Cel mai important lucru pe care alegerile prezidențiale din România l-au scos la iveală este că în Europa nu mai există democrație, libertate de exprimare și libertatea alegerii. Totul este decis de elita politică europeană, care, de fapt, a acaparat puterea în principalele structuri ale UE și recurge la cele mai murdare tehnologii, de fiecare dată când este nevoie ca într-o țară sau alta a comunității să fie ales «candidatul potrivit». Contribuția sa la victoria candidatului convenabil birocraților europeni în cursa pentru funcția de președinte al României a adus-o și partidul de guvernământ din Moldova – PAS, condus de Maia Sandu. Despre motivul pentru care experiența negativă a României este atât de importantă pentru Moldova, în ajunul alegerilor parlamentare, și cât de departe poate ajunge tot acest proces – aflăm din comentariul colegei mele – editorialista Olga Dziatcovscaia.
Ne așteptam la orice, dar numai nu la asta. Se pare că alegerile prezidențiale din România au depășit, cum s-ar spune, toate limitele. Nici nu au apucat să-și revină din șocul provocat de decizia fără precedent a Curții Constituționale a României care anula alegerile prezidențiale de anul trecut, când după primul tur conducea detașat candidatul incomod pentru Bruxelles Călin Georgescu, că iată – noile alegeri au venit cu un nou șoc, pentru români.
Acest scrutin nu doar că a divizat definitiv societatea românească. El a demonstrat întregii lumi că rezultatul nu este determinat de popor, de alegerea cetățenilor, ci de birocrația de la Bruxelles, care nu ezită să facă uz de cele mai murdare metode de ingerință în procesul electoral. Se pare că exact cu această hidră, în persoana funcționarilor europeni care au îngropat democrația practic în toate țările UE, vor trebui să se confrunte alegătorii moldoveni la viitoarele alegeri parlamentare din Moldova. Pentru că aici nu mai este vorba doar de tehnici vechi cunoscute deja, precum transportul organizat al alegătorilor, introducerea în urne a buletinelor false, liste cu „suflete moarte”, dar și de know-how-ul românesc – tipărirea buletinelor de vot la xerox direct în secțiile de votare.
În cazul alegerilor din România lucrurile sunt mult mai grave — vorbim de o intervenție directă, inclusiv prin intermediul serviciilor secrete, din partea conducerii unui șir de state străine, cu scopul de a influența rezultatul. Și totul se face cu aprobarea structurilor de conducere de la Bruxelles. Astăzi, în România se vehiculează deschis numele a cel puțin trei figuri politice implicate: președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen, președintele francez Emmanuel Macron și președintele Republicii Moldova Maia Sandu. Este puțin probabil ca toți aceștia să se fi gândit că vor fi deconspirați, dar s-au înșelat.
La prezidențiale, Maia Sandu și-a jucat perfect rolul. Sarcina ei a fost să mobilizeze electoratul din Republica Moldova – sarcină îndeplinită. Practic toți cei din PAS, inclusiv oficiali de rang înalt din guvern și parlament, în frunte cu Maia Sandu, folosind resurse administrative, adică pe banii noștri, au făcut campanie pentru ca moldovenii cu cetățenie română să voteze cu primarul Bucureștiului, Nicușor Dan.
În consecință, Nicușor — care în primul tur rămăsese mult în urmă față de contracandidatul său din partea „Alianței pentru Unirea Românilor”, AUR, George Simion — câștigă în turul doi, pe ultima sută de metri, tocmai datorită diasporei, de unde a acumulat peste 800 de mii de voturi, dintre care, mai mult de 150 de mii – din partea moldovenilor cu cetățenie română.
