Uniunea Juriștilor din Moldova a lansat astăzi, oficial o misiune independentă de monitorizare a alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025, cu scopul de a asigura transparența și corectitudinea procesului electoral. Pentru prima dată, organizația se va înregistra ca observator oficial, cu scopul de a implica, în acest fel, societatea civilă în supravegherea scrutinului.
În cadrul evenimentului de lansare, reprezentanți ai partidelor de opoziție și ai societății civile și-au exprimat îngrijorările privind riscurile de fraudă electorală și excluderea unor formațiuni politice importante din cursă.
Totodată, a fost creată platforma online monitorizez.eu, unde cetățenii vor putea sesiza abaterile în procesul electoral în cadrul alegerilor parlamentare din 28 septembrie.
Evenimentul, organizat de Uniunea Juriștilor din Moldova, a avut ca scop lansarea oficială a procesului de monitorizare a alegerilor, precum și consolidarea implicării societății civile în asigurarea transparenței, legalității și corectitudinii scrutinului din 28 septembrie 2025. Este pentru prima dată când Uniunea Juriștilor își exprimă intenția de a se înregistra în calitate de observator oficial la alegeri.
MAXIM LEBEDINSCHI, președintele al Uniunii Juriștilor din Moldova
– Pentru Uniunea Juriștilor calitatea de observator oferă posibilitate de a ajuta cetățenii Republicii Moldova să se convingă în corectitudinea procesului electoral.
La conferință au participat reprezentanți ai mai multor partide politice din opoziție, precum și membri ai societății civile și activiști. Printre participanți s-au numărat și lideri ai blocului „Victorie”, PSRM, ”Moldova mare” ai partidului „Șansă” și ai altor formațiuni care și-au exprimat îngrijorarea față de posibile abuzuri în procesul electoral. Deși au fost invitați, reprezentanții partidului de guvernământ PAS nu au fost prezenți.
Activistul blocului „Victorie” Iurie Vitneanschi a declarat pentru CANAL 5 că inițiativa de monitorizare a alegerilor este foarte necesară în contextul actual, deoarece procesul electoral din Republica Moldova devine tot mai lipsit de credibilitate. El avertizează că, dacă Blocul „Victorie” ar putea fi va fi exclus din cursa electorală, acest fapt ar compromite caracterul democratic al alegerilor și ar lipsi o parte semnificativă a populației de posibilitatea de a-și exprima opțiunea politică.
IURIE VITNEANSCHI, activist al blocului „Victorie”
– Această inițiativă este extrem de actuală, mai ales în contextul evenimentelor recente din Republica Moldova, unde, din punctul nostru de vedere, alegerile au devenit un proces tot mai îndoielnic.
– Dacă forțe politice precum Blocul „Victorie” nu vor fi admise în alegeri, atunci votul nu mai poate fi considerat liber. Asta ar însemna că sute de mii de oameni ar fi privați de opțiunea lor electorală. Sunt convins că formațiunea noastră este sprijinită astăzi de peste o jumătate de milion de cetățeni.
La eveniment a fost prezent și liderului partidului „Șansă”, parte a Blocului „Victorie”, Alexei Lungu, care susține că actuala guvernare, precum și Comisia Electorală Centrală ar încerca să împiedice participarea blocului „Victorie” la alegeri. Lungu salută lansarea unei platforme independente de monitorizare a exercițiului electoral, care – în opinia lui – ar putea denunța abuzurile și „crimele politice” comise de autorități sub influența PAS.
Alexei Lungu, liderul partidului „Șansă”
– Este lansată o platformă de monitorizare a alegerilor parlamentare, sper eu – independentă și echidistantă.
– Asemenea platforme ar trebui să scoată la lumină crimele politice comise de Comisia Electorală Centrală la indicațiile directe ale Maiei Sandu, premierului Recean și lui Cernăuțeanu.
– Nu știu ce e în capul CEC-ului, al lui Pavel Postica și al celorlați membri ai grupării criminale PAS, cert este că noi suntem pregătiți de orice scenariu.
Lliderul partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună a declarat, în context că Uniunea Europeană intervine nejustificat în treburile interne ale Republicii Moldova, afectând suveranitatea țării și influențând alegerile prin sancțiuni împotriva opoziției care susține interesele naționale.
Victoria Furtună, liderul partidului „Moldova Mare”
– Eu aș spune că este un amestec asupra suveranității țării noastre, ori am văzut și acele sancțiuni care sunt impuse vizavi de oponenții politici care promovează ideologia națională și interesele statului și cred că toate aceste acțiuni în viitor vor fi investigate sub o cauză penală de uzurpare a puterii în stat și amestecul direct în alegerile democratice din Republica Moldova.
Și vicepreședintele Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, avocatul Iurie Mărgineanu, a declarat că este profund dezamăgit de cei care conduc acum comunitatea statelor europene.
IURIE MĂRGINEANU, vicepreședintele Partidului Dezvoltării și Unirii Moldovei
– Trebuie să diferențiem între Uniunea Europeană și actuala conducere a acesteia. Eu, personal, sunt complet dezamăgit de această conducere – nu de UE în sine, ci de cei care o administrează acum. Îmi dau impresia că, așa cum a spus și profesorul Jeffrey Sachs: Alegeți-vă conducătorii voștri, nu conducători americani.
În plus, Mărginianu a atras din nou atenția asupra faptului că sistemul informațional ‘Alegeri’ a fost transferat de la CEC către Centrul de Tehnologii Informaționale al Guvernului, ceea ce implică riscuri de falsificare. Anterior, Guvernul a respins o astfel de posibilitate, menționând că Centrul nu va interveni în conținutul sistemului. La rândul său, reprezentantul PSRM Vlad Batrîncea a reamintit că misiunea OSCE a formulat numeroase obiecții în urma alegerilor din anii trecuți,
Printre acestea – utilizarea resurselor administrative de către candidatul la ultimele alegeri prezidențiale – Maia Sandu, neglijarea libertății de exprimare, favorizarea unui candidat de către mass- media afiliată puterii, includerea în listele electorale a persoanelor decedate, limitarea accesului la procesul de vot pentru unii observatori, etc.
Organizația a formulat recomandăr pentru evitarea ulterioară a acestor nereguli, însă acestea nu au fost luate în considerare de autoritățile Republicii Moldova, iar problemele au rămas nerezolvate.” însă acestea nu au fost luate în considerare de autoritățile Republicii Moldova, iar problemele au rămas nerezolvate.”
VLAD BATRÎNCEA, reprezentantul PSRM
– O sugestie, rog, toți colegii din misiunea de observare să tragă atenția la raportul OSCE pe marginea alegerilor prezidențiale din Republica Moldova.
– La distanță de opt luni de zile, constatăm faptul că raportul OSCE-ului nu a fost analizat de autoritățile atât centrale, cât și electorale. Problemele invocate care s-au constatat de către OSCE așa și au rămas nesoluționate fără careva consecințe sau acțiuni logice care ar urma să le constatăm.
Serviciul de presă al fracțiunii PAS nu a răspuns apelurilor noastre pentru un comentariu. Alegerile parlamentare din Republica Moldova vor avea loc pe 28 septembrie 2025. când vor fi aleși 101 deputați în Parlament.