În multe sate din Moldova, bătrânețea nu înseamnă liniște, ci doar o continuare a luptelor zilnice. În satul Izbiște, din raionul Criuleni, o femeie de 72 de ani își duce traiul între gospodărie și grija necontenită pentru soțul său, grav bolnav. Viața lor se rezumă la pensii modeste, care abia le acoperă strictul necesar.
Medicamentele sunt scumpe, iar nevoile cresc de la o lună la alta. Guvernarea, de la distanță, pare să uite că în spatele unor cifre și grafice stau oameni care au muncit o viață și care acum se luptă în tăcere, în casele lor modeste, cu boala, cu sărăcia și cu singurătatea.
Sofia și Iacob locuiesc într-o căsuță simplă din satul Izbiște, raionul Criuleni. Sofia are 72 de ani și duce singură toată povara casei și a vieții de zi cu zi. Soțul ei, Iacob, are 67 de ani și este grav bolnav – după două atacuri de cord, abia se mai poate mișca.
Toată viața, Sofia a muncit la legume, cu greu și fără odihnă. Iar acum, când ar fi trebuit să se bucure de liniște și de pensie, e nevoită să muncească mai departe: are grijă singură de grădină, de gospodărie și de soțul bolnav.
SOFIA, pensionară
– Primul atac de cord l-a avut în 2013, iar al doilea în 2017, care a fost mult mai grav. După cum mi-au explicat medicii, i s-a crăpat o venă la cap. L-am dus repede la spital, i-au administrat tratament și a stat internat. Mulțumesc, merge, vorbește, dar uneori tace.
Mătușa Sofia primește o pensie 3.000 de lei, iar soțul ei trăiește dintr-o alocație de invaliditate de 2200 de lei. Dar, chiar și împreună, banii nu le ajung pentru toate cheltuielile lunare. Pe lângă doctoriile scumpe, Iacob are nevoie de hrană specială, care adesea e un lux pe care nu și-l permit.
Cei doi soți au o fată și un băiat, însă ambii locuiesc departe și fiecare are propriile griji și responsabilități. Așa că Sofia și Iacob se descurcă cum pot, singuri, din puținul pe care-l au.
SOFIA, pensionară
– Eu scutesc și parcă tot nu ne ajunge de la pensie la pensie.
– Dar vă permiteți să cumpărați o bucată bună, o bucată de carne sau salam?
– Cam greu, mai rar cumpăr o bucățică de salam sau pește. Pentru el cumpăr mai des – ba lapte, ba chefir, ba brânză, pentru că ia pastile și nu poate mânca ca mine, care mănânc în toată ziua borș sau cartofi.
– Trăim noi vremurile bune care s-au promis? – Nu cred să ajungem la vremuri bune!)
Mătușa Sofia nu poate pleca nicăieri, nici la rude, nici la un spital pentru propriile nevoi. Dacă lipsește ea, nu mai are cine să aibă grijă de el. E prinsă într-o rutină grea, dar nu se plânge. Spune doar că nu-și poate permite nici măcar să se îmbolnăvească.
SOFIA, pensionară
– De multe ori se ducea prin fundac în partea aceasta și mă duceam după el, îl găseam și îl aduceam înapoi. Tot în partea aceasta se ducea, îl căutam și îl găseam, dar aici, în mahala, toți știu că el este bolnav și veneau să-mi spună unde se află.
– E greu, nu?
– Chiar foarte greu, pentru că atunci când ai grijă doar de tine poate ar fi altfel, dar așa am mai multă grijă de el decât de mine.
În anul 2024, situația economică din Republica Moldova s-a înrăutățit semnificativ, iar sărăcia a atins cote alarmante. Conform datelor Biroului Național de Statistică, rata sărăciei absolute a ajuns la 33,6%, ceea ce înseamnă că aproximativ o treime din populație trăia sub pragul minim necesar pentru un trai decent. Mai grav, rata sărăciei extreme a fost de 15,4%, indicând că una din șase persoane se afla în condiții de supraviețuire extremă, fără acces la nevoile fundamentale precum hrană, locuință și îmbrăcăminte.
