Cea de-a 10-a ediție a Paradei portului popular „Mândru-i portul orheian” a reunit zeci de colective artistice și sute de participanți în straie tradiționale scrie orhei.md
Coloana de participanți a pornit de la școala de muzică și s-a îndreptat spre piața Vasile Lupu, pe muzică de fanfară. Străzile orașului au fost inundate de culoare, cântec și veselie. Iile brodate cu migală, brâiele colorate și sumanele țesute manual au fost admirate de locuitorii orașului și oaspeți veniți din întregul raion.
Primarul municipiului Orhei, Tatiana Cociu, a ținut un discurs în cadrul
ceremoniei de inaugurare a evenimentului.
„An de an suntem tot mai mulți și purtăm tot mai frumoase costume naționale. Le mulțumesc tuturor meșterilor populari care depun muncă asiduă zi de zi pentru a perpetua tradiția noastră, a moldovenilor. Costumul național ne definește ca neam și este o punte între trecut și viitor. Purtând aceste straie naționale, ne adâncim în lumea trecutului și înțelegem cum au trăit străbunii noștri. Noi suntem mândri că suntem moldoveni și avem așa tradiții frumoase”, a spus Tatiana Cociu.
Președintele raionului Orhei, Vasile Adașan, a subliniat importanța păstrării tradițiilor.
„Portul național este identitatea noastră ca popor. Aceste straie, purtate cu drag de strămoșii noștri, sunt o moștenire sfântă pe care trebuie să o păstrăm și să o transmitem copiilor, nepoților și strănepoților noștri. Evenimente ca acesta ne arată că Moldova are un viitor luminos, ancorat în valorile noastre tradiționale!” – a declarat Vasile Adașan.
În cadrul ceremoniei, au fost oferite diplome colectivelor artistice și interpreților care contribuie activ la păstrarea și promovarea portului popular moldovenesc.
Participanții la paradă au declarat că poartă straie populare cu mândrie.
„Aceasta este o tradiție a întregului popor moldovenesc – purtarea costumului național moldovenesc. Și îl purtăm cu mândrie și grijă. Trebuie păstrat și purtat doar la cele mai importante sărbători, cum este cea de astăzi!”, a declarat unul dintre participanții la paradă.
„Suntem foarte mândri că suntem moldoveni! Suntem mândri de costumul nostru național! El ne reprezintă poporul și Patria!”, a spus un alt participant.
În piața Vasile Lupu colectivele artistice ale Centrului raional de cultură „Andrei Suruceanu” au oferit un spectacol fascinant, care a trezit un sentiment de mândrie națională. Dansurile energice și cântecele populare nu au stârnit admirație.
Sărbătoarea dedicată Zilei Portului Popular a continuat seara în parcul de distracții OrheiLand, unde organizatorii au pregătit un program artistic și distractiv variat. Costumul național a fost și aici la loc de cinste – majoritatea invitaților au optat pentru ținute tradiționale: au purtat ii și brâie lucrate manual.
Atmosfera a fost una cu adevărat fascinantă. Dansuri și cântece populare, expoziții de costume și covoare și master-class-uri pentru copii, unde celor mici li s-a cultivat dragostea pentru frumusețea meșteșugurilor noastre.
A fost organizat și un concert live cu artiști îndrăgiți. Pe scenă au urcat interpreții de muzică populară Doina Arsene, Bogdan Stegărescu și Vladimir Golea. Publicul a cântat la unison şi a dansat pe melodiile îndrăgiților artiști.
Printre momentele de neuitat ale evenimentului s-au numărat și evoluțiile tinerelor talente, care au adus o energie aparte și au arătat că viitorul culturii noastre este pe mâini bune.
Seara a avut loc o ceremonie oficială la care au participat reprezentanții administrației municipiului și raionului Orhei.
Primarul municipiului Orhei, Tatiana Cociu, a subliniat importanța păstrării tradițiilor și portului popular.
“Portul popular – ia, catrința, brâul – este mai mult decât o haină – este o moștenire vie, un simbol al identității noastre naționale, care poartă în fiecare cusătură poveștile și sufletul înaintașilor noștri.
Împreună, aici, în Orhei, arătăm lumii că tradițiile noastre sunt vii și că spiritul moldovenesc este de neclintit!”, a spus edilul.
Un discurs în fața oaspeților evenimentului a ținut și vicepreședintele raionului Orhei Veaceslav Căpățână.
„Portul popular nu este doar o haină – este o declarație de identitate, un legământ cu trecutul nostru și un dar pentru viitor. Îi îndemn pe toți cetățenii, tineri și vârstnici, să păstreze și să promoveze aceste simboluri autentice, pentru ca Moldova să rămână mereu legată de rădăcinile sale”, a spus el.
Invitatul special al evenimentului a fost deputatul din partea blocului politic „Victorie” Vadim Fotescu.
„Oriunde ne-am afla, când vedem portul național moldovenesc, simțim o mândrie profundă! Oamenii noștri se mândresc cu straiele tradiționale. Strămoșii noștri, țesând aceste ornamente minunate, au pus în ele sufletul lor! Noi păstrăm, prețuim și transmitem mai departe această moștenire. Avem datoria să lăsăm generațiilor viitoare aceste tradiții extraordinare, dragostea pentru Moldova, pentru pământul și oamenii ei!” – a declarat Vadim Fotescu.
Sărbătoarea dedicată Zilei Portului Popular la Orhei le-a lăsat tuturor participanților impresii de nedescris, pe care nu le vor uita curând.