• Despre noi
  • Carieră
  • Publicitate
  • Contact
LIVE
TV6
  • TOATE ȘTIRILE
  • REPORTAJE
  • POLITICĂ
  • SOCIAL
  • ECONOMIE
  • EXTERNE
  • ANALITICE
  • EMISIUNI
    • Sinteza Săptamînii
    • PULS
    • CONTEXT
    • Попали в сеть
    • ЗА СКОБКАМИ
    • Вечерний Буймистру
    • Наши соседи
    • Sfaturi Duhovnicești
  • RU
No Result
Toate rezultatele
  • TOATE ȘTIRILE
  • REPORTAJE
  • POLITICĂ
  • SOCIAL
  • ECONOMIE
  • EXTERNE
  • ANALITICE
  • EMISIUNI
    • Sinteza Săptamînii
    • PULS
    • CONTEXT
    • Попали в сеть
    • ЗА СКОБКАМИ
    • Вечерний Буймистру
    • Наши соседи
    • Sfaturi Duhovnicești
No Result
Toate rezultatele
TV6
LIVE

Blocajul de la aeroport: Care a fost adevărata cauză a defecțiunii tehnice din aeroport și ce ascund autoritățile? |VIDEO

16.06.2025 - 21:28

La prima vedere, s-ar părea că aceste evenimente nu au nicio legătură directă între ele. Militarizarea intensă a Moldovei, modernizarea și integrarea logisticii infrastructurii naționale de transport rutier în cea regională în scopuri militare, perturbarea de amploare a întregului sistem electronic al Aeroportului Internațional Chișinău, care a avut loc recent, planurile autorităților de a reanima de urgență fostul aeroport militar de la Mărculești… Și, în cele din urmă, simulările desfășurate recent la Chișinău cu participarea specialiștilor din UE, privind amenințările hibride.

Plângere PENALĂ împotriva președintelui Nicușor Dan. Acuzații de „trădare de patrie” și fraudarea alegerilor

Plângere PENALĂ împotriva președintelui Nicușor Dan. Acuzații de „trădare de patrie” și fraudarea alegerilor

16.06.2025 - 21:27
Soțul regretatei Liuba Babuțchi: „Cei vinovați vor să tragă de timp ca să scape nepedepsiți”

Soțul regretatei Liuba Babuțchi: „Cei vinovați vor să tragă de timp ca să scape nepedepsiți”

16.06.2025 - 21:26

Ce se întâmplă? Pentru ce anume pregătește Moldova regimul Sandu–PAS sub îndrumarea atentă a partenerilor europeni și ce se ascunde în spatele declarațiilor formale ale funcționarilor PAS – aflați din comentariul editorialistei Olga Dziatcovschi.

Vă amintiți data de 9 iunie? Atunci, activitatea aeroportului Chișinău a fost dată peste cap din cauza unei defecțiuni a sistemului electronic. S-au format cozi uriașe, a început un adevărat haos, oamenii nu înțelegeau ce se întâmplă. Până și biletele pentru pasageri erau completate de mână.

«Iaca așa bilete avem de avion. Cine a mai zburat cu așa hârtii? Oare ne vor lăsa să urcăm în avion? Toate sistemele electronice ale aeroportului – înregistrarea, monitorizarea, emiterea tichetelor de îmbarcare – au cedat. Totul a picat complet. Două ore nu s-a întâmplat nimic. Apoi angajații au început să facă așa fel…

 Într-un cuvânt, nervi, pierdere de timp și bani, planuri date peste cap. Dar, se pare că, în toată această agitație, soarta și planurile pasagerilor i-au interesat prea puțin pe cei care erau la curent cu adevărata stare de lucruri.

Atunci, pe urme fierbinți, administrația aeroportului le-a explicat pasagerilor revoltați că ar fi fost vorba de „probleme tehnice” și că se face tot posibilul pentru a remedia rapid situația. Cauzele unei defecțiuni de așa amploare nu au fost menționate. Se mai întâmplă. Dar dacă se întâmplă, întotdeauna există și cauze concrete. Și aici trebuie subliniat un lucru important: defecțiunea a fost exclusiv la nivel de software.