Dar chiar și în urma unui asemenea atac masiv, victoria smulsă de la Simion cu toate mijloacele posibile nu pare convingătoare: doar 53,6% din voturi față de 46,4%. George Simion a acuzat-o pe președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, de utilizarea unor măsuri represive împotriva opoziției din țările UE și, în esență, de impunerea unei cenzuri politice care este finanțată cu sute de milioane de euro în state precum Moldova. Potrivit lui, regimul Sandu–PAS s-a implicat grosolan în alegerile din România, cheltuind 100 de milioane de euro pentru organizarea „turismului electoral” și „cumpărarea voinței” cetățenilor români care trăiesc în Moldova — cetățeni care au fost „demonizați pe nedrept”. Simion s- a adresat Curții Constituționale a României, cerând anularea rezultatelor alegerilor ca urmare a amestecului extern din partea Franței și Moldovei. „Solicit oficial Curții Constituționale să anuleze alegerile prezidențiale din România. Din aceleași motive pentru care au fost anulate alegerile din decembrie: intervenția externă a unor entități statale și non-statale. De această dată – cu probe! Nici Franța, nici Moldova, nici oricine altcineva nu are dreptul să intervină în alegerile unui alt stat. Către toți românii: adresați-vă urgent Curții Constituționale cu o cerere de anulare a acestei farse, a anunțat Simeon pe contul de Telegram.
Acuzații mai mult decât serioase. Regizorii acestei tragicomedii electorale din România au mizat, cel mai probabil, pe faptul că totul se va trece cu vederea de la sine, iar românii vor „înghiți” din nou regulile jocului care li se impun. Deocamdată, totul vorbește despre faptul că alegătorii români nu sunt de acord cu rolul de „oi docile” care le este atribuit de Bruxelles sub umbrela Comisiei Europene.
Petiția care cere retragerea cetățeniei române pentru locuitorii Moldovei ca urmare a implicării Maiei Sandu și PAS în alegeri a adunat deja peste 20 de mii de semnătur
Ei bine, Sandu va trece cumva și peste asta. Cei de la curtea sa deja strigă-n gura mare pe la toate posturile de televiziune pro- guvernamentale că acuzațiile sunt neîntemeiate și declară deschis că, în fond, autoritățile moldovenești nu dau doi bani pe ce spune Simion – care, una peste alta, mai e și persona non grata în Moldova. Purtătorul de cuvânt al premierului, Daniel Vodă, dă asigurări că cetățenii Moldovei cu pașaport românesc au votat liber și fără constrângeri. Toate celelalte, zice el, sunt minciuni. Și că ar trebui să credem nu în ceea ce văd ochii noștri și nu în numeroasele dovezi video ale afirmațiilor lui Simion, ci în cuvintele ventrilocului guvernului. Da, se pare că exact așa arată
democrația „în stil european”, fără constrângeri. Totul ar fi mers potrivit planului, dacă nu ar fi apărut dezvăluirile fondatorului rețelei de Telegram, Pavel Durov, care, în comunitatea internațională, au avut efectul unei bombe. „Serviciul francez de informații externe a confirmat că s-a întâlnit cu mine — chipurile pentru a combate terorismul și pornografia infantilă. În realitate, subiectul pornografiei infantile nici măcar nu a fost abordat. Ei doreau adresele IP ale suspecților de terorism din Franța, însă scopul lor principal a fost mereu geopolitica: România, Moldova, Ucraina”, a scris Durov. Mai mult, Durov este gata să vină la București pentru a depune mărturii, dacă acest lucru poate ajuta democrația din România, a mai anunțat el pe rețelele de socializare. Și tocmai aici apare o mare întrebare: Maia Sandu nu are nimic de spus în legătură cu asta? Însă, la acest subiect, vom reveni ceva mai târziu.
În timp ce Maia Sandu tace de parcă ar fi luat apă-n gură, noul președinte al României — cel pentru care președinta și partidul ei au făcut campanie cu înverșunare — a recunoscut brusc că toată isteria pe care s-a construit campania sa electorală împotriva rivalului său cu retorici de genul: „dacă îl alegeți pe Simion, România va fi terminată”, „Ne vor alunga din UE, deci trebuie să salvăm țara imediat”… – s-a dovedit a fi o înșelătorie. Mai simplu spus, o minciună premeditată.
NICUȘOR DAN, președintele ales al României
George Simion nu ar fi scos România din Uniunea Europeană, dar ar fi oprit ajutorul pentru Moldova și Ucraina. 00:43 Ar fi blocat programul de reînarmare al Uniunii Europene în fața agresiunii ruse din est și nimeni nu ar fi discutat cu el.
În aceeași emisiune, Nicușor Dan a confirmat că președintele Franței, Emmanuel Macron, era îngrijorat că George Simion ar putea ajunge la putere în România. Iar acum, să ne amintim pe cine a ținut Nicușor să mulțumească în primul rând pentru victoria sa, în plină febră electorală.
