Nicanor Ciochină, învinuit că a provocat un accident rutier soldat cu moartea unui adolescent de 14 ani, rămâne în funcția de primar al comunei Boldurești. Curtea Supremă de Justiție a anulat parțial hotărârea Curții de Apel Nord, care dispusese repetarea turului II al alegerilor.
Ciochină a lansat acuzații dure la adresa guvernării și a șefului IGP, Viorel Cernăuțeanu, acuzând o „comandă politică” în anularea alegerilor și promițând că va obține dreptate, chiar și la CtEDO.
Reamintim că adolescentul Mihai Beșliu a fost lovit mortal de o mașină de serviciu pe 19 februarie 2024. Potrivit anchetei, șoferul, identificat ca fiind primarul localității, a fugit de la locul accidentului și a fost reținut a doua zi. Familia victimei susține că edilul era în stare de ebrietate, iar în mașină se afla și soția sa, profesoara băiatului.
Mama lui Mihai a documentat public tergiversarea intenționată a procesului, amânările repetate ale ședințelor de judecată (peste 18 până în prezent), tentativele de intimidare și presiunile asupra martorilor.
Deși inițial instanțele anulaseră rezultatul alegerilor locale și mandatul lui Ciochină, decizia Curții Supreme permite acestuia să revină în funcție.
Între timp, Ciochină rămâne sub control judiciar, dar fără monitorizare electronică. Avocații săi insistă că este nevinovat și că dosarul are motivație politică.