Rețeaua mobilă funcționa, nu au fost pene de curent – nici măcar în aeroport. Iar după un timp, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a declarat, că totul s-a întâmplat din cauza fluctuațiilor din rețelele electrice provocate de războiul din Ucraina.

 VLADIMIR BOLEA, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale

Cauze sunt două. Una – războiul și bombardamentele din Ucraina. Și a doua – faptul că Republica Moldova, totuși, până în 2021, în decurs de 30 de ani, nu a reușit să-și construiască o linie care să-i asigure securitatea energetică, astfel încât toate liniile de alimentare cu energie electrică să treacă prin teritoriul Republicii Moldova și să fie conectate la rețelele Uniunii Europene. Această problemă va fi rezolvată în cel mai scurt (!!!) timp odată cu finalizarea construcției rețelei Vulcănești – Chișinău, iar Republica Moldova va deveni independentă pe segmentul de livrare de energie electrică.

 În plus, oficialul a subliniat că penele de curent din Ucraina „au cauzat incendierea unor echipamente din aeroport”, în ciuda faptului că Aeroportul din Chișinău are o linie principală și două linii de rezervă. Însă, defecțiunea s-a produs la serverul central.

Acum haideți să analizăm. În primul rând, ministrul Infrastructurii a declarat că totul s-a întâmplat din cauza atacurilor asupra sistemului energetic din Ucraina. Atunci, de ce nu au fost întreruperi de curent în toată Moldova? În niciun raion, cu atât mai puțin în Chișinău, nu s- a înregistrat așa ceva. Urmând logica lui Bolea, apare a doua întrebare: de ce, în acest caz, nu a existat o pană de curent nici măcar la aeroport?

Dar chiar dacă ar fi fost o astfel de pană, atunci apare următoarea întrebare: de ce atât de localizată și cum este posibil așa ceva, având în vedere cunoștințele elementare despre cum este structurată și cum funcționează rețeaua electrică din Moldova și Ucraina? Și, în cele din urmă, în aeroport – și Bolea a confirmat acest lucru – există sisteme de rezervă. Acestea s-au dovedit inutile sau e vorba, de fapt, de cu totul altceva?

Următorul aspect important. Bolea afirmă că această problemă – adică defecțiunile precum cea de la aeroport – va fi rezolvată în cel mai scurt timp, odată cu finalizarea construcției rețelei Vulcănești – Chișinău, iar Republica Moldova va deveni independentă din punct de vedere al livrărilor de energie electrică. Ei bine, în primul rând, nu „în cel mai scurt timp”.

Chiar și conform celor mai optimiste planuri ale guvernării PAS, linia electrică Vulcănești – Chișinău ar putea fi finalizată abia la sfârșitul anului 2025. Iar acolo mai e de lucru mult și bine. În cinci ani de guvernare a regimului Sandu-PAS, abia dacă s-a mișcat ceva. În plus, există mari semne de întrebare legate de transparența lucrărilor. Dar asta e altă întrebare.

În al doilea rând, atunci când Bolea afirmă că odată cu această linie electrică Moldova va deveni în sfârșit independentă în ceea ce privește livrările de energie – este, ca să spunem așa… incorect.

Independența, mai ales în ceea ce privește livrările, înseamnă să ai propria producție. Iar Moldova de pe malul drept, sub conducerea regimului Sandu-PAS, a renunțat practic de bună voie la propria producție, în speță la Centrala de la Cuciurgan.

În schimb, am obținut o altă „dependență europeană” – față de România, de pe bursa căreia cumpărăm aproximativ 40% din energia necesară pentru consumul intern, la un preț mai ridicat.

Dar ce legătură au toate astea cu defecțiunea sistemului electronic de la aeroport? Niciuna, în sensul cel mai direct al cuvântului.

Fostul ministru al economiei, Octavian Calmîc, a declarat pentru Canal 5 că problemele apărute în sistemul aeroportuar nu au nicio legătură cu alimentarea cu energie electrică. Și iată de ce: (CARTON IN) „În anul 2015, concesionarul Avia Invest a efectuat o modernizare completă a stațiilor de transformare și a echipamentelor electrice ale aeroportului.

