Uniunea Europeană a impus sancțiuni împotriva a șapte politicieni din Republica Moldova, printre care lideri ai partidelor „Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei”, „Moldova Mare”, ai Blocului politic „Victorie”, și lideri ai partidelor „Renaștere” și „Șansă”. Într-o intervenție pentru CANAL 5, mai mulți dintre cei vizați au declarat că măsurile sunt nedrepte și au subtext politic.
Mai mult – nu li s-au prezentat argumente și dovezi clare pentru sancțiuni. În același timp, guvernul de la Chișinău susține că aceste măsuri sunt necesare pentru a proteja țara și alegerile democratice.
Printre cei sancționați se numără Alexandru Beșchieru, liderul partidului Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei, Victoria Furtună, liderul formațiunii Moldova Mare, Vadim Grozavu, liderul partidului Victorie, Irina Lozovan și Natalia Parasca, ambele reprezentante ale partidului Renaștere, Alexei Lungu, liderul partidului Șansa, și politicianul Alexandr Nesterovschi.
Uniunea Europeană a impus măsuri restrictive împotriva a șapte politicieni
-
Alexandru Beșchieru – liderul partidului politic „Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei”
-
Victoria Furtună – liderul partidului „Moldova Mare”
-
Vadim Grozavu – liderul partidului politic „Victorie”
-
Irina Lozovan – membră a partidului politic „Renaștere”
-
Alexei Lungu – liderul partidului politic „Șansa”
-
Alexandr Nesterovschi – politician
-
Natalia Parasca – lider al partidului politic „Renaștere”
Într-o intervenție pentru CANAL 5, liderul partidului politic „Șansa”, Alexei Lungu, a declarat sancțiunile impuse de Uniunea Europeană sunt nejustificate și lipsite de transparență, punând sub semnul întrebării respectarea reală a valorilor democratice de către UE.
ALEXEI LUNGU, liderul partidului „Șansă”
– Pentru mine, sancțiunile impuse de Uniunea Europeană sunt un absurd și un nonsens. UE vorbește despre libertate, democrație și valori europene, dar eu nu am văzut nicio listă oficială și, prin urmare, nu pot comenta. Deocamdată sunt doar speculații apărute în presă, în baza unui articol scris de un jurnalist polonez. Aștept să văd cât de democratică este, în realitate, Uniunea Europeană și dacă respectă drepturile și libertățile cetățenilor.
Iar liderul partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, susține că a fost sancționată din cauza criticilor aduse liderilor politici și instituțiilor europene, acuzând implicarea Uniunii Europene în treburile interne ale Republicii Moldova. Ea consideră sancțiunile o formă de pedeapsă politică pentru cei care apără suveranitatea țării și afirmă că nu va renunța, ci va continua lupta cu și mai multă hotărâre.
Victoria Furtună, liderul partidului „Moldova Mare”
– Cum ați vrea Dvs ca să nu cad sub sancțiuni, atunci când am scris plângere pe președintele actual a României, pe Maia Sandu, deci urmează să merg să dau careva declarații, iată și interdicția. Cum vreți să nu cad sub sancțiuni dacă arăt amestecul Bruxell-ului în politicile interne a țării și a băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare prin sustragerea bunurilor noastre naționale? Deci cei care astăzi luptă pentru popor, pentru țară, pentru suveranitatea și independența țării, sunt puși sub sancțiuni. Asta nu mă sperie, asta mă face să meargă înainte cu mai multă forță și cu siguranță vom reuși.
Alexandru Beșchieru, liderul partidului „Forța Alternativă de Salvare a Moldovei” a precizat că nu a fost informat oficial despre sancțiuni și că a aflat din presă, ceea ce ridică semne de întrebare legate de corectitudinea și temeiul acestor măsuri. El sugerează că sancțiunile sunt o formă de atac împotriva propriului popor și așteaptă explicații clare și dovezi din partea autorităților.
ALEXANDRU BESCHIERU, liderul partidului „Forța Alternativă de Salvare a Moldovei”
– Am aflat asta din presă, nu știu ce să zic pentru că nu am primit nimic clar de ce am fost pus în acea listă. Aflând din presă, urmează să ne documentăm. Unica ce pot întreba este: Cât de tare poți să-ți urăști propriul popor ca să-i pui într-o listă neagră, dar să vedem ce dovezi au ei sau care a fost motivele sau temeiurile.
Contactată de CANAL 5, și Natalia Parasca, liderul partidului „Renaștere” spune că sancțiunile arată că Blocul „Victorie” deranjează puterea și UE. Ea este mândră de ceea ce face și va contesta măsurile, considerându-le nelegale.
NATALIA PARASCA, liderul partidului „Renaștere”
Nu mă simt vinovată, din contra mă simt mândră, pentru că ceea ce facem și ce face Blocul politic „Victorie” este spre bine. Înseamnă că nu doar politicienii se sperie de noi, adică noi speriem cu ceea ce facem, dar și toată Uniunile Europeană. Vom merge înainte și niciun fel de sancțiuni nu ne vor speria.
– Vom contesta neapărat, da, nu cred că este legal aceste măsuri.
Neapărat vom comunica cu juriștii și vom merge în instanță, da.
Referitor la această situație s-a expus purtătorul de cuvânt al Guvernului. Potrivit lui Daniel Vodă : „Guvernul spune clar, cei care trădează Moldova sunt sancționați și la nivel european. Chișinăul acționează alături de Bruxelles pentru a apăra alegerile și instituțiile democratice din țara noastră”, a declarat comunicatorul în cadrul unei conferințe de presă.
Menționăm că nici UE, nici guvernarea de la Chișinău nu a adus niciun fel de dovezi în ce costă vina acestor persoane sancționate.