Președinta Maia Sandu a fost întâmpinată cu proteste în satul Etulia, Autonomia Găgăuză, în timpul vizitei la combinatul de vinuri „Bostavan-Vin”. Localnicii au afișat bannere și și-au exprimat nemulțumirea față de politicile guvernului și lipsa de comunicare cu regiunea. Situația s-a tensionat după ce mai mulți activiști au fost reținuți, iar președinta a evitat discuțiile cu protestatarii.
Vizita la „Bostavan-Vin” a fost însoțită de proteste cu bannere precum „Mâinile jos de pe Găgăuzia!” și „Găgăuzia nu este o colonie a Chișinăului!”, prin care oamenii și-au exprimat nemulțumirea față de autoritățile centrale și lipsa dialogului.
Înainte de sosirea președintei, au fost reținuți mai mulți activiști, printre care Ivan Pania, consilier din Comrat, dus la Poliția din Vulcănești, și Ivan Stamov, reținut de persoane în civil și transportat într-o mașină fără însemne.
Poliția susține că reținerile au fost cauzate de organizarea unui protest nesancționat, însă participanții afirmă că manifestația a fost pașnică și nu li s-au oferit explicații clare.
Mihail Guran, reprezentant al Poliției din Găgăuzia, a încercat să disperseze protestul pașnic, spunând că oamenii trebuiau să obțină autorizație de la primărie pentru a se aduna.
MIHAIL GURAN, reprezentant, Inspectoratul de Poliție al Găgăuziei
Dacă vreți să adresați întrebări președintelui, mergeți la
Chișinău și le adresați acolo.
Tot în această dimineață, poliția l-a reținut pe Alexandr Panov, reprezentant al Blocului „Victorie”, aflat în Comrat pentru probleme personale. Trei polițiști i-au cerut să meargă la comisariat sub pretextul unui „proces administrativ”. Potrivit lui Panov, imediat ce a solicitat prezentarea documentelor care justifică reținerea sa, polițiștii i-au aplicat un alt articol – „nesupunere față de forțele de ordine”..
ALEXANDR PANOV, reprezentant al Blocului ”Victorie”
S-a apropiat un coleg al acestui reprezentant al poliției și mi-a spus: vă rugăm să mergeți la inspectorat. Îi întreb: în baza cărui temei? Nu știu, acolo este un proces admninistrativ. Le zic bine, dați-mi un document și mă prezint cu avocatul și ei zic nu, trebuie să mergeți. Mai departe, vine un polițist și îmi spune că dumneavoastră nu vă supuneți cerințelor angajaților poliției. Acum pentru asta vor să-mi inițieze un proces. Înțelege-ți au găsit un alt motiv.
-
Nimeni nu vă încalcă drepturile.
-
Ba nu, dumneavoastră mi le încălcați.
Locuitorii din regiune susțin că au așteptat întâlnirea cu președintele pentru ai cere eliberarea conducerii autonomiei și respectarea legii, dar și că se simt abandonați și ignorați.
„Cerem eliberarea bașcanului, reținut ilegal, și respectarea legilor Găgăuziei și Moldovei. Guvernarea actuală depășește cadrul legal, iar drepturile omului sunt încălcate.”
„Președinta a refuzat să vină aici pentru că vede cum este întâlnită de găgăuzi – este întâmpinată cu ostilitate, pentru că noi vedem că încalcă legile.
„E a treia oară când se întâmplă asta — în Comrat, Congaz și acum. Ne mint. Dacă ești președinte, ieși în fața oamenilor să răspunzi întrebărilor. Dar ea fuge. Probabil îi e frică, nouă nu. Noi vrem adevărul. Noi, pensionarii, nu contăm. Să fugi de propriul popor este lașitate, rușine și dezonoare.”
Președinta a vizitat și șantierul liniei electrice Vulcănești- Chișinău, însă niciun lider sau locuitor obișnuit nu a avut ocazia să o întâlnească. Rămâne un mister pe ce drumuri circulă președinta, având în vedere discreția cu care își desfășoară vizitele.
Maia Sandu a fost primită cu proteste în mai multe rânduri în Găgăuzia, generate de nemulțumirea față de politicile guvernului privind autonomia regiunii și de felul în care sunt tratate alegerile și deciziile oamenilor de acolo.