Guvernul german a aprobat un proiect de lege privind eliminarea posibilității de obținere accelerată a cetățeniei germane pentru străinii care locuiesc în țară, care a fost acordată de coaliția de guvernare precedenta scrie noi.md
Documentul, prezentat de ministrul german de interne Alexander Dobrindt, a fost aprobat de membrii guvernului miercuri, 28 mai, și va fi înaintat Bundestagului. În plus, proiectul prevede anularea pentru anumite grupuri de refugiați a posibilității de reîntregire cu membrii familiei care au rămas în țara de origine. Anterior, Dobrindt a explicat că el consideră o greșeală „naturalizarea expresă” după trei ani de ședere în Germania.
„Acum vom pune capăt acestui lucru. Cetățenia germană trebuie acordată la sfîrșitul procesului de integrare, nu la început”, a declarat el într-un interviu acordat ziarului Bild. În proiectul de lege se afirmă faptul că trei ani este o perioadă prea scurtă de timp „pentru a reuși să se integreze în condițiile de viață din Germania”. Dobrindt speră că schimbarea legislației va reduce numărul solicitanților de azil din țară. „Naturalizarea expresă a creat stimulente false suplimentare pentru migrația ilegală. Noi înlăturăm acești factori de atracție”, a declarat el.
Anularea dreptului la obținere accelerată a cetățeniei este prevăzută în pactul de coaliție pe care blocul conservator Uniunea Creștin-Democrată și Uniunea Creștin-Socială (CDU/CSU) și Partidul Social Democrat din Germania (SPD) l-au încheiat după alegerile anticipate din februarie. Regula adoptată de guvernul precedent al social-democraților, verzilor și liberalilor este în vigoare din iunie 2024.
Aceasta stipulează că cetățenia germană poate fi obținută uneori în trei ani, în loc de cinci, în cazul unor „realizări deosebit de pozitive în materie de integrare”. Cît de curînd va schimba noua coaliție de guvernare legea privind migrația și care vor fi exact aceste schimbări este o întrebare deschisă. Legea va avea nevoie de timp pentru a intra în vigoare.
Ea trebuie să fie aprobată nu numai de Bundestag, ci și de Bundesrat – reprezentanța statelor federale germane. Data trecută, procedura a durat aproximativ 10 luni.