România va deveni noul investitor strategic al Portului Internațional Liber Giurgiulești, în urma aprobării de către Consiliul pentru Examinarea Investițiilor a unei investiții de peste 24 de milioane de euro, propuse de Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” Constanța scrie Unimedia.info
Proiectul prevede modernizarea infrastructurii portuare, digitalizarea operațiunilor și extinderea capacităților logistice, menționează reprezetanții Guvernului Republicii Moldova.
„Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului a examinat solicitările de aprobare prealabilă a unor investiții strategice și a avizat pozitiv investițiile propuse de 14 companii, negativ – pentru 16 companii și a trimis notificări repetate către 68 de companii.
În legătură cu solicitarea Companiei Naționale „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța, România (CNAMP), care intenționează să investească peste 24 de milioane de euro în dezvoltarea infrastructurii Portului Internațional Liber Giurgiulești, gestionat, în prezent, de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Consiliul a examinat și a aprobat solicitarea.
Cererea privind obținerea aprobării prealabile a investițiilor prevede achiziționarea a 100% din capitalul social al ÎCS „Danube Logistics” SRL, o companie privată deținută în proporție de 100% de către BERD – investitorul general și operatorul Portului Internațional Liber Giurgiulești.
Planul de investiții propus vizează dezvoltarea unui terminal cu rampe, amenajarea unui terminal pentru containere, modernizarea căii ferate, extinderea spațiilor de depozitare, digitalizarea activităților din port și implementarea de soluții pentru eficiență energetică și tranziție verde.
Suplimentar, Consiliul a avizat pozitiv investițiile propuse de 13 companii care activează în domeniile comunicațiilor electronice, energiei, telecomunicațiilor și agriculturii. Pentru alte 12 companii, Consiliul a solicitat informații suplimentare, necesare finalizării procesului de analiză.
Pe de alta parte, pentru 16 companii Consiliul a refuzat acordarea aprobării prealabile pentru investiții, din motive ce țin de riscuri la adresa securității economice a statului sau din cauza neconformării acestora cu solicitările de a furniza informații adiționale.
Consiliul a mai decis transmiterea unor notificări repetate către 68 de companii care nu au răspuns solicitărilor anterioare privind prezentarea informațiilor necesare. Alte 3 au primit un termen extins, în vederea completării dosarelor cu informațiile solicitate. În cazul a 5 companii, deciziile au fost amânate pentru o analiză suplimentară”, se arată într-un comunicat al Guvernului.
Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), proprietara Portului Giurgiulești din Republica Moldova, lansează licitația internațională cu scopul de a identifica potențiali investitori strategici și financiari care pot sprijini în continuare dezvoltarea cu succes și pe termen lung a acestui activ strategic.
Guvernul României a confirmat intenția de a cumpăra Portul Giurgiulești din Republica Moldova de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Începerea negocierilor a fost aprobată printr-un memorandum în ședința de Guvern de miercuri, 28 august. Statul român îi are ca potențiali rivali pe doi miliardari din Bulgaria. Guvernul român va constitui o echipă pentru iniţierea negocierilor cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) în vederea achiziţionării de către statul român, prin intermediul Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Maritime” S.A. Constanţa, a acţiunilor integrale deţinute, prin Danube Logistics SRL, de către BERD, la Portul Internaţional Liber Giurgiuleşti din Republica Moldova.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), proprietara firmei ce deține Portul Internațional Liber Giurgiulești ( PILG), afirmă că deși „dorește să găsească un cumpărător de renume pentru port”, este concentrată pe discuțiile cu Guvernul Republicii Moldova.
Premierul României, Marcel Ciolacu, a vorbit în exclusivitate, despre intenția României de a cumpăra portul Giurgiulești din Republica Moldova, în contextul în care se preconizează că România va deveni un hub important în reconstrucția Ucrainei.
Guvernul Republicii Moldova a venit cu precizări.
Tot atunci, premierul Dorin Recean a afirmat că Republica Moldova se află în discuții cu România privind intenția statului vecin de a cumpăra Portul Giurgiulești. „Acum suntem la etapa de a analiza care sunt oportunitățile”, a declarat prim-ministrul.
Președinta Maia Sandu a venit cu un comentariu privind intenția României de a cumpăra portul Giurgiulești. „Există în continuare un litigiu acolo, care trebuie clarificat. Este o poveste lungă. Decizia e de partea BERD”, a declarat șefa statului.