Atribuirea Consiliului Audiovizualului a competențelor de reglementare a spațiul din internet este un instrument de cenzură și o bâtă împotriva opozanților PAS. Această opinie a fost exprimată în cadrul unui interviu pentru CANAL 5 de către avocatul Iurie Mărgineanu, în contextul amendamentelor la Codul serviciilor media în domeniul audiovizualului, elaborate de deputații partidului aflat la guvernare.
El consideră că aceasta nu este doar o încălcare a principiilor libertății de exprimare, ci un pas direct spre instaurarea cenzurii politice. Puterea, după cum afirmă el, își schimbă tactica – de la presiunea asupra canalelor TV trece la controlul digital.
Avocatul Iurie Mărgineanu consideră că noul proiect de lege privind modificările la Codul serviciilor media în domeniul audiovizualului, înregistrat de deputații PAS în parlament, reprezintă o tentativă directă de presiune asupra celor care critică guvernarea.
El subliniază că, după o reprimare dură a mass-mediei audiovizuale prin televiziune, autoritățile încep acum urmărirea pe internet, unde s-a mutat opoziția. Mărgineanu avertizează că această formă de presiune va viza nu doar mass-media de opoziție, ci și pe toți cei care susțin puncte de vedere alternative.
IURIIE MĂRGINEANU, avocat
Foarte mulți bloggeri deja fac contenturi politice și acolo sunt vizitați de către utilizatorii internetului și vizualizările sunt mai multe decât la televiziunile lor. Și acum vor cumva aceste vizualizări să le treacă la canalele media, acele care vor ei. Dar nu o să se primească. Nu poți să reglementezi momentul ăsta pentru că e încălcarea drepturilor. Inclusiv a utilizatorilor și dreptul de a vorbi, de a gândi.
În media internetului nu mai poate deja fi restricționat. Numai dacă nu-i pornografie, content de război, etc., care instigă la ură sau la încălcarea unor drepturi. În caz contrar, asta va fi o încălcare. Asta va fi Coreea de Nord. Ei în asta vor să treacă. Ei văd că nu mai au sorți de izbândă și încearcă cumva, măcar să mai apuce de gât, să astupe gura și așa mai departe.
În proiectul de lege sunt prevăzute amenzi mari pentru răspândirea dezinformării. Însă ceea ce va fi considerat dezinformare va decide Consiliul Audiovizualului, și nu instanța de judecată. Mărgineanu avertizează că sub această formulare poate nimeri orice informație incomodă pentru PAS.
IURIIE MĂRGINEANU, avocat
Deci, dacă vă aduceți aminte, cândva, organizațiile neguvernamentale în Republica Moldova promovau ideea că funcționarii publici pot fi criticați, nu numai criticați, dar criticați sub o presupunere că ar putea exista. Acum, când ai să începi a critica actuala guvernare, sub o presupunere că ar putea, corupție, că sunt legați cu teroriști, că sunt legați cu globaliști, etc., etc., de sigur că la figurat toți vorbesc, dar ar putea fi criticați. Și ei zic acum, asta e dezinformare. Nu ai probă, e dezinformare.
Deci s-o primit ca cei care toți, cândva, promovau aceste idei prin ONG-uri, acum au devenit în aria guvernamentală și ei conduc instituțiile, și ei luptă cu propriile invenții?
Mărgineanu consideră că Consiliul Audiovizualului și-a pierdut demult independența și a devenit, de fapt, un instrument în mâinile partidului de guvernământ. Iar faptul că această instituție deja emite decizii privind amenzi pentru conținutul din segmentul online, fără să aibă competențele necesare, trebuie contestat, spune avocatul. O astfel de practică, în opinia lui, este posibilă și în alte domenii.
IURIIE MĂRGINEANU, avocat
Internetul va fi moderat de către Consiliul Audiovizualului? Asta e o absurditate.(MUSCA) Consiliul Audio-Vizualului este noțiunea concretă cu ce ei trebuie să se ocupe. Și nu se încadrează în instituțiile media, sociale. Ei deja încep a inventa atribuții care nu sunt proprii acestor instituții. Vedeți ce vor să facă Consiliul Supreme de Securitate. Vor să facă un guvern 2.0. Deci, practic, o să conducă doamna președinte prin Consiliul acesta de securitate în regim de urgență, cu tot guvernul, inclusiv.
Noua lege, potrivit avocatului, creează un precedent periculos. Dacă astăzi presiunea cade asupra bloggerilor și jurnaliștilor, mâine aceasta ar putea afecta pe oricine exprimă public o opinie diferită.