Au fost înlocuite generatoarele sovietice vechi și transformatoarele schimbate, au fost instalate zeci de kilometri de cabluri noi, mai exact, 29 de kilometri. Conform Master Planului din 2010, arhitectura alimentării cu energie electrică este următoarea: Stația principală este alimentată din trei surse independente de 110/10 kV.

De la acestea se alimentează alte 22 de stații de distribuție aflate pe teritoriul aeroportului, plus stațiile Air Moldova și MoldATSA. Mai mult, aeroportul dispune de generatoare de rezervă, care se conectează automat la sistem, explică Octavian Calmîc.

OCTAVIAN CALMÎC, fost ministru al Economiei

În anul 2015, concesionarul Avia Invest a efectuat o modernizare completă a stațiilor de transformare și a echipamentelor electrice ale aeroportului. Au fost înlocuite generatoarele sovietice vechi și transformatoarele schimbate, au fost instalate zeci de kilometri de cabluri noi (29 km).

Conform Master Planului din 2010, arhitectura alimentării cu energie electrică este următoarea:

  • Stația principală PK 44 este alimentată din trei surse independente de 110/10 kV (stațiile de transformare „Academia” și „14”, pe rute diferite) (!).

  • De la aceasta sunt alimentate alte 22 de stații de distribuție aflate pe teritoriul aeroportului, plus stațiile Air Moldova și MoldATSA (!). Mai mult, aeroportul dispune de generatoare de rezervă, care se conectează automat la sistem. 

Așadar, rețeaua electrică modernă a aeroportului include: 3 linii principale de alimentare cu tensiunea 110–10 kV) a stației principale PK 44, 22 de linii de 10 kV care provin de la PK 44 și alimentează stațiile interne cu distribuție ulterioară către obiective și terminale.

REȚEAUA MODERNĂ A AEROPORTULUI

  • 3 linii principale de alimentare (110–10 kV) a stației principale PK 44.

  • 22 de linii de 10 kV care provin de la PK 44 și alimentează stațiile

interne cu distribuție ulterioară către obiective și terminale

 Pentru cei care nu sunt specialiști, explicăm în termeni simpli ce înseamnă acest lucru. Tensiunea de 110–10 kV către stația principală PK-44 înseamnă că energia electrică este livrată acestei stații la tensiuni de 110 și 10 kilovolți.

Este o schemă tipică pentru stațiile de distribuție, unde tensiunea este coborâtă de la un nivel mai înalt (110 kV) la unul mai scăzut (10 kV) pentru a fi distribuită mai departe consumatorilor. Stația PK-44 este un punct nodal în acest sistem de distribuție.

Și, după cum putem deduce din lipsa întreruperilor de curent la aeroport, această stație, punctul nodal, a funcționat în regim normal. Mai mult, Octavian Calmîc a atras atenția și asupra faptului că sistemul energetic al Moldovei nu a înregistrat nicio întrerupere în transmiterea și distribuția energiei electrice în țara noastră, nici în municipiul Chișinău, nici la aeroport, așa cum am menționat mai sus. Și asemenea informații nu au fost confirmate nici de Moldelectrica, nici de Premier Energy Distribution.

Nu au fost înregistrate plângeri nici din partea agenților economici conectați la aceeași stație ca și aeroportul. Concluzia este evidentă — ceea ce s-a întâmplat la aeroport nu are legătură cu furnizarea energiei electrice, așa cum încearcă să ne convingă ministrul Bolea. De ce această versiune este impusă cetățenilor moldoveni este o altă întrebare. Am încercat să clarificăm acest lucru cu domnul Bolea, dar nu a răspuns la apelurile noastre.

O întrebare la fel de interesantă — ce s-a întâmplat, de fapt, până la urmă? Dacă energia electrică nu are nicio legătură?

Primul lucru care îți vine în minte atunci când reflectezi asupra unui subiect abstract este testarea sistemului electronic al aeroportului. În ce situații s-ar putea întâmpla așa ceva? În principiu, astfel de lucruri se întâmplă periodic, dar nu cu asemenea consecințe de proporții, cum a fost de această dată.