NICUȘOR DAN, președinte ales al României
00.01 Emmanuel Macron m-a susținut. Maia Sandu, cred că sprijinul său a fost foarte, foarte important și apreciez mobilizarea pe care au făcut-o românii care locuiesc în Republica Moldova, mai ales cei din diaspora Republica Moldova.
Sociologul român Dan Dungaciu, invitat în cadrul unei emisiuni la un post de televiziune din România, nu și-a putut ascunde disprețul față de acțiunile Maiei Sandu, care, în opinia sa, joacă docil rolul unei marionete.
DAN DUNGACIU, sociolog, România
I s-a spus un ordin clar de la Bruxelles și Paris: domnul Simion nu trebuie să ajungă în Consiliul Europei. Maia Sandu a rămas sub același control, sub aceeași comandă.
Dan Dungaciu consideră, de asemenea, că Maia Sandu este direct responsabilă de reducerea sprijinului în rândul populației moldovenești față de cursul de integrare europeană. Singurul lucru pe care se bazează acum Sandu, după ce a pierdut alegerile în interiorul țării în toamna anului trecut și după eșecul referendumului, sunt voturile diasporei. Într-un comentariu pentru Canal 5, politologul Corneliu Ciurea a declarat că la următoarele alegeri parlamentare din Moldova trebuie să ne așteptăm ca aceleași metode folosite la alegerile din România să fie aplicate împotriva și opoziției moldovenești.
CORNELIU CIUREA, politolog
Se creează o impresie că anumite forțe politice din exterior au influențat puternic alegerile. Desigur, în Moldova au fost folosite tehnologii pe care le cunoaștem bine — tehnici de aducere organizată a alegătorilor, probabil pentru anumite sume de bani, dar acum e greu să vorbim concret despre asta. Sperăm însă că George Simion deține informații, motiv pentru care a contestat și a cerut anularea alegerilor la Curtea Constituțională. În campania electorală din România au fost folosite multe alte elemente. Aceeași mituire a jurnaliștilor, a influencerilor care l-au atacat în mod direct pe George Simion și au vorbit exclusiv pozitiv despre Nicușor Dan. Întregul sistem românesc a lucrat pentru Nicușor Dan și împotriva lui George Simion. Vor fi folosite și împotriva opoziției din Moldova. Adică alegerile din România au arătat cum funcționează totul și deja înțelegem că va fi dificil să câștigi astfel de alegeri, chiar dacă ai o majoritate în țară, și
Iată, apropo, un exemplu despre cum funcționează asta. Este un reportaj realizat de Euronews. Ascultați cum sună – de parcă von der Leyen nu vede categoric nicio presiune împotriva unui candidat în favoarea altuia. Totul, pe canalul principal al Uniunii Europene, după părerea oficialilor din UE, este eflectat în mod echidistant, tolerant, echilibrat și, cel mai important, imparțial.
Alegerile din România sunt un suspin de ușurare pentru UE, Ucraina și Moldova vecină. Dar noul președinte va trebui să rezolve o serie de probleme serioase, în primul rând un deficit uriaș al bugetului și divergențele din societatea românească, reflectate în diferența mică de voturi.
E clar ca bună ziua – mai întâi, anul trecut, societatea românească a fost divizată, după ce s-a mers pe o decizie fără precedent, dictată de sus Bucureștiului și Curții sale Constituționale de buzunar și care a anulat alegerile. Apoi, ignorând milioane de alegători români, s-au organizat noi alegeri și, din nou, fără să se țină cont de voința alegătorilor, l-au făcut câștigător „pe cine trebuie”. Pentru ce? Ca mai apoi, în mod ipocrit, să „se lamenteze” de cât de mică a fost diferența dintre numărul de voturi care au adus victoria lui Nicușor și să se constate că românii sunt mai divizați ca niciodată. Este pur și simplu culmea cinismului și un semnal al degradării politice a așa-zisei elite europene, care a transformat valorile democratice într-un papier-mâché ieftin.
CRISTIAN PREDA, politolog, România
Desigur, îngrijorează faptul că a crescut semnificativ numeric tabăra celor pe care îi putem numi ultranaționaliști și anti-europeni. În același timp, mulți români au fost profund marcați de ceea ce s-a întâmplat în țară, începând din noiembrie anul trecut. S-a întâmplat ceva absolut nemaiauzit în politica noastră — anularea alegerilor.
