Avocații din Republica Moldova ar putea intra în grevă generală. Anunțul a fost făcut de președintele Uniunii Avocaților, Dorin Popescu, după ce majoritatea parlamentară PAS a votat, joi, un set de amendamente controversate la Legea privind avocatura, fără consultarea profesiei. Potrivit lui Popescu, aceste modificări reprezintă „un atac grav și ilegal” asupra independenței breslei și riscă să transforme avocatura într-o „profesie de stat, controlată politic”.
Într-o adresare făcută colegilor săi pe Facebook, președintele Uniunii Avocaților, Dorin Popescu, a scris că „asistăm la un atac direct și ilegal asupra instituției avocaturii. Amendamentele au fost aprobate în mod clandestin de Comisia juridică, fără a fi prevăzute pe ordinea de zi a ședinței din 10 iulie și fără consultare publică, așa cum impune legea”, „a declarat Popescu într-o adresare publică. Mai mult, el susține că amendamente și modificările la Legea avocaturii nu au fost consultate cu Unuinea avocaților și cu avocații în particular. Au fost înștiințați abia după ce proiectul deja a fost votat”.
Modificările vizează, printre altele: Revizuirea mecanismelor de desemnare și durata mandatelor în organele colective ale Uniunii Avocaților, cu scopul declarat de a promova echilibrul decizional și participarea diversificată a membrilor profesiei; desemnarea mai echilibrată a membrilor în organele de conducere ale Uniunii Avocaților și limitarea duratei mandatelor; reorganizarea barourilor conform noii hărți judiciare, cu doar trei curți de apel; interdicție de 3 ani pentru avocații care au deținut funcții în comisii, cu motivul de a evita concentrarea influenței,
includerea a trei membri desemnați de Ministerul Justiției în Comisia de licențiere și Comisia de etică și disciplină, precum și a doi membri ai societății civile sau mediului academic în comisia de contestații și eliminarea taxelor pentru examinarea sesizărilor disciplinare.
Proiectul a fost aprobat, joi, de 57 de deputați PAS.
Președintele Uniunii Avocaților consideră că toate aceste intervenții subminează independența profesiei și sunt menite să politizeze justiția: „Aceste amendamente vin în contradicție cu normele internaționale. Este un proces de preluare a controlului politic asupra unei profesii care ar trebui să fie liberă și autonomă”, a mai scris președintele Uniunii Avocaților, Dorin Popescu.
Popescu a calificat ziua de 10 iulie drept „o zi istorică tristă” pentru breaslă și a anunțat că va convoca o ședință extraordinară a Consiliului Uniunii Avocaților. Acesta nu exclude declanșarea grevei generale, unica soluție – spune el – pentru a apăra independența profesiei.
”Este grav, daca valorile europene, rezidă într-o profesie de avocat cotropită, aservită, umitilă. Unica soluție sa ne păstrăm independența, libertatea și autonomia, poate fi doar greva generala a avocaților. În legătură cu aceasta, voi convoca ședința extraordinara a Consiliului Uniunii Avocaților. Este revoltător și incredibil ce se întâmplă, dar din păcate, aceasta este realitatea, în care se face compromis cu conștiință, iar scopul scuză mijloacele”, a conchis Popescu.
Mai mulți avocați s-au alăturat criticilor. Cristina Ciubotaru a scris: „Avocatura Republicii Moldova – înapoi în URSS. Felicitări, stimați viitori avocați de stat!”a avertizat: „Acesta nu este un atac doar asupra avocaților, ci asupra întregului stat de drept. E momentul solidarității, avocații nu cedează politicului!”.
Avocatul Andrei Oțel a denunțat stilul de guvernare PAS: „Au închis televiziuni, au marginalizat oameni, acum vor să închidă gura și avocaților.”
Mulți apărători s-au declarat gata să susțină greva. Un comentariu lăsat pe pagina președintelui Uniunii sună astfel: „Dacă e nevoie, începem greva chiar din 1 septembrie. Le facem campanie electorală celor de la PAS.”
Până la ora publicării, Uniunea Avocaților nu a anunțat data ședinței extraordinare, iar purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, nu a răspuns solicitării Canal 5 pentru un comentariu.