O perturbare de o asemenea amploare indică, posibil, o tentativă de a reporni sistemul după extinderea acestuia sau o reconectare în scopul compatibilizării cu alte baze de date, de exemplu, europene. Nu putem afirma cu certitudine, doar punem întrebări — ceea ce este dreptul nostru deplin.

Iar dacă ne amintim de planul anunțat de Comisia Europeană, care prevede crearea unui hub logistic unic în regiunea Mării Negre și a Dunării cu participarea directă a Moldovei, inclusiv pe o platformă digitală unificată, pentru a reacționa mai operativ în fața amenințării rusești pe uscat și în Marea Neagră, atunci imaginea începe să capete contururi destul de clare. Iar evenimentele recente, ținând cont de asemenea defecțiuni apărute brusc la obiective strategice precum aeroportul, nu mai par întâmplătoare și lipsite de legătură.

Iar acum să adăugăm la toate cele menționate această informație, care nu este deloc una ordinară, ci posibil cheia către multe necunoscute legate de ceea ce se întâmplă în sistemele informaționale ale Moldovei. Brusc s-a aflat că, la câteva zile după defectarea sistemului software de la aeroportul din Chișinău, Moldova a devenit poligon pentru simularea unor potențiale amenințări hibride. S-a aflat, apropo, acest lucru nu la inițiativa regimului de guvernare Sandu–PAS.

Ce înseamnă simulare, cred că nu e nevoie de explicații. A fost simulat un atac hibrid, care urma să fie respins. Experimentul a fost realizat de specialiști din Uniunea Europeană cu participarea unor autorități de stat din Moldova. Care anume — nu e greu de ghicit. Informația a fost publicată de un portal specializat, care reflectă activitatea Comisiei Europene în cadrul realizării proiectului Parteneriatului Estic.

În comunicat se menționează – cităm – „La 11 iunie, Direcția Generală pentru Rețele de Comunicații, Conținut și Tehnologie a Comisiei Europene, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării din Moldova, Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova și Misiunea de Parteneriat a Uniunii Europene în Moldova au organizat o simulare a amenințărilor hibride digitale la Chișinău.

Simularea scenariilor de amenințare, care a durat o zi întreagă, a avut ca scop creșterea gradului de conștientizare și a răspunsului eficient al tuturor actorilor relevanți la potențialele campanii de dezinformare răuvoitoare și atacuri cibernetice menite să afecteze viitoarele alegeri parlamentare.

Reprezentanți ai Google, Meta și TikTok au participat în mod voluntar la simulare, alături de autoritățile moldovenești, organizații ale societății civile, verificatori ai veridicității informațiilor, mass-media independente, precum și parteneri internaționali”.

În comunicat se menționează, de asemenea, că în Moldova a început deja să funcționeze așa-numitul Grup de reacție rapidă la amenințările hibride. Este vorba despre un grup de experți din UE care oferă consultanță autorităților moldovene în combaterea ingerințelor străine. Tot aici se amintește că, încă din 20 mai 2025, între guvernul PAS și Comisia Europeană a fost semnat un document privind un amendament la Acordul de Asociere RM–

UE — „Europa digitală”. Iar zilele trecute, majoritatea PAS din parlament a ratificat aceste modificări. Astfel, Moldova ar urma să obțină acces la Rezerva de securitate cibernetică a UE. Trebuie să înțelegem că acest acces va fi reciproc. Adică și structurile UE vor obține, odată cu conectarea Moldovei, acces deplin la baze de date din cele mai diverse domenii de pe teritoriul țării noastre.

Toate acestea se fac, potrivit comunicatului Comisiei Europene, în cadrul Actului de solidaritate cibernetică al UE. Comisia recomandă Moldovei desfășurarea periodică a unor exerciții comune de gestionare a crizelor cibernetice, având în vedere vulnerabilitatea comună a Europei și Moldovei în fața atacurilor hibride externe, în special din partea Rusiei.

