Campania electorală nu a început oficial, însă partidul de guvernare PAS desfășoară deja activități intense de agitație, inclusiv pe banii statului. Accentul principal este pus, în prezent, pe diaspora moldovenească – atât prin vizite peste hotare, cât și în format online. Întâlnirile sunt organizate atât de membrii PAS, cât și de liderul său neoficial – președinta țării, Maia Sandu. În centrul mesajului se află promovarea cursului proeuropean.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început încă din primăvară să aibă întâlniri cu reprezentanți ai diasporei. În această perioadă, ea a vizitat Italia, Spania, Germania și a discutat online cu moldovenii stabiliți în Franța și Belgia.
Printre cele mai apropiate planuri se numără efectuarea unei vizite pe 7 iulie la Varșovia, unde urmează să aibă loc o întâlnire cu diaspora din Polonia. Acolo, șefa statului intenționează să le vorbească moldovenilor stabiliți într-un stat membru al UE despre aderarea Moldovei la această comunitate, dar și să audă grijile și nevoile lor.
În anumite țări, Sandu organizează mai multe întâlniri. În Germania, de exemplu, au fost trei – la Frankfurt, München și Stuttgart.
Și alți membri ai PAS fac deplasări peste hotare și organizează întâlniri cu diaspora pe banii bugetului de stat. Președintele parlamentului, Igor Grosu, a vizitat recent Regatul Unit, unde a participat la festivaluri și la evenimentul „Diaspora investește. Investim acasă”.
Potrivit lui, statul creează condiții pentru întoarcere și investiții. Nu toți însă sunt de acord cu această afirmație. Pe rețelele de socializare apar mărturii ale moldovenilor care au încercat să deschidă afaceri în țară, dar s-au confruntat cu birocrație și presiuni din partea organelor de control. Rezultatul – faliment și o nouă plecare peste hotare.
Și eu cunosc pe cineva care a revenit și a încercat să investească acasă. Numai că a fost „atacat” de tot felul de „controlori”, până a falimentat și a plecat din nou peste hotare. Dar deja sărac, ca la început! Nu numai sărac, dar și cu datorii.
Sunt zeci de astfel de persoane, care s-au reîntors în țară, au investit resursele sale și au luat și credite. Și până la urmă au intrat în faliment. Plus datorii”, a scris una dintre comentatoare.
La sfârșitul lunii iunie, deputatul PAS și președintele Comisiei parlamentare economie Radu Marian a vizitat Germania și Franța.
Nici în acest caz pagina deputatului PAS nu a fost scutită de critici dure. „Cu banii câștigați în diasporă se cumpără funcții în Republica Moldova, ni se cumpără pământurile, casele deposedate, apartamentele. Corupția din Republica Moldova este protejată, bugetul este jefuit. Eu cred că sunt amenințați că, dacă nu votează pentru „cei care trebuie”, vor fi „exportați în iad” – adică în Republica Moldova. Acesta este adevărul” , a scris unul dintre utilizatori.
CANAL 5 a solicitat Serviciului de presă al fracțiunii parlamentare PAS informații despre sursele de finanțare ale deplasărilor membrilor formațiunii și despre costurile întâlnirilor cu diaspora. Până la momentul difuzării acestui material, însă, un răspuns oficial nu a fost oferit.
Menționăm că mulți experți, activiști civici și oponenți politici ai PAS califică acțiunile formațiunii de guvernământ din ultimele luni drept campanie electorală mascată. PAS respinge însă aceste acuzații.
Printre acțiunile considerate forme de autopromovare se numără programul guvernamental „Moldova poate”, susținut de PAS, întâlnirile cu alegătorii din țară și diaspora în cadrul deplasărilor oficiale acoperite din bugetul de stat, dar și numeroasele alocații și indemnizații anunțate în preajma alegerilor, care urmează să fie achitate tot din fonduri publice.
Contrar promisiunilor electorale, Maia Sandu a majorat cheltuielile pentru aparatul prezidențial cu 40% pe parcursul mandatului. Doar în acest an, Președinția planifică să cheltuie 2,1 milioane de lei pentru servicii protocolare și deplasări externe.