Niciodată înainte nu s-a întâmplat așa ceva.
Și este clar parcă pentru toată lumea că acum Bruxelles-ul, prin Comisia Europeană condusă de Ursula von der Leyen, a deschis o vânătoare împotriva trumpiștilor europeni. Dar, totodată, unele surse mass-media străine remarcă faptul că victoria candidatului potrivit la alegerile prezidențiale din România este doar o victorie situativă pentru șoimii europeni. Forțele de dreapta, anti- europene și pro-Trump câștigă tot mai mult teren. Pe lângă România, acestea și-au făcut auzită vocea la alegerile prezidențiale din Polonia, la cele parlamentare din Portugalia, și anterior – în Germania și Austria. Politicienii și experții din Moldova consideră că, dacă într-un final, în România, totul va fi trecut cu tăcere, așa cum își dorește Bruxelles-ul, acest lucru va dezlega și mai mult mâinile regimului Sandu-PAS la alegerile parlamentare. Dar va alimenta și sentimentele anti-europene atât în țările UE, cât și în Moldova. Va fi din ce în ce mai dificil pentru curatorii europeni să ignore, sau mai degrabă să controleze, voința poporului. Oricât ai camufla totul cu lozinci false despre democrație, mai devreme sau mai târziu barajul tot se va rupe. „Occidentul a repetat aceeași schemă frauduloasă la alegerile din România. A eliminat opoziția, a implicat diaspora pro-europeană, iar învinsul a fost forțat să recunoască rezultate false. Acestea nu sunt alegeri. Alegeri au fost cu jumătate de an în urmă. Acum a fost doar o simulare cu un rezultat previzibil dinainte. Este evident că această schemă testată va funcționa și la alegerile parlamentare din Moldova, a scris liderul Blocului „Victorie” Ilan Șor.
ILAN ȘOR, liderul blocului politic „Victorie” Occidentul a repetat aceeași schemă frauduloasă la alegerile din
România. A eliminat opoziția, a implicat diaspora pro-europeană, iar învinsul a fost forțat să recunoască rezultate false. Acestea nu sunt alegeri. Alegeri au fost cu jumătate de an în urmă. Acum a fost doar o simulare cu un rezultat previzibil dinainte. Este evident că această schemă testată va funcționa și la alegerile parlamentare din Moldova.
ar fostul vicepremier Alexandr Muravschi a menționat într- un comentariu că „Întregul procesul electoral, începând cu prima tentativă de alegeri, care s-a încheiat cu excluderea favoritului Călin Georgescu, arată că neoliberalii care, susținuți de Bruxelles, se agață de putere și folosesc toate metodele pentru a-și păstra supremația. În același timp, ei încalcă în mod grosolan principiile democratice, ascunzându-se după demagogia privind apărarea drepturilor și libertăților cetățenești și alte valori europene… Victoria la alegerile din România, a lui Nicușor Dan, pe care PAS l-a susținut deschis, metodele folosite de acest partid pentru mobilizarea electoratului și rezultatul obținut indică un singur lucru: la alegerile parlamentare din 2025 din Republica Moldova, PAS va folosi toate metodele, inclusiv cele mai murdare, până la represiuni directe asupra opoziției și falsificarea directă a rezultatelor alegerilor. Și în acest demers vor găsi sprijin total din partea curatorilor lor de la Bruxelles”, a scris Muravachi.
Și liderul partidului „Moldova Mare”, victoria Furtună, a precizat că „Alegerile din România au demonstrat un lucru esențial: „democrația” în versiunea curatorilor globali nu înseamnă libertate, ci o simplă perdea de fum. Victoria lui Nicușor Dan este rezultatul muncii unui sistem care de mult timp nu-și mai ascultă propriul popor. Și cine a fost prima care s-a grăbit să-l felicite? Desigur, Maia Sandu. Un număr record de 158 de mii de cetățeni moldoveni cu pașapoarte românești au votat „la momentul potrivit”. Dar asta nu este o realizare — este o colonizare și o ingerință directă în procesul electoral al statului vecin”, a menționat Furtună
VICTORIA FURTUNĂ, fost procuror, lider al partidului „Moldova Mare”
Alegerile din România au demonstrat un lucru esențial: „democrația” în versiunea curatorilor globali nu înseamnă libertate, ci o simplă perdea de fum. Victoria lui Nicușor Dan este rezultatul muncii unui sistem care de mult timp nu-și mai ascultă propriul popor. Și cine a fost prima care s-a grăbit să-l felicite?
