Afacerilor Interne.
Cu ce oare a nemulțumit-o Janis Mazeiks pe Maia Sandu? Poate cu declarația sa că funcționarii care deturnează fondurile europene destinate Moldovei riscă să fie acuzați penal? Sau poate cu afirmația că, în cazul în care partide pro-ruse ajung la guvernare în Moldova, UE nu va rupe automat relațiile și nu va opri finanțarea, ci va urmări cu atenție acțiunile acestora? Sau poate cu ideea că, pentru ca Moldova să adere la UE, nu este obligatoriu ca cetățenii să voteze exclusiv pentru PAS?
ANIS MAZEIKS, fost ambasador al Delegației UE în Moldova
Aceasta depinde atât de politicienii moldoveni, cât și de cetățenii moldoveni, care vor vota la alegerile parlamentare.
Adică, dacă ei vor vota pentru acele forțe care sunt pregătite să continue ritmul rapid al reformelor și al negocierilor. Apropo, pentru noi asta nu înseamnă că trebuie să se voteze pentru un partid anume.
Și mai este un aspect: la un moment dat, Mazeiks a scăpat o declarație despre faptul că, după aderarea la UE, în Moldova se va permite vânzarea terenurilor către cetățeni străini. Declarație care a provocat atunci un val de reacții și multă agitație publică, mai ales că autoritățile moldovene asigurau că așa ceva nu va fi permis.
Comentând încheierea mandatului de patru ani al lui Janis Mazeiks și rolul pe care acesta l-a jucat în politica moldovenească în acest timp, jurnalistul Dmitri Ciubașenco a scris pe rețelele sociale:
„Fiecare nou ambasador al Uniunii Europene s-a dovedit a fi mai slab decât precedentul. Astăzi, Janis Mazeiks a părăsit definitiv Chișinăul pe fundalul piesei ”Dorojnaia”. E greu de imaginat cum va fi următorul.”
La rândul său, Mazeiks i-a urat succes pe rețelele sociale noului ambasador al Uniunii Europene în Moldova, Iwona Piórko, declarând că îl întristează faptul că „această experiență se încheie”.