Un nou caz de corupere pasivă lovește în Serviciul Vamal: Iurie Gorea, șeful Biroului Vamal Centru și personaj controversat apropiat de fostul ministru Andrei Spînu, a fost vizat de percheziții operate de CNA.
Deși instituția nu confirmă numele, surse media indică că acesta ar fi fost prins în flagrant în timp ce primea mită, în cadrul unei anchete aflate în desfășurare. Cu o reacție pe caz a venit și Serviciul Vamal.
Șeful Biroului Vamal Centru al Serviciului Vamal, Iurie Gore, despre care spune că ar fi un apropiat al fostului exponent PAS, Andrei Spînu, ar fi fost percheziționat de ofițerii CNA. Informația a apărut pe mai multe canale de telegram. Contactată telefonic, ofițerul de presă al CNA, Angela Starinschi a declarat că verificări se fac într-un dosar de corupție, dar nu a confirmat, nici infirmat că acțiunile îl vizează pe Iurie Gorea. Ea a precizat doar că nu a fost vorba de niciun fel de rețineri.
ANGELA STARINSCHI, ofițer de presă al CNA
Este un dosar de corupție, se fac acum acțiuni de urmărire penală în care sunt vizate două persoane. Asta e atât ce pot să vă spun la ora asta.
– Aceste două persoane care sunt vizate fac parte din Serviciul Vamal? – Deocamdată nu vă pot da detalii.
Sunt acțiuni care sunt în desfășurare. – Dar unde au fost efectuate percheziții, ce a fost ridicat? – Deocamdată, nu vă pot spune pentru că sunt acțiuni active, în desfășurare. – Este legat de activitatea, de funcția lui Gorea? – Draga mea, asta e tot ce pot să-ți spun. CNA desfășoară acțiuni de urmărire penală într-un dosar de corupție în care sunt vizate două persoane. Acestea sunt toate detaliile la moment.
Publicația Puls Media scria că șeful Biroului Vamal Centru, Iurie Gorea, ar fi fost prins în flagrant pe strada Muncești din sectorul Botanica, în timp ce primea mită. La fața locului era așteptat avocatul său, pentru ca ofițerii să poată efectua acțiunile de urmărire penală, inclusiv percheziția corporală, dar și la biroul și casa lui Iurie Gorea. Publicația a postat și imagini exclusive din timpul intervenției autorităților.
Spre seară, CNA și procurorii din Bălți au confirmat într-un comunicat că persoana percheziționată este șefului Biroului Vamal Centru, fără să-i dea numele, dar aceasta este nimeni alta decât Iurie Gorea, așa cum menținează și situl oficial al Serviciului Vamal. În plus, structurile de forță anunță că Gure a fost reținut, alături de un broker vamal. Cei doi au fost încătușați într-o cauză penală de corupere pasivă, comisă în circumstanțe agravante.
”Potrivit datelor preliminare, șeful Biroului Vamal Centru și brokerul, împreună cu alte persoane, identitatea cărora la moment nu poate fi dezvăluită, ar fi primit în mai multe tranșe suma de peste 40 000 de dolari, bani care erau destinați pentru facilitarea trecerii mărfurilor peste frontiera vamală a R. Moldova la importul de mărfuri în țară, destinate segmentului transnistrean, dar și pentru omiterea depistării multiplelor încălcări de legislație”, se spune în comunicatul CNA.
Tot acolo se menționează că, în timpul perchezițiilor au fost depistate obiecte și documente relevante pentru cauză penală, inclusiv mijloace financiare în diversă valută ale căror proveniență urmează a fi investigată.
Cu o reacție a venit și Serviciul Vamal. Într-o postare pe Facebook, instituția a spus că sprijină ancheta, a luat măsuri interne și va colabora cu autoritățile pentru a clarifica acest caz.
Unii internauți spun însă că s-ar cere demisia de onoare a șefului instituției, având în vedere seriozitatea cazului. Canalul de Telegram Ungureanu 112 scrie că ofițerii CNA ar avea nevoie de o zi întreagă ca să verifice și să numere tot ce au găsit în penthouse- ul de 400 000 de euro al lui Gore, care s-ar afla la o aruncătură de băț de la sediul Serviciului de Informații și Securitate. Anume de asta, CNA nu ar fi dat detalii despre ce a găsit la domiciliul lui Gore.
”Talmazan și echipa sa au demisionat după ce niște simpli vameși au fost prinși cu sume mici de euro, ce va face Alexandru Iacub, aprobat de guvernului PAS ce a promis doar onestitate, după ce chiar unul dintre șefii vămii a fost prins cu zeci de mii de euro, bani pe care îi primea lunar. O demisie de onoare ceva, sau…Câtă experiență atâta caracter, onoare și demnitate!”, se întreabă autorul postării. (screen out)
Totodată, mai multe canale de Telegram susțin că Iurie Gore ar fi „omul lui Andrei Spînu în Vamă”. Bloggerul Eugen Luchianiuc a publicat pe canalul său de Telegram o fotografie în care fostul ministru al Infrastructurii, Andrei Spînu, apare alături de Iurie Gorea. Imaginea este însoțită de mesajul: (SCREEN) „Gore Iurie, reținut cu puțin timp în urmă de cei de la CNA, este prieten și cumătru cu #andreispînu. Ultima vacanță au petrecut-o împreună.” Aceste informații nu au fost însă confirmate oficial.
Asociat cu Andrei Spînu, numele lui Gore a devenit cunoscut mai ales după publicarea declarației sale de avere: patru automobile, inclusiv două „Tesla” din 2022, trei terenuri, un apartament de 293 metri pătrați în valoare de aproape jumătate de milion de euro, o altă proprietate de 205 metri pătrați, patru companii – dintre care una înregistrată la București și alta care oferă servicii de brokeraj vamal, un credit de 100.000 de euro în Germania, un alt credit de jumătate de milion de lei în Moldova, și așa mai departe.
Anterior, bloggerul Eugeniu Luchianiuc declara că Aeroportul Chișinău și Serviciul Vamal ar funcționa ca o rețea de spălare de bani, aflată sub controlul unor persoane cu legături politice. Potrivit lui Luchianiuc, în fruntea acestor structuri ar fi numiți cumetri, prieteni și rude, care administrează sume importante din fonduri publice.
În sprijinul afirmațiilor sale, bloggerul a publicat o diagramă care arată numele și conexiunile celor implicați, conform investigației realizate. În centrul schemei se află fostul ministru al Infrastructurii,
Andrei Spînu, despre care Luchianiuc afirmă că este susținut de foști colegi și apropiați, instalați în funcții-cheie din sistem.
Nu am reușit să luăm legătura cu Iurie Gore și Andrei Spînu pentru un comentariu pe marginea acestor informații.