Desigur, Maia Sandu. Un număr record de 158 de mii de cetățeni moldoveni cu pașapoarte românești au votat „la momentul potrivit”. Dar asta nu este o realizare — este o colonizare și o ingerință directă în procesul electoral al statului vecin.
„Simion a pierdut, dar a devenit un nou simbol al rezistenței împotriva globalismului, de care România va trebui să țină cont, scris pe pagina sa de Telegram politologul și sociologul Ian Lisnevschi, adăugând că: „Fără acces la putere, media și resurse administrative, el a reușit să adune jumătate din țară în jurul său și nu doar că nu și-a pierdut nucleul dur, ci l-a transformat într-o forță motrice. Aceasta ar putea fi nu o înfrângere, ci un posibil punct de plecare… Formal, victoria lui Dan ușurează poziția PAS — pot răsufla ușurați, câtă vreme Bucureștiul nu s-a radicalizat. Dar aceasta este doar o fereastră temporară, nu o garanție. Pentru că următorul ciclu poate începe foarte curând și poate aduce la putere forțe care nu vor mai mima reforme și nu se vor mai preface că urmează linia Occidentului. , este de părere Ian Lisnevschin context, și analistul politic, Dumitru Ciubașenco a remarcat – cităm – „ dacă în trecut integrarea europeană însemna democrație, stat de drept, economie eficientă, drepturile omului, protecția minorităților naționale, un nivel și o calitate ridicată a vieții, astăzi în prim-plan au ieșit noile „valori” deviate – militarizare, rusofobie, sancțiuni antirusești, parade gay, sărăcie, imbecilizarea populației, persoane tot mai inadecvate – să nu spunem mai urât – la conducere, iar această guvernare capătă trăsături de administrație colonială. Regimul Sandu de la Chișinău – sunt eurointegratori ideali. Fanatici orbi, gata să bage pe gâtul populației orice mizerie, doar ca să fie considerați marionete respectabile ale birocrației de la Bruxelles, cu toate bonusurile personale ce decurg din asta! a scris Ciubașenco.
DUMITRU CIUBAȘENCO, analist politic
Dacă în trecut integrarea europeană însemna democrație, stat de drept, economie eficientă, drepturile omului, protecția minorităților naționale, un nivel și o calitate ridicată a vieții, astăzi în prim-plan au ieșit noile „valori” dezumanizante – militarizare, rusofobie, sancțiuni antirusești, parade gay, sărăcie, imbecilizarea populației, persoane tot mai inadecvate (ca să nu spunem mai rău) la conducere, iar această guvernare capătă trăsături de administrație colonială.
Regimul Sandu de la Chișinău – sunt eurointegratori ideali. Fanatici orbi, gata să bage pe gâtul populației orice mizerie, doar ca să fie considerați marionete respectabile ale birocrației de la Bruxelles, cu toate bonusurile personale ce decurg din asta.
Revenind la Macron, Sandu și Ursula, care, potrivit unor politicieni și experți români, au pus la cale, între ei, alegerile din România, dacă Durov totuși va veni la București, sau va găsi o altă modalitate de a prezenta dovezile implicării acestor personaje în fraudarea votului alegătorilor români, atunci Maia Sandu nu va mai avea chef de zâmbete visătoare la simpla menționare a numelui — Emmanuel.
MAIA SANDU, președintele Republicii Moldova
„Sper că într-o zi voi avea timp să scriu o carte și acolo voi spune mai multe. Dar pot confirma aici că Emmanuel Macron ne-a ajutat foarte serios.
