O judecătoare din Cimișlia, care a anulat 44 de amenzi aplicate de polițiști unor persoane acuzate de corupere electorală, a ajuns în atenția Inspectoratului General al Poliției, condus de Viorel Cernăuțeanu – fidel guvernării PAS. Șeful Poliției o acuză pe magistrată că nu ar fi dat dovadă de obiectivitate și imparțialitate atunci când a examinat contestațiile, și a făcut o plângere la Consiliul Superior al Magistraturii. În sesizarea expediată, IGP cere ca aceasta să fie sancționată disciplinar.
Potrivit sesizării IGP expediată către Consiliul Superior al Magistraturii, publicată de canalul de Telegram „Patriot”, judecătoarea Sofia Ghidirim a anulat toate cele 44 de amenzi, fără să fi analizat fiecare caz în parte. Mai mult, ar fi solicitat anchetarea polițiștilor care le-au aplicat, ceea ce – susține Poliția – a generat un climat de frică și nesiguranță în rândul agenților constatatori.
IGP afirmă că polițiștii se simt acum vizați și vulnerabili, ceea ce le- ar putea afecta capacitatea de a-și face meseria. Unii ar putea chiar să evite aplicarea legii, de frica unor pedepse.
Prin urmare, Poliția cere ca judecătoarea să fie trasă la răspundere pentru cum a gestionat aceste cazuri și să fie sancționată disciplinar, pentru că ar fi afectat încrederea oamenilor în sistemul de justiție.
CANAL 5 a contactat Consiluiul Superior al Magostraturii, dar și Asociația Judecătorilor pentru un comentariu cu privire la această situație, dar nimeni nu ne-a răspuns la apeluri.
Am încercat să stăm de vorbă și cu judecătoarea Sofia Ghidirm, dar nu am reușit să luăm legătura doar cu cineva din echipa ei, care ne- a promis că va reveni cu un comentariu.
Amintim că Inspecția Judiciară a CSM a cerut tuturor instanțelor din țară date despre dosarele de corupție electorală și numele judecătorilor implicați, ceea ce a stârnit acuzații de presiuni și intimidare. Solicitarea, semnată de judecătoarea-inspector Ludmila Cenuș, a fost confirmată de surse judiciare, dar autoritățile nu au oferit explicații oficiale. Avocați și foști magistrați avertizează că demersul încalcă independența justiției și poate fi o formă de control politic, mai ales după ce peste 300 de amenzi electorale au fost anulate în instanță.
Potrivit Blocului „Victorie” aceste procese-verbale au fost declarate nule datorită sprijinului juridic oferit de juriștii sai, care au ajutat cetățenii să își apere drepturile și să obțină justiție.
Judecătorii au constatat că sancțiunile au fost aplicate fără o bază legală clară. Formațiunea politică afirmă că oamenii au fost intimidați și obligați să recunoască drept „mită electorală” transferurile de bani din Federația Rusă, cumpărăturile în magazinele sociale sau ajutoarele pentru plata facturilor la încălzire oferite de Ilan Șor și Blocul „Victorie”. Informația este confirmată și de alți avocați care au reprezentat dosare privind așa-numita corupție electorală. Avocata Alina Palii, de exemplu, a declarat pentru CANAL 5 că agenții constatatori au încetat să se mai prezinte în instanță, deoarece nu pot susține cu probe acuzațiile formulate