Să rezumăm. Ținând cont de cele prezentate mai sus, se poate presupune că perturbarea de amploare din sistemul aeroportului Chișinău e doar un prim semnal.

Dacă aceste defecțiuni au fost create artificial — și indicii în acest sens există — atunci cu același succes ar putea fi scoasă periodic din funcțiune orice altă bază de date, din cele mai diverse domenii, fie la întreprinderi, fie în sistemul Moldtelecom sau al operatorilor de telefonie mobilă. De ce nu, dacă Comisia Europeană și-a propus să preia controlul deplin asupra Moldovei digitale, sub umbrela comună a „Europei digitale”.

Asta înseamnă control total asupra bazelor de date personale ale cetățenilor, inclusiv asupra platformei guvernamentale pentru acordarea compensațiilor, asupra bazei de date a centrului unic de eliberare a documentelor — Registru, asupra bazei de date privind contravențiile, a fondurilor de asigurare socială și medicală, asupra bazei de date a Serviciului Fiscal și a băncilor comerciale, precum și a companiilor de microfinanțare, în cele din urmă — asupra registrelor bunurilor mobile și imobile.

Într-unul dintre comentariile anterioare am vorbit deja despre planul de anvergură al Comisiei Europene de a implementa în toate țările UE proiectul privind crearea unui portofel electronic pentru fiecare cetățean european, intitulat — „cetățeanul transparent”.

Scopul său este ca întreaga viață și toate acțiunile omului să fie permanent monitorizate, inclusiv activitatea de pe rețelele de socializare. Deocamdată, acest proiect este testat în doar câteva state ale Uniunii Europene, pentru că a fost întâmpinat cu o rezistență dură chiar din partea europenilor, care acuză Comisia Europeană de instituirea unei cenzuri politice totale.

Dar se pare că ceva similar poate fi implementat cu și mai mult succes aici, în Moldova, mai ales că regimul Sandu–PAS abia așteaptă să devină pionierul celor mai radicale și antidemocratice inițiative ale Comisiei Europene. Crizele cibernetice, atacurile hibride sunt doar o perdea de fum. Alegerile bat la ușă. Scopul este menținerea puterii cu orice preț.

Plângere PENALĂ împotriva președintelui Nicușor Dan. Acuzații de „trădare de patrie” și fraudarea alegerilor
POLITICĂ

Plângere PENALĂ împotriva președintelui Nicușor Dan. Acuzații de „trădare de patrie” și fraudarea alegerilor

16.06.2025 - 21:27
Soțul regretatei Liuba Babuțchi: „Cei vinovați vor să tragă de timp ca să scape nepedepsiți”
POLITICĂ

Soțul regretatei Liuba Babuțchi: „Cei vinovați vor să tragă de timp ca să scape nepedepsiți”

16.06.2025 - 21:26
Olesea Stamate despre sperietorile PAS: „Dacă strigi mult timp «Lupii!», oamenii nu vor mai crede” |VIDEO
POLITICĂ

Olesea Stamate despre sperietorile PAS: „Dacă strigi mult timp «Lupii!», oamenii nu vor mai crede” |VIDEO

16.06.2025 - 21:23
Citește și
Avioanele israeliene au bombardat postul public de televiziune din Teheran / Reacția prezentatoarei, în timp ce era în direct

Avioanele israeliene au bombardat postul public de televiziune din Teheran / Reacția prezentatoarei, în timp ce era în direct

Știri

Reportaje

Puls

  • Despre noi
  • Carieră
  • Publicitate
  • Contact

© 2025 TV6.LIVE

No Result
Toate rezultatele
  • RU
  • TOATE STIRILE
  • REPORTAJE
  • ECONOMIE
  • EXTERNE
  • POLITICĂ
  • PROMO
  • SOCIAL
  • ANALITICE
  • EMISIUNI
    • Sinteza Săptamînii
    • PULS
    • CONTEXT
    • Sfaturi Duhovnicești
    • ЗА СКОБКАМИ
    • Наши соседи
    • Вечерний Буймистру
    • Попали в сеть
  • CONTACTE
  • LIVE

© 2025 TV6.LIVE