O femeie în vârstă de 45 de ani din Republica Moldova a fost condamnată la cinci ani de închisoare pentru trafic de ființe umane, după ce a fost găsită vinovată de organizarea exploatării sexuale a mai multor femei în Turcia. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Potrivit procurorilor, inculpata a acționat în complicitate cu alte persoane începând cu luna februarie 2018. Aceasta atrăgea victimele promițându-le locuri de muncă bine plătite în străinătate. Femeile erau convinse că vor presta activități legale de consumație și că vor fi plătite cu 50–60 de euro pe zi.
În realitate, odată ajunse în orașul Kușadasi, Turcia, după ce le erau procurate bilete de avion, victimele erau cazate în apartamente și constrânse să se prostitueze. Cel puțin două femei au fost exploatate sexual de cetățeni turci pentru perioade de mai multe zile sau luni.
Într-un alt caz, în martie 2018, inculpata a indus în eroare o femeie promițându-i un loc de muncă în Italia ca îngrijitoare de bătrâni. A folosit Turcia ca țară de tranzit, însă odată ajunsă la Istanbul, victima a fost dusă la Kușadasi și vândută unor traficanți locali.
Femeia și-a recunoscut vinovăția în fața instanței. Judecătorii au dispus executarea pedepsei în regim de detenție semiînchis și au interzis acesteia să ocupe funcții sau să desfășoare activități ce implică recrutarea altor persoane, pentru o perioadă de cinci ani.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.