(BETA) câștige alegerile cu ajutorul voturilor din diaspora, dar și despre planurile privind închiderea, chiar înainte de alegerile parlamentare, a selor media și site-urilor de opoziție — puținele care au mai rămas în țara noastră. Nu cumva despre asta a convenit Sandu cu Macron la una dintre recentele lor întâlniri, în cadrul căreia centrul „Patriot” a semnat un acord cu unul dintre serviciile speciale franceze de profil? Așteptăm deci memoriile — am prefera până la alegeri. Pentru că, cine știe, poate, după asta, îi va trece și cheful să le mai scrie. Iar opoziția franceză e și ea foarte interesată de aceste detalii. Dovadă – declarația liderului partidului francez „Patrioții”, Florian Philippot, care a spus: – citez – „Este necesar să se creeze de urgență o comisie pentru a investiga implicarea regimului Macron, în colaborare cu UE, în alegerile prezidențiale din România. Devine absolut șocant… Am văzut, de asemenea, cum Valérie Hayer, cap de listă al partidului lui Macron la ultimele alegeri pentru Parlamentul European, a îndemnat public să se „facă totul” pentru a asigura victoria candidatului convenabil în România. Deputaților, trebuie să acționăm! Este nevoie de o anchetă parlamentară asupra acestui scandal de stat cât mai repede. Avem nevoie de adevăr, a îndemnat politicianul din Franța.
Alegerile din România au intensificat și mai mult sentimentele anti-război și anti-UE în Franța. Acolo se cere deja demisia lui Macron, dar și organizarea unui FREXIT pentru ieșirea din Uniunea Europeană. Urmând exemplul francezilor, europarlamentarul Partidului Libertății din Austria, Petra Steger, a cerut Comisiei Europene să desfășoare o investigație riguroasă privind faptele de implicare în alegerile din România.
„Doar o investigație independentă poate restabili încrederea în instituțiile UE, încredere care este deja grav afectată. Cu atât mai alarmant este faptul că nu este exclus faptul că până și Comisia Europeană face parte din această rețea de influență… Orice tentativă de cenzură politică în UE trebuie să fie curmată”, a scris europarmamentarul austriac.
PETRA STEGER, europarlamentar din Austria Doar o investigație independentă poate restabili încrederea în
instituțiile UE, încredere care este deja grav afectată. Cu atât mai alarmant este faptul că nu este exclus faptul că până și Comisia Europeană face parte din această rețea de influență… Orice tentativă de cenzură politică în UE trebuie să fie curmată.
Și, în încheiere, ar trebui să aflați și despre atmosfera care domnește astăzi chiar în Parlamentul European, în contextul dezvăluirilor scandaloase despre manipulări și corupție din partea elitei de la Bruxelles. Dacă pe scurt, aceasta este chintesența și adevărata față de astăzi a Uniunii Europene și a liderilor acesteia. „Madamme, sunteți atât de naivă, încât nici măcar nu realizați asta. De ce aș discuta cu dumneavoastră despre situația din Cuba? Cu același succes pot vorbi cu hamsterul meu”. – Aproximativ așa i s-a adresat șefei diplomației europene Kaja Kallas eurodeputatul german Martin Sonneborn.
ocmai v-am citit autobiografia. 432 de pagini lipsite de sens. În Estonia, prețul i-a fost redus cu 80% – până la 3,99 euro, iar ediția cu copertă cartonată nici măcar nu se vinde pe Amazon. Știți la fel de puțin despre Cuba, Europa și întreaga lume, cum știți și despre diplomație, politică externă sau chirurgie pe creier. Sper să aflu mai multe discutând cu hamsterul meu despre găurile negre din galaxiile pitice. Citez cele mai importante afirmații din cartea dumneavoastră: „Ajutor, ce poză urâtă am!”; „Poloneza este un dans frumos”; „Fugeam cât de repede puteam în rochia mea”; „L- am privit în ochi pe acel tânăr pilot din forțele aeriene, apoi m-am dus la toaletă”. Și, în cele din urmă: „Ambasadorul Estoniei voia cu disperare să bea, deși era încă dimineață devreme. Cât de bine înțeleg! Barule, vin! Un cocktail Cuba Libre”. Vă mulțumesc mult.
Și acești oameni ne dau lecții despre democrație și libertate de exprimare, în timp ce în spatele tuturor acestor declarații pompoase se ascunde un simplu amestec de protecționism, dictatură și corupție la cel mai înalt nivel. Orizontul limitat și lipsa competențelor nu mai sunt demult un obstacol. În concluzie, regimul Sandu–PAS chiar are mentori pe potrivă.